Patimi

Călin MILOȘ
Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Nu e un articol despre viața politică a orașului, ar fi multe de spus, dar nu săptămâna aceasta. Zilele trecute mi-am adus aminte de un prieten din cartier care e acum plecat prin Belgia cred, la muncă. Prin 2009-2010, când peste tot la televizor numai despre criza economică se vorbea, într-o seară în cartier am auzit o replică genială din partea lui, pe care nu o voi uita toată viața: “Băi frate, m-au zăpăcit ăștia la televizor, a venit criza, nenorocire mare de tot, apocalipsa etc. Bă, ce dracu’ criză mă, că eu de când mă știu am fost în criză”. Cam așa și cu noi ca nație cu pătimitul, noi mereu am pătimit în istoria noastră. Că am pătimit pentru naivitatea, incompetența, lipsa noastră de acțiune, poporul nostru mereu a pătimit. Asta e, noi învățăm în fiecare zi să plătim pentru păcatele noastre. Ar fi totuși indicat să ne dăm seama de păcatele pe care le facem și să nu le mai repetăm, aici chiar ar fi o premieră. Societatea noastră are nevoie de repere, din toate domeniile, pentru a nu mai repeta aceleași greșeli mereu, avem o nevoie urgentă de meritocrație în locul nepotismului. Întotdeauna nepotismul va exista, dar parcă noi îl ducem la un nivel mult prea ridicat. În articolul precedent vorbeam tocmai despre asta, despre valorile pe care le dă o comunitate, o societate, și despre importanța lor pentru dezvoltarea noastră, a tuturor. Pentru că l-am respectat mult, și nu am vrut în niciun fel să se interpreteze greșit de anumiți oameni, nu am terminat articolul precedent. O valoare pentru comunitatea noastră a decedat săptămâna trecută. Articolul de săptămâna trecută era un omagiu pentru ceea ce reprezintă o personalitate puternică pentru o comunitate mică ca a noastră. Pentru că la construcții mă pricep, numai despre acest domeniu voi face referire. Dacă mai avem cât de cât o identitate din punct de vedere al urbanismului în acest oraș, se datorează și oamenilor din acest domeniu pe care i-am avut (pe unii încă îi mai avem din fericire pentru noi, înainte să criticați, ar fi totuși bine să ne uităm în jurul nostru, la vecinii noștri, și ne vom da seama că totuși noi am rezistat cât de cât acestei perioade de tranziție groaznic de dificilă). N-am cum să nu dau nume, chiar dacă fiecare a avut defecte probabil, este bine să privim totuși și multele lucruri bune pe care le-au făcut. Domnul arhitect Niculescu, domnul inginer Oprea Gheorghe, domnul Sărățeanu Cristache, cu toții au lăsat ceva în urmă. Din păcate, ultimul care a trecut în lumea celor drepți, și singurul pe care am avut norocul să-l cunosc mai bine, a fost domnul Sărățeanu. Muncă multă, profesionalism, seriozitate, responsabilitate. Patru calități am enumerat… nici nu vă puteți da seama cât înseamnă toate puse la un loc. Puteți totuși, așa cum spuneam și săptămâna trecută, să luați harta de la sfârșitul cărții domnului arhitect Manea (care a contribuit şi dumnealui destul de mult la ce spuneam, și eu sper să o mai facă mult timp de aici înainte), și pe lângă construcțiile vechi pe care le puteți vedea, să aruncați o privire și la celelalte două perioade ale istoriei existenței orașului nostru, comunismul și post comunismul. Făcând abstracție de partea întunecată a acestora, există și lucruri bune care s-au făcut, de către oameni ai locului. (Hotelul Montana, spre exemplu are un inginer foarte bun care s-a ocupat de construcția lui, domnul Puiu Tănase, sperăm să mai facă lucruri bune pentru oraș). Lista poate continua, cel mai important este, că am avut și încă mai avem o generație care ne-a lăsat ceva în urmă… ce facem noi mai departe… imposibil de anticipat. Sper să putem să fim cu toții mai buni, și cel mai important, cât mai mult timp sănătoși. Urmează cea mai importantă Sărbătoare din istoria Creștinătății, Învierea Mântuitorului, și nu pot decât să vă urez să ne bucurăm împreună de ea sănătoși și mai buni!

You may also like...

Leave a Reply