Prima hartă a abruptului Bucegilor (III)

Partea a XXVII-a

Finalmente, pentru frîngerea oricărei rezistenţe, a fost apăsată şi pedala vorbelor mari: “pentru binele şi gloria Turingului sînt sigur că nu mă vei ocărî şi […] mi vei trimite neîntîrziat harta cu adaosele mai sus menţionate. Harta aceasta va fi un adevărat eveniment turistic-cultural pentru T.C.R. deoarece va fi cred prima hartă turistică publicată în România.” Pentru ca stupefacţia tînărului student să fie totală, harta a apărut menţionînd doi autori, primul fiind nimeni altul decît Mihai Haret*1.
“Nu înţeleg de ce a apărut şi numele lui Haret, iar în ce priveşte ordinea în care sînt scrise numele celor «doi» autori, mă întreb dacă ea a fost impusă de vîrstele celor doi sau de ordinea alfabetică, pentru că alt criteriu nu pot  găsi.  Toate acestea mă supăraseră mult şi decisesem să întrerup orice colaborare cu Turing-Clubul, rămînînd totuşi membru […] Supărarea nu a ţinut mult şi în al treilea anuar al Bucegilor am prezentat un nou articol şi o nouă foaie a schiţei de hartă, care continua dincolo de Valea Cerbului pe cea precedentă.”*2
Reprezentarea se voia parte a unei hărţi a Bucegilor, “care va apare treptat la scara 1/10.500, în foi separate putîndu-se racorda” (înştiinţare în prefaţa celui de-al treilea Anuar al Bucegilor). Cum acest volum a fost ultimul, nici dorita hartă nu a putut fi completată. Deşi pe schiţa Moraru-Bucşoiul numele lui M. Haret lipseşte*3, preşedintele T.C.R. s-a produs şi aici cu cîteva denumiri proprii. Atribuite explicit de R. Ţiţeica preşedintelui T.C.R. sînt toponimice precum Degetul Prelungit, Siştoaca Dracilor, la Balaur (“de ce?” se întreba Radu Ţiţeica)*4  şi Fîntîna fără apă a Ştirbului (în Poiana cu Urzici). Inimitabilul stil haretin poate fi reperat şi în: Şiştoaca Roşie (derivînd probabil din Creasta Roşie – aflată imediat deasupra Brînei Mici, pe versantul sudic al Morarului), Poiana Bătrînilor (sub poteca Poiana Morarului-Poiana Coştilei), Vîlceaua Răsărită (afluent înjnepenit al Văii Bucşoiului), Vîlceaua Bucşoaia (cu obîrşie imediat la est de vîrful Bucşoiului), Siştoaca Crăpată (afluent al Bucşoaiei), Colţul Strîmb (pe stînga Şiştoacei Crăpate), Vîlcelul Puţoi (sic, pe dreapta Văii Rele), Vîlcelul Îndrăcit (despărţit de Prepeleag de vîlcelul cu acelaşi nume). M. Haret a lansat se pare şi Brîna Mică (pe faţa sudică a Morarului, după toate aparenţele Brîul de Mijloc), denumire pe care nu o întîlnim în carnetele de excursii ale lui Radu Ţiţeica, probabil inspirată de cingătoarea omonimă din Caraiman.
Toate aceste denumiri ţin mai puţin de “toponimia veche pe care pentru totdeauna am fixat-o*3”, cît de inventivitatea întîiului tecerist, care, după cum se arată în altă parte a acestei cărţi, la 1939 (cu un an înaintea morţii sale) nu călcase nici măcar la Pichetul Roşu… Cît priveşte posibilitatea ca vreun cioban să îi fi furnizat respectivele denumiri, este de spus că ele nu apar în lucrările lui M. Haret de pînă atunci.
Lui Radu Ţiţeica îi aparţin: Creasta Roşie (între Brîna Mică şi Ace), Poiana cu Urzici, Rîpa Zăpezii, Valea Adîncă, Portiţa (in creasta sud-estică a Bucşoiului, la nivelul Ţimbalului), Valea Rea*6. El a lăsat nenumite în zonă văi pe care le călcase cu piciorul şi cărora alţii aveau să le spună Vîlcelul Morarului, Valea Poienii, Vîlcelul Ţancurilor, Rîpa Mare etc. Cîteva precizări despre evoluţia ulterioară a relaţiilor dintre Radu Ţiţeica şi Mihai Haret: Pesemne că după 1927-28 Şerban Ţiţeica şi Nelu Cantuniari încep să se amuze pe seama vocii nazale a preşedintelui T.C.R., numindu-l totodată “Raheţică” (anagramare a lui “Hareţică”). Atari maliţiozităţi nu au răzbit însă dincolo de cercul prietenilor.
