Mihai Haret şi Piatra Craiului *1

PARTEA a  XXXI-a

Despre Piatra Craiului Mihai Haret scrie încă din prima sa lucrare. A făcut-o de pe poziţia celui care “în lungul interval 1901-1910 am parcurs regiunea descrisă, Sinaia- Rucăr-Zărneşti de nenumărate ori şi în toate sensurile”. Pretenţia că avem de a face cu un bun ştiutor al Pietrei Craiului transpare şi din menţiunea că două trasee nu fuseseră cercetate cu pasul de către autor, lacună remediată în parte prin informaţii culese de la ciobani *2. Dincolo de vorbe, scrierile lui M. Gold despre Piatra Craiului trădează multă ignoranţă în domeniu. Iată, ca prim exemplu, prezentarea drumurilor “La Lanţuri” şi, respectiv, Vlăduşca-La Om:  “În tot parcursul de la Plaiul Foii la vîrf nu se mai găseşte apă […] “Pînă la vîrf, aşa-zisa cărăruie trece printr-un labirint de stînci şi dărîmături. Panta este înspăimîntătoare. Tot timpul trebuie să te ajuţi cu mîinile şi să sari de pe o stîncă pe alta*3  […] Urcuşul e foarte obositor căci panta e colosală, nu este însă periculos. Fiecare urcă pe unde vede cu ochii, căci nu există potecă. La început se urcă cam un km un grohotiş plicticos care astupă o siştoacă, apoi după acela suind cînd spre V. cînd spre S-V, după 2-3 ore […] se ajunge […] «La Om»…”
Panorama oferită de cel mai înalt vîrf al masivului era pe măsură: “vedem spre V. aproape vertical în vale […] acoperişul roşu al casei de adăpost din plaiul Foii”. Ori peretele în cauză nu este vertical, iar Plaiul Foii se află mai degrabă spre nord, scăpări de neiertat pentru un geograf alpin despre a cărui minuţiozitate s- a vorbit nu o dată.
Peste trei ani, autorul recidivează*4:
“Avem chiar sub picioarele noastre la 1.000 m adîncime, casa de adăpost din plaiul Foii (alt. 850 m., n.n.) […], Tămăşelul, Valea lui Ivan, Ceardacul Stanciului, drumul lui Friderich Deubel, etc., etc. Poate vom vorbi vreodată*5 şi de toate aceste minuni.” (a mai vorbit doar de Cerdacul Stanciului, tocmai în 1940 şi se va vedea cum).Apoi, vreme de aproape un sfert de veac, condeiul lui M. Haret nu ia în seamă drumurile Pietrei Craiului. Din  această  letargie va ieşi  în  1936,  cînd  I.I.Dunăreanu,  autorul  ghidului  Bucegii  şi  Piatra  Craiului,  îi expediază un exemplar al cărţii. Sensibil ca întotdeauna la elogii, M. Haret va fi fost încîntat de nelipsita dedicaţie respectuoasă, de pasajele din lucrare ce-l priveau*6. Despre răspunsul său avem puţine date, dar putem bănui că teceristul, cunoscător pe cît îl ştim al muntelui, a ţinut să releve doar erori insignifiante*7. Mai putem intui, legat de acest moment, că “părintele Bucegilor” nu a scăpat ocazia să-i înşire novicelui date şi fapte din gloriosu-i trecut, după cum este foarte posibil ca în replică Dunăreanu să fi apăsat, ca de obicei, pedala lăudăroşeniei şi a măreţelor planuri turistice pe care le nutrea. Dincolo de atari amabilităţi, M. Haret a intuit în mai tînărul confrate un concurent, dornic să-l eclipseze în graţiile publicului. Aceasta fie şi pentru că ghidul Bucegii şi Piatra Craiului strica legenda “unicei călăuze româneşti”, după ce harta admiristă a Pietrei Craiului răpise deja Turingului prioritatea primei reprezentări turistice a acestui masiv*8. Colac peste pupăză, între cei doi pare să fi existat şi o diferenţă de vederi politice, conservatorul Haret avînd în faţă un simpatizant activ al mişcărilor de dreapta. Pe acest fond, un motiv în plus de a trece la recuperarea terenului pierdut l-a constituit articolul Piatra Craiului, publicat de I.I.Dunăreanu în Buletinul Alpin (1936). La scurtă vreme, M. Haret scrie şi el despre acest masiv, în aceeaşi revistă a Clubului Alpin Român. Uşurinţa cu care redactorul acestei publicaţii abandonează dispreţul pentru “cîrciumarul alpin”, pentru “mazeta” M. Haret, se va fi datorat disputei surde ce survine, la 1937, între Dimitriu şi fostul său amic devenit fruntaş al ADMIR-ului*9.
