Învierea Domnului!

Un articol de Doru CERNESCU

Desigur că această mare sărbătoare creştină e asemeni sărbătorii Naşterii Domnului, una dintre zilele ce se vor prăznui cât va fi lumea şi pământul, chiar dacă puţin câte puţin îşi pierde din semnificaţie. Totuşi pentru omul de rând reprezintă şi un imbold la curăţenie şi aduceri aminte, de cum arăta ţara atunci când, e drept, poate eram mai săraci, dar mai cu dragoste şi frică de Dumnezeu. Pe când astăzi… Apoi astăzi s-a denaturat şi decăzut totul, numai că îmbogăţiţii de tranziţie au uitat două lucruri esenţiale, şi anume: că săpând ei la rădăcina credinţei, datinilor şi respectului faţă de muncă, îşi sapă groapa singuri, deoarece dacă într-un timp se mai considera că de la judecata omului te mai poţi sustrage, dar de la a Domnului nu că el le ştie şi le vede pe toate, astăzi, când se estompează această temere nici stăpânul nu mai poate fi sigur pe sluga, pe avutul şi pe viaţa sa. (Reacţia bumerangului social fiind inevitabilă şi imprevizibilă într-o societate fără valori, cu o corupţie generalizată). De asemenea, al doilea „aspect” scăpat din vedere e că milioane de conaţionali s-au urgisit plecând din ţară în toate zonele mapamondului tocmai datorită răului provocat şi întreţinut de cei ce s-au îmbogăţit din jefuirea patrimoniului naţional, dar care au uitat, se vede treaba, că oricând se poate aprinde vendeta şi da, cei „proşti” dar mulţi ar putea să îi vâneze ca pe criminalii nazişti de război şi atunci nici Dumnezeu şi nici domnul dracu nu i-ar mai putea scuti de responsabilizare. De aceea le-aş recomanda să-şi mai temereze avântul demolator revenind la gânduri mai bune, la raţiune şi cumpătare.
***
Totuşi pentru a vă convinge că Dumnezeu nu a renunţat la noi şi nu ne-a părăsit, chiar dacă suntem păcătoşi, vă dau două exemple reale din viaţa mea (eu fiind un om oarecare, nici mai rău, dar nici mai bun decât ceilalţi), tocmai de aceea cele pe care le relatez ar trebui să ne redea speranţa şi încrederea că poate fi loc şi de mai bine. Evident cu condiţia să ne implicăm. Aşadar, cu aproximativ 15 ani în urmă (şi noi, ca mulţi alţii), am intrat într-o neprevăzută „eclipsă financiară” din care nu mai vedeam nicio ieşire, situaţie ce m-a determinat să abordez mai multe bănci, solicitându-le un credit cu garanţia casei pentru o sumă echivalentă unui salariu modest pe doar cinci luni. Dar, în zadar, pentru că neavând venituri fixe (din salarii ori pensii) nu mi s-a dat nimic şi problemele se acutizau. Ca atare trebuia să fac ceva. Dar ce? În speranţa că voi găsi oarece de lucru în capitală, doar cu banii de dus, am plecat, dar pentru că am ajuns prea de dimineaţă m-am oprit la Mănăstirea Caşin şi cu toate că la ora respectivă aceasta era închisă, m-am rugat pe trepte. Da, în faţa mănăstirii. Şi chiar dacă Dumnezeu nu mi-a confirmat că mi-a primit ruga dar mi-a dovedit-o din plin, pentru că după cel puţin trei luni am avut lucrări de nu mai făceam faţă. Şi aşa am ieşit din impas. Ulterior, mai exact în 2007, mama, care se apropia de 92 de ani, a făcut a patra comoţie cerebrală şi la orizont se întrevedeau alte probleme. Dar cum tot aveam treabă în Bucureşti, în aceeaşi zi m-am dus din nou la Mănăstirea Caşin ca să mă rog pentru a se face bine, ori să o ierte Dumnezeu. Şi de această dată ruga mi-a fost ascultată şi tot atunci mi s-a şi confirmat, că de unde până unde o lăsasem pe mama în deplinătatea tuturor facultăţilor, vorbind cu ea la plecare, seara nu a mai mâncat şi încet, într-o săptămână s-a stins. Aceasta fiind o altă dovadă că Dumnezeu ne primeşte rugile chiar dacă nu facem parte din rândul duhovnicilor. Totul e să avem credinţă şi să fim cinstiţi cu el şi cu noi când cerem ceva. În contextul celor spuse îl mai rog să scape ţara şi poporul nostru de răi şi de rele, că poate ne-o fi destul… Doamne-ajută şi… ne iartă, chiar dacă… nu o merităm.

You may also like...

Leave a Reply