Un comunist sinistru: Sorin Toma

Un articol de Raul Sebastian BAZ

În 19 ianuarie 1955, din viscerele Consiliului Mondial al Păcii (înființat în 1950 cu bani sovietici), apărea un „Apel către popoarele lumii”, semnat, la Viena, de o sumedenie de persoane și personaje, în frunte cu Frederic Joliot Curie, soțul Irenei Curie și ginerele Mariei și a lui Pierre Curie, cu toții laureați Nobel pentru cercetările în domeniul fizicii și cel al chimiei și descoperirile făcute în domeniul radioactivității. Printre semnatarii apelului se găsesc persoane sau personalități din foarte multe țări europene și nu numai, aproape toate având poziții de conducere în diverse asociații, comitete, federații și consilii despre care bag mâna în foc că n-a auzit nimeni dintre cei care au sub 45 de ani. Iată câteva dintre acestea: Eugenie Cotton (Franţa), vicepreşedinte al Consiliului Mondial al Păcii, preşedinte al Federaţiei democrate internaţionale a femeilor
Wilhelm Elfes (Germania), preşedintele Uniunii germanilor care luptă pentru unitate, pace şi libertate
Caoru Iasui (Japonia), secretar general al Consiliului naţional pentru strîngerea de semnături pe petiţia prin care se cere interzicerea armei atomice şi cu hidrogen Liu Kuan-i, secretar general al Comitetului popular chinez de apărare a păcii şi de luptă împotriva agresiunii americane Iza Ibrahim (Indonezia), secretar al Comitetului naţional al partizanilor păcii din Indonezia. Până în august 1955, apelul a fost semnat de 665,963,811 persoane, dintre care123,543,604 din URSS. M-am uitat pe listă să văd dacă e vreun semnatar și din partea României și l-am găsit. E vorba despre nimeni altul decât sinistrul politruc Sorin Toma, autorul infamului articol „Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, apărut în 1947 în patru numere consecutive ale ziarului PCR Scânteia, și care se ocupă cu desființarea lui Tudor Arghezi. Imediat după publicarea articolelor, Arghezi a fost interzis, urmând a fi reabilitat abia după 1952. (După care, în 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej avea să scrie: „Stau şi plâng, condeiule al meu, pe un mormânt, revoltat că ziua s-a stins şi că pământul care a primit în el, unul după altul, pe Domnitorii noştri, a cutezat să primească şi ţărâna scumpului general al neamului românesc, scufundat în cea mai cumplită jale. N-aş cuteza să-mi închipui ce are să fie timpul care începe cu ziua de azi”…). Peste ani, S. Toma a devenit el însuși un model de putrefacție morală și nu a mai fost niciodată reabilitat. Sinistrul politruc Sorin Toma era fiul altui politruc la fel de sinistru, anume academicianul Alexandru Toma, responsabil cu introducerea în literatură română a realismului socialist. Soția lui Sorin Toma a fost Ana Toma, „o femeie inteligentă, foarte șmecheră, plină de energie, ahtiată după putere, capricioasă, răzbunătoare – o adevărată scroafă, una care avea putere” după cum o descrie Egon Balaș în cartea să intitulată „Will to Freedom: a Perilous Journey Through Fascism and Communism”. După ce a fost martor al acuzării în procesul Pătrășcanu, Ana Toma a devenit adjuncta ministrului de interne Ana Pauker. Te trec fiorii, nu alta. Ei bine, romanul care a semnat apelul de la Viena a fost Sorin Toma. Vă puteți închipui că m-am dus să mă uit ce spune Google despre ceilalți semnatari. Și bineînțeles că nu e unul care să nu fi fost la viața lui măcar membru al unui partid comunist. Iată-l, de exemplu, pe Jorge Amado, scriitor brazilian important, despre care nu știam că a fost un militant comunist acerb, motiv pentru care a fost și exilat. Joliot Curie însuși era un comunist cronic, ceea ce i-a adus excluderea din fel de fel de poziții, el rămânând doar profesor la College de France. Ivor Montagu, prestigios regizor britanic, semnatar al apelului, a fost dovedit ca spion în favoarea rușilor, angajat și plătit de GRU – omologul sovietic al CIA. Om cu om, dacă-i cauți, constați că au fost comuniști din ăia grei, fără scăpare, dispuși să spioneze, să trădeze, să mintă, să mistifice, să manipuleze, să calce pe cadavre (unii la propriu, bineînțeles). Dar iată și textul apelului, care nu e decât o înșiruire de lozinici, din cele la care se pricep atât de bine comuniștii:
APELUL CĂTRE POPOARELE LUMII
În prezent, anumite guverne se pregătesc să dezlănţuie un război atomic. Ele vor să convingă popoarele de inevitabilitatea acestuia. Folosirea armei atomice ar duce la un război de exterminare. Declarăm că guvernul care va dezlănţui războiul atomic va pierde încrederea poporului său şi va fi condamnat de toate popoarele. Ne ridicăm împotriva acelora care pregătesc războiul atomic. Cerem distrugerea în toate ţările a stocurilor de arme atomice şi încetarea imediată a producţiei acestora.
Viena, 19 Ianuarie 1955.
PS Într-un interviu acordat „României literare” în 2011, Sorin Toma, care avea la acea dată 97 de ani, relatează următoarea întâmplare: „Mult mai târziu, în perioada interbelică, mai precis în 1927, Regina Maria (soţia Regelui Ferdinand I) s-a întâlnit, în casa lui George Enescu de la Sinaia (marele compozitor avea o vilă, Luminiş, la Sinaia), cu familia lui Yehudi Menuhin (1916-1999), care venise în România, pe când copilul-minune avea 11 ani, pentru a lua, în continuare, lecţii de vioară de la maestrul său, George Enescu. Familia Toma s-a împrietenit, la Sinaia, cu familia Menuhin. Regina Maria l-a întrebat pe tatăl lui Yehudi dacă mai cunoaşte pe cineva din România, la care acesta a răspuns că îl cunoşte pe Alexandru Toma. „Care Toma?” „Cel care scrie poezii!”. Apoi cineva dintre cei prezenţi i-a şoptit ceva la ureche reginei, care a râs şi apoi a exclamat: „A, the socialist gentleman!” („A, domnul acela socialist!”). Ei bine, acest „socialist gentleman” refuzase să meargă la palatul regal, unde fusese invitat, motivându-şi în felul următor refuzul, în acord, evident, cu convingerile sale politice: „Eu am tradus poeziile poetei Carmen Sylva, nu ale Reginei Elisabeta!”. (Precizez, în paranteză, că între Yehudi şi mine s-a închegat atunci o prietenie „pe viaţă”). ”

You may also like...

Leave a Reply