Va fi singura colaborare a lui Mihai Haret la revista căţărătorilor români. În acest articol, se executa o discretă punere a punct a veleitarilor epocii, prin scoaterea la lumină a prodigioasei activităţi haretine din Piatra Craiului. După un tipic pe care îl vom reîntîlni, erau subliniate nenumăratele pătrunderi în zonă, cît şi desfăşurarea acestei campanii încă din zorii turismului, cînd înlesniri de genul cabanelor sau drumurilor marcate nu ar fi existat. Potrivit afirmaţiilor sale, Mihai Haret ar fi zărit pentru întîia oară zvelta lama de calcar dominînd ţara Bîrsei la 1900, de pe Omul Bucegilor. “Uite tinere, Piatra-Crai”, i-ar fi spus cu acel prilej Ilarie Chendi (dus de peste două decenii dintre cei vii…). “Peste trei ani, tot revăzînd de la distanţă […] fantastica spinare de piatră, am fost atras de ea ca un magnet şi cu toate greutăţile acelor timpuri am început s-o vizitez tot mai des, de cîte patru, cinci şi şase ori pe an, dormind noaptea prin bordeie pe la stîni, sau adesea la foc, sub cerul liber, şi mîncînd zile d-a rîndul numai hrană rece, din sacul de spate*10  […]
M-a impresionat atît de adînc, încît şi azi, după atîţia ani şi sute de ascensiuni, cînd aud de Piatra-Crai, încerc încă un sentiment deosebit… Începînd din 1903 şi pînă în 1934, în afară de anii războiului 1915-1918, am suit Piatra Craiului de mai multe ori pe an, escaladîndu-i toate versantele, cercetîndu-i toate văile şi studiind-o sub toate feţele şi aspectele ei.”
Aserţiunile de mai sus impun, din start, precizarea că rezultatul acestei prodigioase campanii de cercetări nu a ajuns vreodată la cunoştinţa semenilor. Cît ştia în acea vreme Mihai Haret despre Piatra Craiului aflăm peste un an, cînd, pretextînd o eroare de tipar în materialul găzduit de Buletinul Alpin, M. Haret plusează, mutînd la 1902 primul său contact cu Piatra Craiului*11 – prilej pentru o tură de excepţie în masiv. Avem de a face însă cu o mistificare, bazată exclusiv pe literatură (inclusiv cea proprie). Iată cazul itinerariului La Om-Vladuşca, ce reia însemnările autorului din anuarul seterist: “..Scoborîş îngrozitor pe o pantă excesivă şi făcînd un mare arc de cerc către N-E aproximativ de un km., am ajuns la o îngrămădire de stînci aparente, situate cam la jumătatea abruptului, de acolo am ţinut-o pe o dist. de 200 m., d’a coasta, către stînga, pînă la începutul unei şiştoace asemenea foarte înclinate (45-70°), pe care am scoborît-o apoi pe un grohotiş neplăcut, cam pînă aproape de locul unde a fost construită mai tîrziu cabana Vlăduşca a S.K.V. “
Concluzia acestei descrieri este că M. Haret nu a călcat prin zona la 1902, întrucît adăpostul S.K.V.-ului fiinţa acolo de peste două decenii*12. Nu a călcat nici mai tîrziu, motiv pentru care a improvizat pornind de la reprezentările hărţii  (într-un stil  ce reaminteşte “premiera” autorului  pe Valea Ţapului-Coştila).  