Veşti pe surse

Ne-a șoptit o păsărea cum că, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi la Primăria Sinaia, toți consilierii din mandatul trecut trebuie să vină cu bani de-acasă. Nu este vorba de o sumă mare, doar de vreo 600 de euro, din informațiile noastre, dar controlul se pare că este doar la început. Sunt de remarcat, după părerea noastră, două aspecte. Primul, foarte grav după părerea noastră, este că domnii consilieri trebuie să plătească, se pare, o diferență de bani pentru un Passat foarte, foarte scump pe care l-au văzut doar în pozele din ziar sau în fața primăriei. Nu a fost decizia lor achiziționarea unui asemenea Volkswagen Passat pentru serviciul Salvamont al orașului Sinaia, ei doar au aprobat! Au aprobat, plătesc! Nu contează că Salvamontul, mare parte din timp, nici nu a știut că are în dotare o asemenea scumpete de mașină! Nu l-a folosit nimeni din Salvamont niciodată. Asta e cert! Al doilea aspect ar trebui să fie un avertisment pentru actualii consilieri! NU MAI VOTAȚI CA PROȘTII! Totul se poate întoarce împotriva dumneavoastră, chiar dacă sunteți ”propulsați” de cele mai bune intenții pentru oraș! Puneți mâna și mai citiți proiectele alea de hotărâre pe care le aprobați, că s-ar putea ca inițiatorii proiectelor să fie în contradicție cu Curtea de Conturi și cu legea și s-ar putea să plătiți o grămadă de bani fără să știți! Dacă în loc de 600 de euro erau 6000? Sau 60.000? Va aduce inițiatorul bani de-acasă să-i ajute pe bieții consilieri? Niciodată!

You may also like...

Leave a Reply