COMUNICAT

Centrul Cultural „Aurel Stroe“ Buşteni

Sâmbătă, 12 mai 2018, la ora 11.00 membrii Cenaclului Simion Bărbulescu se vor întruni într-o nouă şedinţă de lucru, în care poetul Eugen Serea va lectura poezii din recentul său volum – cel de al IV-lea. Este vorba de volumul de versuri „Călăreţul ultimei umbre” apărut la editura Platytera. Va fi, practic, o lansare de carte în cadrul cenaclului. La eveniment vor fi şi invitaţi speciali: este vorba de poetul Sterian Vicol, redactor şef al revistei de cultură Porto-Franko din Galaţi şi, de asemenea, şi-a anunţat participarea şi poeta Mădălina Stănescu – fiica marelui dramaturg Paul Everac. La ora 19.00 va avea loc un nou recital instrumental în cadrul Stagiunii Muzicale 2018 de la Buşteni. Talentatul pianist Cătalin Răducanu şi violoncelistul Cornelius Zirbo, acompaniat la pian de Fabiola Ioniţă vor interpreta piese de virtuozitate din creaţia lui George Enescu, Joseph Haydn, Franz Liszt, Zoltan Kodaly şi Johanes Brahms. Evenimentul va fi precedat, la ora 18.00, de vernisarea unei expoziţii de pictură a Neluţei Stăicuţ, cu lucrări realizate într-o manieră neconvenţională folosind materiale reciclabile. Expoziţia poartă numele „Din suflet de copil…adult” şi va fi organizată în holul expoziţional al Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, putând fi vizitată în perioada 12 mai – 1 iunie 2018. Luni, 14 mai 2018 va fi o zi a teatrului pentru elevi. Dimineaţa elevii claselor primare vor fi invitaţi de către Teatrul „Fantezia” din Galaţi la spectacolul de teatru „George şi cheia secretă a universului”, iar elevii claselor V – VIII vor putea viziona, de la ora 12.00 piesa de teatru „Hagi Tudose” după Barbu Ştefănescu Delavrancea cu actorii aceluiaşi teatru; după amiază, de la ora 18.00 teatrul „Fantezia” va prezenta, pentru liceeni, spectacolul cu piesa „Ilie Moromete”, adaptare după romanul lui Marin Preda „Moromeţii”.

      

You may also like...

Leave a Reply