Primii ani ai deceniului patru

Partea a XXIX-a

Încetarea apariţiei Anuarelor Bucegilor îl lipseşte pe Mihai Haret de tribuna la care se produseseră atît el, cît şi “corul armonios laudativ în cinstea T-C.R.-ului şi îndeosebi a Preşedintelui…*1. Ce-i drept, cînd se ivea ocazia, condeierii devotaţi Turingului nu scăpau ocazia reînodării tradiţiei. Titu Vasiliu, de pildă, informa că “secţia Bucegilor sub conducerea animatorului Mihai Haret lucrează de cincisprezece ani (sic)”*2. Similar, I. Sava lega reuşitele T.C.R.-ului de “meritul […] d-lui Mihai Haret, geograf alpin, iniţiatorul şi animatorul acestei instituţiuni de interes naţional.*3”
În 1933, Turing-Clubul României purcede la editarea unei publicaţii. Prima încercare poartă chiar numele asociaţiei.  “Prin 1933 sau 1934, la insistentele mele (nu-i exclus ca această iniţiativă să fie legată de apariţia în aceeaşi perioadă a Buletinului Alpin, n.n.), T.C.R. începuse publicarea unei reviste trimestriale. În mintea mea, această revistă trebuia să conţină articole mai lungi, descriind zone turistice ale ţării, articole mai scurte, mai concrete, şi o parte informativă asupra activităţii T.C.R. Nu ştiu din ce motiv, Haret a introdus şi cîte un articol în limbă străină. De asemenea, nu ştiu prin ce împrejurări, costul revistei s-a ridicat pînă către 100.000 lei numărul, ceea ce, comparat cu costul de circa 30.000 lei al unui număr din Buletinul Alpin (care, de altfel, era şi mai bine realizat din punctul de vedere tehnic), apare de neînţeles. De aceea, din cauza acestui cost prea mare, revista a apărut numai în două numere.” (Radu Ţiţeica*4).
O a doua, Calendarul Turistic Săptamînal (contrar titulaturii, o publicaţie anuală), a rezistat cu brio pînă la preluarea puterii de către comunişti. În pregătirea unei serii de articole pentru primul volum al Calendarului, Radu Ţiţeica a expediat în toamna anului 1933 lui Mihai Haret trei articole. A fost reţinut spre publicare doar unul, tratînd despre Valea Horoabei, nu înainte de a-i fi solicitate autorului cîteva modificări. Între ele, întocmirea unui “scurt istoric, arătîndu-se că Valea Horoabei […] a fost descoperită şi denumită de mine în 1907, am parcurs-o prima dată în tovarăşia lui Nicolae Bogdan, a doctorului Petre G. Haret şi sub conducerea lui Ieronim fostul stareţ al Schitului Peştera”*5
Întrucît Radu Ţiţeica nu a dat curs acestei sugestii, perseverentul M. Haret a căutat un intermediar mai docil. L-a găsit peste trei ani, în persoana Lilianei Protopopescu, doritoare să scrie şi ea despre Horoaba. De această dată, Haret a introdus personal nota istorică, “încredinţat că aceste date şi informaţii e bine să fie cunoscute de noile generaţii de alpinişti”. Poate pentru că era în joc propria semnătură, M. Haret a lăsat altora*6  onoarea descoperirii văii, dar a împins data primei sale treceri pe Horoaba la 30 iulie 1903. Modificarea impunea un mic sacrificiu: cum în al treilea an al secolului fratele său Petru abia păşea în adolescenţă, acesta  a fost exclus dintre “primii excursionişti moderni, care au străbătut Horoaba de la un capăt la altul”.
Precizăm  că  M.  Haret  şi  prietenii  săi  au  străbătut  într-adevăr  Horoaba,  unde  au  făcut  mai  multe fotografii*7, dar aceasta s-a petrecut după 1910 (lucrarea În munţii Sinaei… aminteşte fugar Horoaba, doar ca afluent, pe dreapta, al Ialomiţei). Cum în palmaresul său trebuiau să figureze performanţe cît mai valoroase, în al treilea deceniu M. Haret a proclamat Valea Horoabei “un fel de chintesenţă a Bucegilor, toată lumea ţinînd azi să o parcurgă”*8, străbătută anual cînd de “sute de alpinişti”*9, cînd de “2000 de persoane”*10, cifre mult exagerate*11.
M. Haret în F.S.T.R. şi O.N.T.
Cum Mihai Haret reprezenta un nume în turismul românesc interbelic, entuziaştii dornici să înfiinţeze un Oficiu Naţional de Turism nu-l puteau omite dintre posibilii reprezentanţi în acest conclav*12. Demersurile în chestiune nu au dus vreme de mai mulţi ani la vreun un rezultat, eşecul datorîndu-se fără îndoială opticii diferite a protagoniştilor: M. Haret găsea că “Turingul […] sintetiza rolul de coordonator al întregii activităţi turistice de la noi”, în opoziţie cu grupările dornice să-şi păstreze individualitatea, cît şi cu adepţii principiului “numai printr-o concentrare a tuturor iniţiativelor s-ar fi putut realiza succese deosebite”. În 1933 însă, Legea pentru Educaţie Fizică a stabilit între altele “obligaţia societăţilor turistice să se grupeze într-o Federaţie Naţională care să coordoneze activitatea societăţilor, dînd directive comune de funcţionare, fără amestec în autonomia financiară sau administrativă”*13. Nu tocmai democratic, statutele noului organism au fost alcătuite de reprezentanţii unei singure grupări: Mihai Haret şi Emanoil Bucuţa, care au refuzat, atunci*14 dar şi mai tîrziu, să accepte în federaţie şi secţiile turistice pendinte de cluburile sportive.
