Neseriozitatea la români

Ceea ce le lipseşte românilor aproape cu desăvârşire este seriozitatea. Nu mă refer la expresia feţei, ci la pornirea de a lua lucrurile în serios, indiferent că e vorba de o treaba măruntă care trebuie făcută prin casă, ori de activitatea guvernului. Pur şi simplu, ai noştri nu dau doi bani pe aşa ceva şi asta ne pierde ca neam, pentru că nu există nicio metodă ca un popor neserios să devină serios. Ăsta e destinul nostru. Răsfoiam, cum mai fac uneori, presa ultimilor ani şi am dat peste comentariile forumiştilor după vizita la Bucureşti, în mai 2014, a vicepreşedintelui american, Joe Biden. Aproape în exclusivitate, a fost vorba despre opinii lipsite de substanţă, dar împănate cu jocuri de cuvinte complet gratuite, de la Joe Bideu, până la Ion Bidon. Eu nu susţin că a stâlci numele unui om este o activitate ilegală sau imorală. Poţi să faci asta cu numele oricui, de la ultimul gropar beţiv şi până la preşedintele SUA. Chestia e că asta nu dovedeşte nimic şi nu rezolvă niciun fel de problemă. Ce vrea românul să demonstreze atunci când scrie pe un forum despre vizita lui Biden la Bucureşti şi nu-l scoate pe respectivul din Moş Tăgârţă şi Ion Bidon? Influenţează el în vreun fel măcar traiectoria unei muşte dintre cele care zboară prin preajma locului unde Biden se întâlneşte cu Băsescu ori cu Ponta? Ne face el pe noi, ceilalţi, să descoperim dintr-odată că Biden e altcineva decât credeam până atunci? Ne devoalează niscaiva legături oculte între Obama şi Putin? Nimic, pur şi simplu: a scrie în acest fel despre Biden sau despre oricine altcineva nu produce niciun fel de efect. Dar românii nu sunt obişnuiţi să discute un subiect cu argumente pro şi contra, exprimate în cunoştinţă de cauză. Ei se reped să jignească, să facă glume mai mult sau mai puţin reuşite, să lanseze aluzii sexuale şi, aproape fără excepţie, să acuze existenţa unui complot, a unor înţelegeri secrete, să transfere discuţia în zona imponderabilului, acolo unde nu e nevoie de argumente ci exclusiv de impersonalul „se ştie”. Cu acest „se ştie” poţi susţine orice fel de aiureli şi asta fac românii într-o veselie, ca nişte adevăraţi poeţi ce s-au născut. De ce suntem noi aşa? O întrebare la care eu zic că răspunsul nu e chiar greu de dat. Nu trebuie să învinovăţim stelele ori pe Dumnezeu. Cred că în anumite conjuncturi din trecut, luarea în derâdere a tot ce mişcă a fost o soluţie. În numai câteva generaţii, ea a putut deveni o atitudine generală a românilor, care apoi s-a transmis din tată-n fiu, chiar dacă nu ar mai fi fost nevoie de ea. Şi astăzi, zeflemisirea continuă. Copiii noştri ne aud pe noi făcând glume deocheate, înjurându-ne şefii, făcând jocuri de cuvinte cu tentă sexuală. Ce-ar putea ei să facă altceva decât să ne imite şi să perfecţioneze metodele noastre de persiflare şi luare la mişto? Ne mulţumim să ştim că nu-i învăţăm să fure, să fie violenţi, să fie leneşi. Dar nu ne gândim că luând totul „a la legere” în faţa lor, îi pregătim pentru a deveni adulţi lipsiţi, ca şi noi, de seriozitate.

RSB

You may also like...

Leave a Reply