Stare de fapt

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Călin MILOȘ
Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

”Subsemnatul Miloş Călin-Ştefan, în calitate de consilier ales în Consiliul Local Sinaia, ţinând cont de faptul că în perioada ianuarie 2017 nu aţi putut fi prezent în şedinţele de Consiliu, vreau să vă aduc la cunoştinţă următoarea stare de fapt: În data de 06.01.2017, pe fax-ul Primăriei Sinaia, s-a primit un raport, destul de consistent şi cuprinzător, al domnului Fălcescu Bogdan, în care şi-a descris şi argumentat deciziile pentru anul 2016, decizii luate în calitate de Administrator al companiei S.C. TRANSPORT URBAN S.A. Raportul era făcut pentru acţionarul majoritar, adică pentru Consiliul Local Sinaia. În adresa de înaintare a raportului, domnul Fălcescu a stipulat clar să se dea câte o copie fiecărui consilier local. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi, şi vă rog să reţineţi acest prim aspect. În data de 08.01.2018, în jurul orelor 13, a fost solicitată întrunirea Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară ce avea să înceapă în aceeaşi zi, de la orele 15:00. Pe ordinea de zi a fost un singur punct: demiterea din funcţie a domnului Fălcescu Bogdan, pe baza unei expuneri de motive realizată de colegii dumneavoastră din PNL Sinaia şi de domnul City Manager. Această expunere de motive are două puncte: nesemnarea procesului verbal de recepţie şi nepreluarea în administrare a instalaţiei de zăpadă artificială 1400-2000 şi a camerelor video. Ca urmare, mărturie stă înregistrarea audio a şedinţei, consilierii au fost induşi în eroare de colegii dumneavoastră cu privire la activitatea domnului Fălcescu, un fapt foarte grav de tăinuire de documente oficiale, care va avea repercusiuni cel puţin financiare asupra mai multor oameni. Pentru a vă putea edifica de ce spun asta, în primul rând, dacă ascultaţi înregistrarea, veţi vedea că ai dumneavoastră colegi ştiau ce conţine raportul, dar nu au împărtăşit şi celorlalţi consilieri asta. Raportul domnului Fălcescu, conţinea şi el, printre altele, două puncte în care explică foarte clar de ce nu preia instalaţia de zăpadă artificială, şi anume, dintr-un motiv care există şi astăzi, nu este realizată execuţia conform proiectului, puterea instalată este mai mică decât puterea consumată de motoare şi instalaţia de zăpadă artificială.  Mai departe, sunteţi la curent cu faptul că Fălcescu Bogdan a acţionat în judecată decizia Consiliului Local prin procesul numărul 2376/105/2017 deschis la Tribunalul Prahova, cerând daune de 199000 de lei, la care se vor adăuga penalităţi şi cheltuieli de judecată, proces pe care are şanse să-l câştige ţinând cont de raportul care este probă în dosar. Ca urmare, vă rog să vă informaţi suplimentar, dacă dumneavoastră consideraţi necesar, şi să răspundeţi în scris şi să prezentaţi Consiliului cine era răspunzător să prezinte documentele şi cine va plăti în cazul în care domnul Fălcescu Mihnea Bogdan va câştiga procesul. În această situaţie pe care nimeni nu o doreşte, s-ar confirma o demitere abuzivă din partea unui Consiliu care nu a avut datele esenţiale în momentul luării deciziei.
Vă mulţumesc anticipat.
08.05.2018

Către Domnul Primar Al Oraşului Sinaia, domnul Oprea Vlad”

Nu-mi face deloc plăcere, dar nu prea aş dori să plătesc din propriul buzunar câteva mii bune de euro despăgubiri pentru o demitere pentru care nu am avut datele esenţiale. Ca să ne lămurim, dacă Fălcescu câştigă procesul (are şanse…), se anulează o hotărâre luată de Consiliul Local. Dacă se întâmplă acest lucru, Curtea de Conturi va cere banii pe care Primăria i-ar plăti ca urmare a unei hotărâri definitive a instanţei. Cine credeţi că va plăti aceşti bani? Prima dată voi, apoi voi vă veţi recupera banii de la Consilieri prin Curtea de Conturi… să nu mai vorbesc de faptul că noi se poate să fi fost folosiţi ca şi instrument pentru o răzbunare internă a cuiva din Primărie împotriva domnului Fălcescu Bogdan… fapt şi mai grav, probabil penal.

You may also like...

Leave a Reply