Absurdul pascal

Mă gândesc la modul în care sărbătorim noi, creștinii, Învierea lui Hristos. Ținem post șase săptămâni și, cine e în stare, pe ultima o petrece în post negru. Apoi, după Înviere, bem și mâncăm, motivul fiind, zice-se, bucuria. Cei cumpătați mănâncă puțin, majoritatea însă înfulecă până la limita apoplexiei. Eu nu reușesc să mă dumiresc: de ce trebuie să-ți manifești bucuria mâncând și bând? De ce, de exemplu, nu ne-am exprima bucuria dansând? Sau ascultând muzică. Sau mergând pe munte. Nu știu ce zice Hristos când se uită la creștini, dar eu mă îndoiesc că vede ceva care să-i facă plăcere: zeci de milioane de ființe nevinovate – mieii, ucise și înfulecate în numele Lui. Sacrificarea mieilor este reminiscența unor ritualuri nu neapărat păgâne, dar care se practicau înainte de venirea lui Hristos. Cine are răbdare să citească Vechiul Testament, găsește acolo nenumărate versete despre jertfirea animalelor și aducerea lor ca ofrandă lui Dumnezeu. De ce trebuie să păstrăm noi ritualurile astea, acum, la două mii de ani DUPĂ Hristos? Oare Dumnezeu Tatăl mai are nevoie și acum de sângele mieilor? Sau, poate, dacă nu am mai tăia miei, s-ar supăra Hristos pe noi? Toată afacerea asta cu mieii de Paște mi se pare de un absurd greu de egalat și imposibil de întrecut.
RSB

You may also like...

Leave a Reply