“În nici o ţară din lume nu există mai multe asemenea secţii ca la noi”, se motiva, “şi multe din aceste secţii, sub masca turismului, au o cu totul altă activitate, asupra căreia nu este cazul să insistăm acum”*15. Explicaţia privea, după cît se pare, manifestările extremelor politice. Se exprima de asemenea temerea că respectivele secţii de turism, “prin numărul lor, ar eclipsa asociaţiile mari şi serioase”*16 .
Miza fiind mai mare (posturi bine remunerate, investiţii din fondurile statului), lucrurile au mers diferit în cazul constituirii O.N.T. La pregătirea anteproiectului de lege al acestui for Mihai Haret s-a opus unui eventual control al statului asupra mişcării turistice particulare. “Compromisul între cele două puncte de vedere a fost  realizat  pînă la urmă prin includerea în proiectul  de lege a unei  noi  clauze:  înfiinţarea Consiliului  superior  al  turismului,  în  atribuţiile  căruia  intra  pînă  şi  avizarea  sau  neavizarea  numirii preşedintelui O.N.T. […] Haret s-a mai liniştit după votarea legii, mai ales că a fost numit membru al consiliului superior, ca reprezentant al federaţiei societăţilor de turism”*17. Influenţa teceristului în O.N.T. a fost însă redusă, iar după 1937, din motive asupra cărora vom reveni, nulă.________________________________
1) Nestor Urechia, Al treilea anuar al Bucegilor, pag.110.
2) Titu Vasiliu, Turismul şi Turing-Clubul României, 1929.
3) I. Sava, în Curentul, reluat în Turismul, mai 1930.
4) Memorii, pag. 63-64..
5) Scrisoare către R. Ţiţeica, 2 noiembrie 1933, reprodusă în Pe crestele Carpaţilor, pag. 208-209..
6)  Între aceştia, este menţionat călătorul englez John Paget, la 1840. Autorii lucrării Pe crestele Carpaţilor (pag. 58) contestă însă aceste afirmaţii, arătînd că John Paget a străbătut Bucegii în 1836, iar din descrierea publicată de el nu rezultă să fi parcurs şi valea Horoabei.
7) Enciclopedia Turistică Românească, 1938.
8) Scrisoare, 2 noiembrie 1933.
9) Enciclopedia Turistică Românească, 1938.
10) Parc naţional în Bucegii superiori, 1938.
11) Ulterior, vor reproduce elogios această notă N. Ioan (Buletinul A.T.R.P., mai 1940) şi – “datorită interesului pe care îl prezintă pentru istoria drumeţiei pe munte” escalada lui M. Haret pe “celebra vale” –  I.I.Dunăreanu (Călător prin munţi, 1976).  Mai  mult,  Valentin  Borda  a  consacrat  pretinsa  reuşită  haretină  din  1903  drept  moment  de  naştere  alalpinismului românesc (Călătorie prin vreme, pag. 247).
12) “Înfiinţarea O.N.T., atît de combătută de parte a presei […] o găsesc foarte bine venită. N. Boerescu (redactor sportiv la ziarul Universul, n.n.) şi M. Haret – nediscutat – vor figura printre reprezentanţii acestui oficiu. Primul este mai de înţeles, al doilea, cred însă că ar preconiza construcţii de cabane în punctele care ar constitui un vad mai bun pentru produsele viilor sale.” (scrisoare Nae Dimitriu către Radu Ţiţeica, 21 martie 1932)
13) Universul, 20 martie 1934.
14) “În […] 1933, Consilieratul pentru turism, înfiinţat pe lîngă preşedinţia Consiliului de Miniştri din iniţiativa guvernului naţional-ţărănesc ne-a reunit la şedinţe de lucru în vederea unei eventuale legiferări […] Am propus ca la Consilieratul de turism să fie invitate şi principalele asociaţii sportive care aveau în structura lor organizatorică şi secţii de turism. Haret s- a opus cu toată vigoarea de care era stăpînit atunci cînd vroia să realizeze ceva. Cuvîntul său, atîrnînd mai greu în balanţă, a învins… […] Ulterior am văzut în noul statut F.S.T.R. […] strecurată ideea ca secţiile de turism ale asociaţiilor sportive să nu poată face parte din Federaţie.” (V.A. Marinescu, Oameni, locuri, întîmplări, 1981, pag.104-105)
15) Turismul, iunie 1936.
16) În realitate, în F.S.T.R. au fost eclipsate mai degrabă grupările mici. Obligaţi de formalităţile obţinerii personalităţii juridice să obţină avizul Federaţiei de Turism, “Turing Clubul judeţului Bihor (fost Clubul Turistic din Bihor)” şi-a văzut refuzată cererea, pe motiv că “titlul de Turing Club aparţine unei societăţi mai vechi, care singur(ă) poate să desemneze Turing Cluburile judeţene”. Ghicim aici şi insatisfacţia T.C.R.-ului de a nu fi izbutit să înfiinţeze o filială în Crişana. Într-o şedinţă ulterioară, delegatul asociaţiei în culpă, “doritor să se disculpe de învinuirile ce i se aduc”, a fost ascultat doar după “stăruitoare cereri”. Cum Mihai Haret a făcut imediat după aceea colegilor o “expunere confidenţială” asupra cazului (Turismul, op.cit.), este greu de crezut că investigaţiile făcute la scurtă vreme în Ardeal au dat satisfacţie bihorenilor.
17) Vasile A. Marinescu, op.cit., pag.105-106.

You may also like...

Leave a Reply