Familia în viziunea ALDE şi PSD

Se pune iarăși pe tapet referendumul pentru „familia tradițională”, formată adică dintr-o mamă femeie și un tată bărbat. Conform legii, atunci când o inițiativă cetățenească strânge un număr de semnături, referendumul este obligatoriu. Ori pentru familia tradițională au semnat milioane de oameni. Așa că PSD vrea să facă referendum. După numărarea voturilor, dacă se constată că românii doresc familie tradițională (naturală, cum o numesc mai nou unii), se face o modificare în Constituție și gata. Întrebarea care se pune este ce consecințe poate avea asta pentru membrii comunității LGBT. Să luăm ca exemplu cazul unui homosexual ajuns pe la 4o și ceva de ani, om cu bani și situație, care încă nu are un partener constant. El umblă, cum s-ar zice, din floare-n floare, are aventuri cu tinerei zburdalnici și nu se gândește ce va face mai târziu, pentru că își închipuie că toate vor merge mereu la fel. La un moment dat, se decide că a venit vremea să se liniștească. Își ia un partener și se gândește să se însoare cu el, ba chiar să adopte și copii. Numai că, surpriză, Constituția tocmai a fost modificată și căsătoria între persoane de același sex a devenit ilegală. Ce face homosexualul nostru în acest caz? Pe el nu-l arde atât faptul că nu va avea certificat de căsătorie cu partenerul lui, cât faptul că averea pe care a strâns-o, vilele, mașinile, iahturile, terenurile, banii din bănci, nu mai pot fi moștenite de iubirea vieții sale pe calea prin care soțul/soția moștenesc, conform legii, averile soțiilor/soților. Aici e toată problema. În familiile naturale, soții primesc și moștenesc drepturi. Dacă homosexualii nu se pot căsători, totul devine dificil pentru ei. Ce e de făcut? Mie mi se pare simplu. Cei de același sex vor primi, prin căsătorie civilă, exact aceleași drepturi pe care le au soții tradiționali, dar nu vor fi căsătoriți în fața Bisericii. Adică Biserica lui Daniel să ia taurul de coarne și să pună piciorul în prag. Doi astfel de oameni se vor duce liniștiți la primărie, vor depune actele necesare, domnul primar își va aranja cocarda, va zâmbi frumos și îi va declara parteneri pe viață. Dar dacă se vor duce apoi la biserică, va ieși popa cu crucea și cu aghiasma și îi va alunga. Asta e tot. Numai că celebra Coaliție pentru Familie vrea altceva. Și PSD este în stare de orice pentru a recupera voturile pierdute – deloc puține. Conform planificărilor, referendumul ar putea avea loc în iunie. PSD s-a gândit însă că nu-i de ajuns. Așa că va organiza un mare miting în favoarea familiei tradiționale. Miting condus de cei doi tradiționaliști pur-sânge, Dragnea și Tăriceanu, unul încurcat cu o domnișoară căreia i-ar putea fi bunic, celălalt căsătorit tradițional a șasea oară. N-are a face, poporul PSD o înghite și pe asta. Dar mai e ceva. De care nu ține nimeni cont. În Europa, homosexualii se căsătoresc liniștiți. Mulți dintre ei sunt în funcții importante, unii la lumină, alții feriți de publicitate. Noi vrem ca oamenii ăștia să ne fie parteneri politici. Dar referendumul pentru familia tradițională îi deranjează. Să presupunem că votul trece și Constituția este modificată. Homosexualii europeni nu vor vedea asta cu ochi buni. Și tare mă tem că, mai mult decât adoptarea legilor justiției strâmbe, interzicerea căsătoriilor civile între persoanele de același sex ne va lăsa descoperiți în fața Rusiei putiniste, dughiniste și pravoslavnice.
Raul Sebastian BAZ

You may also like...

Leave a Reply