Necunoscutele binefaceri ale domnului Primar?!

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Un articol de Doru CERNESCU

Deoarece şi sâmbătă (14.04 a.c.), într-o mini discuţie amicală mi-a reproşat domnul Primar că mi-a făcut mult bine (de care eu nici măcar nu am auzit) şi în nerecunoştinţa mea m-am văzut obligat să-mi fac „reevaluarea”, după aceea am găsit următoarele bi nefaceri pe care le voi detalia, dar nu înainte de a aborda un subiect ce şi el ar putea intra în categoria celor menţionate, depinde de „unghi”. Aşadar, era sâmbătă. O zi „spumoasă” de primăvară în care, ieşind cu totul din hibernare, mi-am luat măgarul motorizat, mai exact „căruţicul” de bagaje, tomberonul improvizat dintr-o cutie frigorifică şi aproximativ 80 de cărţi (din prima şi a doua ediţie) a „Embargoului tăcerii” ba, pe lângă, şi contabila (consoarta) ca nu care cumva să mă încurc în socoteli şi bănet din graba vânzării productului propriu, şi aşa, ca doi turişti întârziaţi, am picat în parcul oraşului unde am ascultat cu încântare câteva „simfonii” de Moţ…art, ce se notificau spre noi de undeva de sus, dinspre păsăretul incult şi needucat. Dar cum scopul nu era să ne delectăm ci să vindem, am scos la vedere câteva exemplare şi astfel, visând ori numărând vilegiaturiştii, am „păpăsuit” cam o oră, timp în care  nu am vândut nici măcar o jumătate de carte. (Aşa că musai trebuie revizuită lozinca „ai carte ai parte”, că noi aveam atâtea. Şi, nimic…). După care, nu din plictiseală, ci doar aşa, din dorinţa de a mai schimba clienţii, ne-am deplasat înspre Cazino (nume cu rezonanţă istorică), nu casino, ce sună ca un ş fără virgulă, eu postându-mi „tomberonul culturalizat” chiar în centrul spaţiului, după „sensul giratoriu”, cam la jumătatea distanţei dintre cele două scări unde – ce e drept e drept – nu am fost deranjat de nimeni, nici chiar de potenţialii clienţi. Desigur, poate vi s-a părut neadecvată afirmaţia că  m-am postat după sensul giratoriu, dar e cât se poate de reală, cel puţin atâta timp cât lângă acesta erau parcate două maşini, iar prin faţă a zbârnâit alta în sus şi în jos, trecând de câteva ori să vadă prostimea, că un neica nimeni are zvâc. Ce conta că acolo şi teoretic şi practic nu aveau ce căuta mamiferele pe patru roţi? Trecu astfel încă o jumătate de oră şi aproximativ pe la 18:30 în peisaj îşi făcu apariţia excelenţa sa domnul primar, cu excelenţa domniei sale, domnul Panait care, joviali aşa cum îi ştim de la un timp, fără ranchiună, îşi împărtăşeau impresiile despre (probabil) încă o victorie câştigată în fieful urbei, dat fiind intrarea pe „moca” la spectacol. Ba, întâiul stătător nu ezită să se murdărească dând mâna cu toţi neisprăviţii (între care mă aflam şi eu), dar nici acest fapt nu mi-a purtat noroc la vânzare, totuşi… Da, totuşi fix la orele 19:00 când începea spectacolul şi majoritatea „coplătitorilor” îşi ocupaseră locurile în sală, doar aşa din pură mărinimie ori din calcul, domnul primar mă invită în holul Cazinoului unde, acum la spartul târgului, aveam acordul să-mi vând cărţile. Şi… am vândut tot atâtea cărţi câte vândusem şi înainte, de parcă se vorbiseră toţi să îmi dea o lecţie. Aşa că volens-nolens am rămas tot un om de car…te, de mă şi întreb, o fi, chiar o fi mai bine să ai carte la cap ori scaun? În acest caz probabil şi banii returnaţi în urmă cu câţiva ani ce reprezentau o modică compensaţie pentru gaze, pe