– în iunie 1930, pe cînd Radu Ţiţeica se afla la Paris, “în urma propunerii mele la adunarea generală […] ai fost ales membru în noul Consiliu de Adm. al T.C.R. Natural ştiam că nici în 1931 nu vei fi în ţară. Totuşi cum noul consiliu este ales pe perioada 1 ian 1931-31 dec. 1935, eu am dorit ca locul să fie ocupat de d-ta, căci cred că vei continua şi pe viitor, din ce în ce mai mult să-ţi fie drag T.C.R. […] Trebuiesc oameni întregi, nu glumă, la conducerea unei asemenea asociaţii” (scrisoare M. Haret, 18 ian. 1931).
– în primii ani ai deceniului patru, la vremea avalanşei de noi asociaţii, R. Ţiţeica rămîne fidel grupării lui M. Haret (excepţie face aici înscrierea la 1937 în Clubul Alpin Român) ;
– între altele, la 1935, R. Ţiţeica se oferă să confecţioneze  nişte afişe-reclamă pentru Turing şi facă “propagandă în Natură”, ambele primite cu interes de liderul tecerist. Colaborează de asemenea la revistele asociaţiei;
– îl însoţeşte pe M. Haret în Bucovina;
– după suspendare, M. Haret se interesează prin intermediul său de cele petrecute în consiliul de administraţie;
– ca membru al conducerii T.C.R., R. Ţiţeica nu intervine acuzator în tensionata adunare generală din noiembrie 1937, preferînd să părăsească sala. Ulterior, el scrie că M. Haret şi-a dat demisia cu acel prilej, nu că fost demis.
________________________________
1) Nestor Urechia, poate şi alţii, a luat de bună îndoita paternitate: “splendida hartă a abruptului Bucegilor cuprins între văile Jepilor şi Cerbului alcătuită de Mihai Haret şi Radu Ţiţeica […] Harta această a colegilor Haret-Ţiţeica..” (al treilea Anuar…, pag. 112). Peste ani se pare însă că nedreptatea făcută lui R. Ţiţeica a devenit notorie, motiv pentru care, între hărţile atribuite lui Mihai Haret, Nicolae Ioan nu i-o menţionează şi pe cea din 1927 (necrolog în Buletinul A.T.R.P).
2) R. Ţiţeica, op.cit…, p.48-49.
3) Pe hartă apare ca autor numai R. Ţiţeica, însă în interiorul volumului M. Haret semnează alături de el o derutantă înştiinţare: “Foaia doua, «abruptul de la Valea Cerbului spre Dihamul» ce oferim… Prin această foaie am repetat…”
4) Denumirea priveşte un punct din creasta estică a Bucşoiului (Bucşoiul Mic), cota 2035. Întîmplător sau nu, acolo se află o formaţiune stîncoasă care, cu oarecare imaginaţie, poate fi luată drept o creatură fantastică. Nae Dimitriu (Bucegii turism-alpinism, p. 352) spune că Brîul Mare al Bucşoiului “atinge linia de creastă a Bucşoiului Mic, sub peretele stîncos denumit «Creasta La Balaur»”. Ulterior, colindătorii locurilor au spus “Creasta Balaurului” întregii muchii a Bucşoiului Mic.
5) Înştiinţare, în deschiderea celui de-al treilea anuar al Bucegilor.
6) Denumirea se datorează locurilor extrem de sălbatice din sectorul acestei văi aflat sub poteca Take Ionescu. Mai tîrziu, în urma unei discuţii cu Alex. Ghika (1929), Radu Ţiţeica notează: “Ceea ce e curios, după Nae (numele de familie care urmează în scrisoare este indescifrabil, n.n.), care a scris în cartea (de impresii, n.n.) de la Omul, şi ăsta mi-a afirmat că valea aia din Bucşoi e Valea Rea şi mi-a spus că ştie de la ciobani. Extraordinară coincidenţă”.

You may also like...

Leave a Reply