Chiar şi această metodă s-a dovedit însă insuficientă în cazul descrierii crestei principale, motiv pentru care urmaşul lui Daguerre a fabricat următoarele: „Porţiunea această de creastă, pe cît de variată şi impresionantă acolo în natură […] pe atît de imposibilă este la fotografiat şi fastidioasă pentru o descriere scrisă sau vorbită, căci nevoiţi am fi să repetăm la nesfîrşit calificativele şi imaginile celor douăzeci şi mai bine de vîrfuri, care se aseamănă toate între ele” . Ca atare, trebuie luată drept glumă pretenţia aceluiaşi de a fi suit de 12 ori, pînă în 1938, la Omul Pietrei Craiului… Vădita ignoranţă nu-l împiedica pe M. Haret ca în anul în care împlinea “42 de ani de alpinism neîntrerupt (1940, n.n.) în care am studiat munţii pe toate feţele, sub toate aspectele şi în mai toate manifestările lor” să trateze despre Cerdacul Stanciului. “Eu însumi am încercat explorarea […] renunţînd în faţa unor mijloace mai neîndestulătoare şi prea costisitoare”. Sînt însă invenţiile unui om dornic să nu rămînă în urma contemporanilor şi care, inspirîndu-se probabil dintr-o hartă proastă, plasa cu acelaşi prilej Cerdacul “în dreptul muntelui Tămăşelul”*13…
________________________________
1) Terminologic, este de spus că în scrisele lui Mihai Haret întilnim de foarte multe ori toponimicul “Piatra Crai”, ce pare să-i fi fost foarte drag, dar, uneori, şi forma clasică, “Piatra Craiului”.
2)  “Om-Rucăr, pe creasta Pietricica. Se pare că urmînd creasta de La Om spre S. s-ar putea ajunge la Rucăr. După spusele ciobanilor drumul acesta e posibil dar e colosal de greu […] Noi n-am avut timp să-l facem…” Valea lui Ivan-Giuvala “peste Piatra Crai […] N-am făcut acest drum, dar după spusa ciobanilor e tot aşa de greu şi periculos ca şi drumul nr. 6 (pe la Lanţuri, n.n.).”
3) În mai toate cărţile sale despre Piatra Craiului, I.I.Dunăreanu reia acest extras, căruia îi consideră “de prisos orice adaos, precizînd doar faptul că în anii noştri trec pe aici, în fiecare an, zeci de grupuri de şcolari şi tineri care rezolvă cu îndemînare toate dificultăţile de teren” (Piatra Craiului, 1986, pag.52).“
4) Anuarul S.T.R., articolul “În octombrie la Piatra Craiului”. Aici, între altele, M. Gold-Haret deplînge aspectul mizerabil al casei Grind. Nu ştim însă cine alta decît proprietara lui de drept, Societatea Turiştilor Români (din a cărei conducere făcea parte Mihai Gold-Haret) trebuia să redea aspectul civilizat al acestui adăpost.
5) De la M. Haret se pare că preia I.I.Dunăreanu, alături de alte ticuri (amintirea vechimii că om de munte, folosirea unor termeni ditirambici, descrierea unor locuri neparcurse de autor etc.), formulări de genul: “Povestea acestei văi (Izvorul  Dorului,  n.n.)  este  lungă  […]  o  vom  povesti  altădată…”  (Ziarul  Ştiinţelor  şi  al  Călătoriilor,  nr.  29/1936); “Escaladarea acestui Horn al Coamei, de care ne vom ocupa altădată…” (idem, nr. 35/1936).
6) “Prima şi pînă azi unica călăuza turistică românească”; “Casa Omul Mihai Haret”; “Drumul Mihai Haret”; trimiteri la cartea Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera etc.
7) În scrisoarea de răspuns, datată 23 iulie 1936, M. Haret sugera lui I.I.Dunăreanu să nu mai spună “drumul Schiel”, ci al Urlătorilor (cf. I.I.Dunăreanu, În Bucegi, 1948, p.56).
