Cenaclul Literar „Simion Bărbulescu”

Sâmbătă dimineaţa, 24 martie 2018, în cadrul Cenaclului Literar „Simion Bărbulescu”, scriitoarea Irene Postolache din Buşteni a prezentat câteva din povestirile care alcătuiesc volumul la care lucrează „Selfie cu vrăjitoare”. Este o carte de povestiri inspirate din realitatea rurală actuală pe care, în urmă cu câţiva ani, autoarea a avut posibilitatea să o cunoască direct, aşa după cum mărturiseşte domnia sa. Cele trei povestiri lecturate în cadrul întâlnirii de lucru de sâmbătă „Damigeana”, „Pelerinajul” şi „Sediul” au făcut deliciul celor prezenţi datorită umorului şi atmosferei picante pe care scriitoarea, un fin observator al caracterelor umane, a reuşit să le redea cu un incontestabil talent. Discuţiile critice, care au urmat, pe marginea celor prezentate, dintre care amintim intervenţia scriitoarei din Galaţi, Angela Baciu, oaspete al întâlniurii de sâmbătă, au scos în evidenţă talentul de povestitor al autoerei, uşurinţa cu care ştie să creioneze caractere, forţa cu care reuşeşte să capteze atenţia cititorului interoducăndu-l într-o autentică atmosferă a satului românesc actual, spiritul fin cu care redă comicul de situţie din întâmplările povestite etc. Concluzia unanimă a fost că avem de-a face cu un scriitor cu o scriere matură, bun mânuitor al condeiului. Seara, la ora 18.00, în cadrul Stagiunii Muzicale 2018 de la Buşteni, chitaristul Bogdan Găzdac, bass-baritonul Octavian Tudose şi pianistul Mihai Nichita au susţinut un frumos „Recitalul vocal şi instrumental”. Programul prezentat a cuprins lucrări de, Dilermando Reis, Napoleon Coste, Giuseppe Verdi, Johann Sebastian Bach, Benedetto Marcello, Fernando Sor, Franciosco Tarrega, Pascal Bentoiu, Samuel Barber, Mauro Giuliano şi Georg Friedrich Handel.  Publicul iubitor de muzică, prezent la recital, a apreciat prestaţia artiştilor răsplătindu-i cu aplauze. Tot sâmbătă, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni a avut loc un spectacol de StandUp Comedy cu Tibi Neuronu, Ioana State şi Cristi Priza. Cunoscuţi de la emisiunea „iUmor”, protagoniştii au stârnit cascade de râs cu glume, mai cu perdea, mai fără, mai sărate dar şi cu mai puţină sare, specifice acestui gen de spectacol. Publicul, format în majoritate, din tineri peste 18 ani sau la limită, a fost încântat răsplătindu-i pe artişti cu ovaţii, râsete şi aplauze. Sâmbăta viitoare, 31.03.2018, în cadrul Stagiunii Muzicale 2018 de la Buşteni va avea loc un spectacol inedit de „Pian la şase mâini” cu Ansamblul „Trio Equilibrium” alcătuit din pianistele Ioana Valentina COJUHAROV, Mădălina CHIRIAC şi Marta – Claudia TUDOR, pianiste cu un bogat palmarez concertistic. Programul recitalului de sâmbătă va cuprinde lucrări pentru pian la şase mâini precum şi transcripţii după H. Ravina, C.Czerni, B.Arens, E.Doga, H.Hausser şi M.Smit.
Intrarea la recital este liberă.
  

You may also like...

Leave a Reply