considerentul că în tot anul am avut ditamai venitul obţinut la alegeri (fiind şi eu într-o comisie) astfel că ridicându-mi-se nivelul de trai de la zero la zero cu plus era „normal” să nu mai beneficiez de ajutor (aşa cum s-a şi întâmplat). Ca atare şi acest „sprijin” să fi fost tot o binefacere, că neavându-i nu le-am mai dus nici grija, ori… De asemenea, amenda dată cu repetiţie pentru lucrare balşoi (doi stâlpi şi un parapet, la care am obţinut autorizarea lucrării prin instanţă, aşa cum tot prin instanţă am scăpat şi de amendă) astea să fi intrat oare tot la binefaceri? În acelaşi context, faptul că nu am plătit taxa de afişaj pentru afişele din precampania electorală prin care solicitam sprijin cunoscuţilor să mă ajute să completez listele cu cele 500 de semnături (afişe ce au rezistat pe panouri 12-14 ore, pentru că apoi au fost „defrişate” chiar de angajaţii primăriei pe considerentul că nu plătisem taxa de „firmă”, când eu nu aveam de ce să o plătesc deoarece nu deţineam aşa ceva. Să fi fost şi asta oare tot o binefacere? Că odată ajuns consilier trebuia să rezist patru ani tentaţiilor şi stresului provocat chiar de cei ce au confundat avutul public cu cel personal încălcând toate legile şi normele (şi aşa făcute să se încalce)? Au fost, n-au fost, dar măcar într-un singur caz binefacerile s-au relevat pe deplin că tot datorită incorectitudinii din Primăria Sinaia am ajuns să mă judec zece ani, având nu mai puţin de 40 de procese în care, e drept, eu nu am fost doar reclamant ori pârât, ci şi intervenient, astfel fiind prezent în diverse instanţe (de la Judecătoria Sinaia la Înalta Curte) de doar 240-250 ori, motiv pentru care la urmă voi solicita să mi se treacă şi în cartea de muncă, la vechime, să ştiu că mă aleg şi eu cu ceva,  nu? Desigur, pentru a participa şi a mă descurca onorabil, la început am fost nevoit să mai iau şi „lecţii”. Apoi, achiziţionând cărţile de specialitate, m-am descurcat cât de cât, chiar dacă în tot acest interval a trebuit să redactez şi dactilografiez sute de sesizări, plângeri, întâmpinări, precizări, reprecizări şi concluzii. Apoi pe puţin 5000 copii xerox de pe toate înscrisurile la care făceam referire. Ca atare stresul, cheltuiala, sutele de zile şi nopţi pierdute să fi fost şi ele tot binefaceri, că mi-au ţinut mintea trează şi „condeiul” în funcţiune? Or fi, nu zic ba, de aceea îi şi mulţumesc, dar să nu doarmă nimeni pe o ureche susţinând că ce s-a făcut cum nu trebuia în ultimii zece ani în primăria Sinaia e doar rodul funcţionarilor „incorecţi“, când aveam nu unul, ci doi primari (dacă punem la socoteală şi ditamai managerul). Totuşi, stând strâmb şi judecând drept şi dacă ar fi aşa, nimeni nu îl putea obliga pe domnul primar să bage merele putrede în lada de zestre, cu atât mai mult când a menţinut această stare de lucruri cu bună ştiinţă. Dar pentru a vă edifica pe deplin de cele petrecute, redau dintr-un dosar ce e demn de Cartea Recordurilor, elementele ce-l personifică. Astfel, aşa cum reiese din adresele domnului L., remise către Primăria Sinaia, I.S.C. şi alte instituţii, respectivul solicitase în 2007 acordul pentru extinderea imobilului cu O CAMERĂ, şi e drept, prin certificatul de urbanism nr.239/04.06.2007, respectiv autorizaţia de construcţie nr.108/14.05.2008, i se dădea acceptul realizării celor solicitate, numai că…?!
CONTINUARE ÎN EDIŢIA VIITOARE

You may also like...

Leave a Reply