8)  “Rîndurile de mai sus constituie prima descriere sistematică  a masivului  Piatra Craiului, publicată în literatura turistică  românească…  Adăugăm  […]  că  prima  hartă  turistică  a  masivului  ne  aparţine  şi  ne mîndrim  cu  această realizare…” În paralel, “o datorie de obiectivitate ne obligă să precizam că, în mai 1936, T.C.R. a editat o nouă hartă, care însă nu se deosebeşte de lucrarea noastră decît prin redarea unei mai mari porţiuni de teren limitrof masivului şi o prezentare strict topografică” (Bucegii şi Piatra Craiului, p.140).
9)Va mai fi contat aici mijlocirea lui Radu Ţiţeica (membru în conducerea T.C.R), dar şi faptul că M. Haret fusese numit în Consiliul Superior al Turismului din O.N.T., organism cu care nu făcea să te pui rău şi de unde se puteau obţine chiar subvenţii…
10) Acest gen de pretenţie îl găsim şi în alte lucrări haretine: “Douăzeci şi cinci de ani n-am cunoscut altă găzduire de noapte (decît a bordeielor ciobăneşti, n.n.) pe munte şi n-am avut altfel de acoperămînt decît bolta înstelată, ori cerul înnorat, ameninţător, chiar ploaia persistentă” (Buletinul A.T.R.P., “O excursie în munţi, acum 36 de ani”).
O viziune asemănătoare întîlnim, în aceeaşi perioadă, şi la ADMIR: “Nu mai departe decît acum 10-15 ani drumeţii care urcau munţii erau număraţi pe degete…” (dr. Gh. Dumitrescu) “Anul 1929 nu diferea prea mult de anii anteriori, cînd […] drumeţia de munte se făcea în condiţii care intrau de-a dreptul în categoria actelor de eroism; aceasta în ceea ce priveşte  Bucegii,  căci  despre  ceilalţi  masivi,  cu  excepţia  regiunii  nordice  a  Făgăraşilor,  ce  să  mai  vorbim”  (Ioan Nistorescu, cf. Buletinul Alpin, nr. 2-3-4/1939)
Se miza aici fără îndoială pe lipsa de memorie/experienţă a confraţilor turistici căci numai în Bucegi, pentru a servi numeroşilor drumeţi, fuseseră ridicate, pînă la data ipoteticei excursii din 1902 a lui M. Haret, casele: Mălăieşti (1882), Omul-SKV (1888, la a cărei inaugurare au asistat 85 de persoane),  Omul-S.C.  “Sinaia” (1900), Caraiman (1900), Peştera, precum  şi chioşcul  de la Vîrful cu Dor. După scrisele lui N. Bogdan (Anuarul S.T.R.) mai existau şi alte adăposturi. La Bolboci, de pildă, se găsea “un mic hotel” care pentru un preţ modest oferea “condiţiile cele mai bune. Se putea  înopta  în  casele  funicularului  de  pe  Brătei,  în  vreme  ce  la  Scropoasa  “oamenii  de  serviciu  au  ordin  să adăpostească şi să servească pe vizitatorii” întîmplători.
11)  “Este o eroare de tipar, căci efectiv am făcut întîia oară acest masiv în 1902…” (O excursie acum 36 de ani, în Buletinul A.T.R.P., iulie 1938).
12) Pe crestele Carpaţilor, p.115.
13)Ion Ionescu Dunăreanu a găsit şi el hibe acestui material: “Despre această formaţie calcară, M. Haret dă un detaliu ciudat […] «…cam la 2 km. în sus de Valea lui Ivan se vede în peretele Pietrei Crai acea faimoasă peşteră Cerdacul Stanciului la care trebuie să te urci pe o prăjină de 12 m înălţime ca să poţi pătrunde în ea.» În schimb nu pomeneşte nimic despre minunatele arcade ale Cerdacului” (Piatra Craiului, 1944, p.84).

You may also like...

Leave a Reply