O soluţie „de compromis”

Un articol de Doru CERNESCU

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Desigur, şi bătrânii preşcolari ştiu că între Comarnic şi Braşov ar fi musai să se realizeze mult discutata şi visata autostradă, dar poate prea puţini au luat în calcul şi „o alternativă”. Mai exact spus extinderea carosabilului pentru măcar trei căi de rulare, că pe mai mult de un sfert din traseu există deja realizată această lucrare, iar pe încă un sfert se poate realiza lesne, fără cheltuieli prea mari, rămânând aşadar ca pe mai puţin de jumătate din lungime să se execute lucrările necesare în vederea a ceea ce se doreşte.
Totuşi, dat fiind „fluxul şi refluxul” din trafic, în anumite zile (aşa cum ar fi spre exemplu vinerea între orele 12-18, în săptămânile normale), s-ar mai impune să se lase libere, pentru venit la munte, două dintre cele trei culoare de carosabil (şi reţineţi, nu am spus benzi, să nu se considere că întru totul carosabilul ar urma să aibă trei căi de rulare într-un sens şi trei în celălalt), mai condiţionându-se şi viteza (care nu trebuie să fie mai redusă de 60 km pe tronsonul aglomerat), ca duminica, tot între orele 12-18, să se inverseze „procedura”, uitându-se două benzi pentru întors de la munte şi doar una pentru dus, astfel reducându-se timpul pierdut la jumătate. Desigur, o altă variantă ar fi ca pe firul apei (pe lângă calea ferată) să se mai realizeze o a doua cale de acces cu una sau chiar două căi de rulare, ceea ce (în ambele variante) ar costa cu mult mai puţin, comparativ cu valoarea investiţiei pentru autostrada proiectată. Şi reţineţi, am spus proiectată deoarece chiar şi după ce se stabilise traseul acesteia unele persoane (şi autorităţi) şi-au permis să ignore ceea ce trebuia realizat, concesionând predilect terenuri din zona traseului pe care au construit – ca la filmare – castele de nisip din dorinţa de a-şi scoate cheltuielile împătrite ulterior de la stat(?!). Numai că, fiindu-le acţiunea premeditată, eu mi-aş permite să recomand statului să nu le dea nimic în afara terenului, evident. Totuşi, dat fiind că în alte părţi s-a trecut la „naţionalizare” ca pe timpul perioadei comuniste, când ai lor, pentru coteţele afectate de grindină ori inundaţii, obţineau compensaţii înzecit mai mari decât muritorii de rând pentru locuinţe, se impune să se „corijeze” şi această anomalie, statul acordând nu doar terenul şi oarece compensaţii după ureche, ci predând „la cheie”, celor deposedaţi ce s-au dovedit a fi de bună credinţă, imobile echivalente ca suprafaţă, valoare şi grad de confort, cu ceea ce li s-a luat. Acesta fiind un drept nu un favor.

You may also like...

Leave a Reply