Valorile orașului Comarnic- episodul I

Vasile Ioan Ciutacu, poet, comărnicean, român

Un articol de Ioana Zbîrcea

Presupunând că Dumnezeu m-ar fi întrebat înainte de venirea mea pe lume ce preferinţe aş fi avut asupra locului de naştere, sunt sigur că aş fi răspuns pe nerăsuflate, la fel ca şi astăzi, în Poiana Comarnic, după Colţi, lângă bârlogul lupilor, înfipt în coastele Boncului… iar dacă Dumnezeu ar fi insistat să spun şi o a doua preferinţă, aş fi zis, fără ezitare, în cartierul Posada, sub o geană de timp ţesălat de un vânt mirosind a vulpi, a veveriţe roşcate, ce incendiază munţii atunci când coboară de pe versanţi…(Vasile Ioan Ciutacu). După-amiază de martie, cu soare milostiv ivit după o iarnă târzie şi sobră. Într-o sală de clasă, la lecţia de dirigenţie, printre adolescenţi de clasa a VIII-a, intră cu modestie, un domn a cărui simplitate în atitudine amintește de personajele lui Sadoveanu. Poartă cu dânsul un teanc de cărţi, le aşază pe catedră ca pe cel mai frumos prunc al său zămislit vreodată şi priveşte zâmbitor spre sufletele tăcute din faţa lui. Spun copiilor identitatea domnului: Vasile Ioan Ciutacu, poet… Ce poate adăuga un profesor de literatura română după ce rosteşte aceste cuvinte? Am în faţa mea o generaţie în care cred cu tărie, cei mai frumoşi copii ai Comarnicului de astăzi şi un om care a scris cu discreţie şi artă, cu emoţie şi simplitate, istoria multor generaţii care nu au abandonat niciodată Comarnicul. I-am citit poeziile domnului Ciutacu, dar nu cu exigența unui profesor de literatură, ci cu sufletul care nu ţine cont de teoria literară, pentru că emoţia nu poate fi vreodată redată cu adevărat în nicio analiză literară regăsită în programa şcolară. Iubeşte-mă începe ura din 2013 ( fără semnele de punctuaţie, pentru că asemenea lui James Joyce, în Ulysses, sufletul şi conştiinţa curg în naturaleţea lor prin fiinţa noastră, fără pauzele sau accentele impuse de punctuaţie)… şi cu glas coborât, dar grav, domnul Ciutacu mărturisește: nu putem porunci nimănui să ne iubească. Iubirea e libertatea sufletului: şi nu mai vii şi nu mai pleci/ tot ce ştiu, nu înţeleg / şi-n palma ce-ți păstrează trupul / se răscoleşte tot pământul/ şi-n iadul ce îl port în mine / fărâma raiului din tine/ de veacuri îmi şopteşte gura /iubeşte mă începe ura. Descântece de viaţă şi de moarte, volumul de poezii al domnului Ciutacu din 2007, pare un titlu predestinat şi vizionar, un prolog pentru drumul în viaţă al poetului care percepe arta prin trăire pură, ca pe un descântec, remediu popular pentru sufletul ce-şi caută definiţii interioare pe traseul său dinspre viaţă spre moarte. Spânzurat de-un fir de iarbă (2009), un alt titlu de volum în care firul de iarbă este metafora unui destin legat ancestral de teluric, de Comarnicul deluros în care dureros de frumos este „captiv ” acest domn. În 2009, un alt volum de versuri scria cu paşi discreţi, traiectoria lirică al domnului Ciutacu: Indulgențe pentru un loc pe corabia lui Noe, un recurs al memoriei conştiinţei colective transmise în genetica informaţională, cu emoţia de a fi lucid la miracolul vieţii. Ultimul volum publicat până acum, Nici eu nu dorm, din 2015, e un răspuns de „prezent”, atunci când Dumnezeu strigă catalogul în tăcere, în noaptea ființei. Insomnia simbolică a sufletului e semnul clar al vieţii trăite cu pulsul crescut pentru fiecare clipă ce este un vis al existenţei. Ca profesor de literatură, ştiu un lucru: nu poţi vorbi exhaustiv despre poezie. Poezia se simte, se trăieşte. Ascultându-l pe domnul Ciutacu vorbind copiilor mei despre poezie, Comarnic, şcoală, viaţă, şi iar poezie…mi-am amintit despre Paul Claudel: „Tu, poetule, nu explici nimic, dar prin tine, toate devin explicabile”. Şi de aceea, redau mai jos, frânturi de vorbe, de gânduri şi de suflet, spuse copiilor de poetul Vasile Ioan Ciutacu: Copilăria vă marchează toată viaţa… toată viaţa purtaţi copilăria cu voi… eu iubesc mult copiii.. Iubesc foarte mult meseria de jurnalist…dar nu ce se practică azi…ci reportajul literar… eu scot la suprafaţă o realitate şi o prezint…Iubesc, de asemenea, jurnalismul social, prin prezentarea unei realităţi în aşa măsură încât cititorul să descopere singur în rândurile scrise de mine, ceea ce e problematic şi trebuie schimbat în lumea noastră de azi… eu fac acest lucru scoţând la suprafaţă un fragment “anapoda“ din realitate şi îl prezint sub forma unor povestiri ce “înţeapă “discret sufletul , în sensul că ne regăsim în poveste cu ceea ce trebuie schimbat în noi înşine pentru o lume puţin mai bună…
De când profesorul meu de română din liceu mi-a pus în mână un volum scris de Blaga, nu am mai putut să scriu poezie o vreme… deşi sunt foarte îndrăgostit de poezia lui Eminescu…

…important este să vă analizaţi dvs. interiorul sufletului şi să vedeţi pentru ce sunteţi veniţi pe lumea asta pentru că fiecare e venit pe lumea asta cu un rost anume…

Poezia e un fulger… inspiraţia vine de la Dumnezeu…
Îmi rămân întipărite în minte două versuri ale domnului Ciutacu, Grădinile ce aşteptăm din cer să vină… oare câte ninsori să fi trecut… În Comarnic se aşterne apusul, ca un poem şoptit de Sus ce şi-a încheiat ultimul vers al zilei. E martie, prima zi ce seamănă a primăvară ca în idealurile noastre, cu soare calm şi darnic. Nu mai ştim câte ninsori au trecut, domnule Ciutacu…sau a câta primăvară a învins. Aveţi dreptate. Astăzi, grădinile pe care le aşteptam din cer, au coborât cu miros de flori, îmbrăcate în raze ca nişte litere ce compun mesaje pe fila răvășită a norilor. Vă mulţumim pentru lecţia de simplitate, modestie și omenie oferită! Într-o lume în care ai noştri copii nu mai au repere morale demne, avem nevoie de dumneavoastră. Comarnicul pe care îl iubiţi cu atâta patimă, înfloreşte din nou, pentru că, aşa cum scria marele Lucian Blaga: înc-o dată, iar şi iară, a iubi e primăvară.

You may also like...

Leave a Reply