Cine va fi noul „Geniu al Carpaților”?

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

prof. Raul BAZ, editorialist.

Mai avem foarte puțin până la reintrarea în zona de influență a Moscovei, exact ca vecinii noștri unguri. Și de-acolo, dacă nu-și va întoarce încă o dată Dumnezeu fața către noi, perspectiva ieșirii din UE va deveni foarte apropiată. Abia atunci va fi vorba despre ceva ireversibil. După toate reformele făcute în România, nu ne mai gândeam că e posibil să revenim la statul de tip Adrian Năstase. Și acum, iată-l, e aici, deja începem să trăim în el. Credeam și, probabil, mulți dintre noi încă mai cred că reîntoarcerea la dictatură este imposibilă. Dar dictatura este după colț, încă puțin și apare în toată hidoșenia ei. Diferența va fi una singură: dictatorii vor avea chip și discurs european. E foarte simplu să te îmbraci la patru ace, să vorbești degajat despre valori și principii și, imediat ce te reîntorci la birou să aranjezi legi care să-ți permită să furi și să scapi nepedepsit. Până la pasul final mai e însă vreme să cheltuim banii europenilor, să furăm și de pe la ei, să mergem în Parlamentul European și să susținem ideologii strâmbe, atacând cu răcnete guturale valorile reale, la care ne-am prefăcut că aderăm. Așa că reîntoarcerea dictaturii a devenit perfect posibilă, sub ochii și cu contribuția noastră masivă. Dar dacă va fi să ajungem la ieșirea din UE, atunci nu va mai exista cale de întoarcere. Pentru că nicio democrație europeană nu va face a doua oară eroarea de a primi în Europa o țară care nu poate fi europenizată. Să dea Dumnezeu să nu am dreptate! Am spus-o în mai multe rânduri: Ceaușescu, dacă ar fi avut un dram de înțelegere a ceea ce înseamnă puterea în România, ar fi rămas în viață și astăzi l-am fi avut președinte pe Nicușor. Tot ce-ar fi trebuit să facă ar fi fost să dea de mâncare poporului. Imbecilitatea cu plata integrală a datoriei externe l-a dus în fața plutonului de execuție. Iată, astăzi orice țară are datorii externe de zeci de miliarde de euro sau dolari. Practic nimeni nu mai vorbește de asta. Dacă ar fi înțeles, Ceaușescu ar fi lăsat în pace datoria, ar fi făcut o oarecare reformă, ca, de pildă, în Ungaria, ar fi dat anumite drepturi, ar fi lăsat-o mai moale cu pacea și prietenia între popoare și lumea l-ar fi votat cu ambele mâini. Pentru că modelul de lider pe care-l doresc românii este, trebuie să recunoaștem, cel propus de „geniul Carpaților”: un tătuc care face și desface în interesul lui și al unei camarile, acompaniat de o cucoană care nu știe nici să vorbească limba maternă, dar uzurpă calități oficiale, tinzând la supranume de genul „academician doctor inginer” sau „savant de renume mondial”. Asta este realitatea și orice om care nu poartă ochelari de cal o înțelege. În consecință, consider că este o chestiune de săptămâni instaurarea regimului totalitar Dragnea – PSD. Pașii care urmează sunt trei: adoptarea, cu concursul neprecupețit al CCR – Dorneanu a legilor justiției, demiterea șefului DNA – Laura Codruța Kovesi, reducerea la tăcere a singurei voci pro-europene care se mai aude în România – mă refer la Klaus Iohannis. După care alergarea către Putin va accelera consistent. Nu văd cum mai pot fi împiedicate aceste lucruri. Inițial, românii care au votat și votează cu cei care le dau pomeni nu vor simți schimbarea. Treptat însă, pas cu pas, vorba președintelui, vor începe achitările în justiție, televiziunile se vor da toate cu puterea, cele nealiniate fiind falimentate, abuzurile vor deveni tot mai dese în vreme ce oamenii nu vor avea unde se plânge, cei care au furat vor fi liberi și vor fura încă și mai mult, prețurile vor crește pentru că salariile electorale nu vor mai putea fi susținute etc. Dar atunci va fi prea târziu pentru a se mai schimba ceva. Românii vor ajunge din nou să se mulțumească cu ce li se dă, vor începe din nou să trăiască la un nivel scăzut, vor trebui din nou să meagă cu căciula-n mână pe la diverși granguri de partid și de stat. Și poate că mulți vor spune, ca în anii lui Ceaușescu și ai sinistrei, că mai bine e în Europa, vor începe iar să vorbească despre drepturile omului și, evident, vor dori să plece de-aici. Dar cine știe dacă, ajungând acele timpuri, țările europene vor mai primi români pe teritoriile lor, altfel decât cu viză și cu chemare de la rude. Cei care acum trag semnale de alarmă nu vor avea nicio satisfacție văzând că evoluția evenimentelor le-a dat dreptate. Dar vor avea conștiințele împăcate pentru că măcar au încercat să facă ceva.

You may also like...

Leave a Reply