Păşind pe „arătura” trotuarului, jucăm în picioare din banul public

PAMFLET

Vasile Ioan CIUTACU

Nutresc speranţa că atâta vreme „petrecută” împreună, prin intermediul acestor pagini de ziar (de prin 2000, cu mici intermitenţe) aţi tras concluzia că nu m-am aflat în această postură în niciun caz, vezi Doamne, pentru a dovedi cât de grozav sunt eu!…

„Poveştile” mele (şi nu simple ştiri înşirate de dragul de a umple pagina!) au fost, din punctul meu de vedere, cioburi din oglinda spartă a realităţii în care trăim. Şi-n care ne însângerăm tălpile păşind prin ele spre orizonturi greu de desluşit. Să refacem din nou oglinda din sufletul nostru! Sunt „spărturi” care împiedică să ducem un trai decent, fără atâta flecăreală, indiferenţă şi trândăvie. Suntem ca o oaste înfrântă în care comandanţii noştri sunt de paie, claie de coceni, neavând interesul, să ne adune din nou, ca să dăm veşnica luptă cu propria noastră neputinţă. Şi să câştigăm, în fine!… Să ne cerem, de fapt, firescul nostru drept de a fi şi de a avea… Pe când ei se încaieră ca nişte haite de câini întârâtaţi, dornici numai să ciordească, puţin păsându-le de noi că pe zi ce trece ni se subţiază felia de pâine… „Poveştile” mele, cred, au încercat să tragă de urechi pe aceştia pe care i-am pus în fruntea bucatelor, şi nu a ţării, a judeţului, a oraşului nostru. Am făcut asta în niciun caz ca să mă laud şi să dau din coadă precum Azorel. Poate că unii din domniile voastre cred că era mai bine dacă alergam după fluturi, ori zilnic să stau în băcănia „La varice” mereu cu paharul lui Iuda plin în faţă. Sau să spun vrute şi nevrute de ăla către ăla ş.a.m.d.  Mi-am asumat acest „rol” de loc uşor, ce roade sănătatea (Pungaşilor, vă văd cum pândiţi momentul cu lumânarea şi cu chibritul în mână!), nu pentru a mă lua la trântă cu şefii noştri de ochii lumii. Sau de dragul spectacolului scandalos. Nu! Ci pentru că nu am putut – de când mă ştiu – să bag capul în nisip precum struţul, să nu văd cum, încetul cu încetul, o luăm la vale şi ne lăsăm înconjuraţi de nedreptate, de laşitate, de lipsa bunului simţ, de trândăvie, de minciună, de manipulare, de hoţie la drumul mare, de trădare, „înfigând„ ştampila într-o pătrăţică anume numai pentru un mic şi o sticlă de bere. N-am putut niciodată să-i iau scama inexistentă a şefului de pe umărul costumului impecabil, dar mai ales să-i dau dreptate, Doamne ferească-mă!, când el spunea că e alb, iar în realitate era un negru de miezul nopţii. Fără stele şi fără Lună.

Am procedat aşa în speranţa că nu am să aud:

– De ce? A odraslelor noastre cu valiza în mână şi cu ochii spre poarta de la drum. Există în faţa istoriei o condamnare mai mare decât asta?…  Să nu vă imaginaţi de-acum că mă consider un sfânt. Am şi eu un maldăr de defecte şi car din greu după mine o desagă plină de păcate. Dar mă sapă dureros de adânc cutremurătoarea întrebare de mai sus, când ştiu că de noi depinde totul. Este cât se poate de clar lucrul acesta! Înţelegeţi? Mai ales acum, dragi comărniceni, când avem un primar, un om la urma urmei, cu frică de Dumnezeu, cum zice românul. Numai prin credinţă mai putem ieşi la mal din mocirla în care ne bălăcim de atâţia ani.

***

Dar să detaliem puţin porţiunea de trotuar de la piaţă până la primărie, „dublaţi” fiind de spusele unor cetăţeni din zonă, dar vorba şefului de la urbanism şi de alţi cetăţeni care îl bucură că sunt preocupaţi de problemele care pe noi, şefule, cum spuneam, ne doare în bască. E un trotuar, catalogat de un asemenea „oaspe” al Comarnicului: „Extraordinar, nu există pe faţa pământului aşa ceva!” (ironia şi râsul dezvelindu-i o dantură perfectă!). „Este demn de a concura la prestigiosul concurs Guinness Book, unde, sigur, nu-i va lua nimeni locul I”. Sau cum afirma C.I. „E ca puntea lui Păcală: una moale, alta tare!… Mama măsii!”. Şi se scărpină cu năduf în moalele capului după ce îşi luă şapca din cap. Intrând în miezul problemei, să spunem că de la notariat până în dreptul proprietăţii Clinci e asfalt, unde o porţiune zdravănă de balast îşi are rostul ei. De gunoi în orbite! Apoi ne aşteaptă dalele exfoliate. Din dreptul Clubului Copiilor până la proprietatea Botoacă dalele de beton permit ierbii să crească între bordura DN 1 şi trotuar, şi trebuie să mergi şontâc!, şontâc!, şontâc!, din cauza gropilor create de măcinarea dalelor de beton de proastă calitate. Fotografiem! Ne iese în cale B.N. care dă sentinţa aproape smulgându-şi barba: „Toate lucrările din Comarnic au fost executate în bătaie de joc. Nu avea cum „să scape” nici trotuarul! Erau nişte duzi foarte frumoşi pe lângă DN 1. I-au ras! În locul lor au pus nişte puieţi subţiri cât degetul meu (Şi-mi arată inelarul!). Nu aveau cum să reziste nici două zile, d-apoi până la sfârşitul vieţii mele! Dimineaţă şi până la prânz aici, pe acest trotuar, dacă-mi permiteţi, autoturismele sunt unul peste altul! Aduc şi iau copii de la şcoală, de parcă n-ar putea să construiească o parcare în curtea şcolii”. „Canalizarea” lui „moş” Cosma nu putea să rateze prilejul de a se băga în ciorba asta, pe porţiunea Botoacă – rampă! (circa 150 ml). Ce erau să facă, doar era o pâine albă, coaptă pe vatră, de mâncat! Pe porţiunea de acces la spălătoria auto, plus pe rampa CFR, mergeţi liniştiţi! E asfalt. Până la florărie „trotuarul e vraişte!” ne confirmă aparatul de fotografiat şi dl. Botoacă Gheorghe. Este alt fel de dale decât cele de până acum. Romboidale, cu „brizbrizuri” gri şi roşii, bune pentru pardoseala unei băi. Măi să fie, cele roşii rezistă, dar celălalte s-au măcinat cu totul. Gropi! Gropi! Gropi! D-nul Botoacă Ion „nu rezistă”: „Trotuar sub orice critică!” şi aşa mai departe, până la parcarea din dreptul primăriei. Lângă Poştă „ne trage” de mânecă d-na Marilena Petre: „Domnule Ciutacu, toţi urinează pe gardul şi magazia mea”. Da! În oraş „se simte„ lipsa unui WC public. Poate şeful urbanismului gândeşte şi el profund la acest lucru când la intrare în primărie, prin spate există o rampă de… cosmonauţi, după cum se vede. Totuşi, să nu fim răutăcioşi. Specializarea poate îi va deschide şi mai mult ochii spre frumos, spre util. În 28 de ani de democraţie dâmboviţeană, acest trotuar a suferit reparaţii capitale de mai multe ori că de, ne dădeau banii afară din… primărie! Cel puţin o dată, în „era preistorică Botoacă”, dacă ne aducem bine aminte. Dacă nu, şeful urbanismului poate calcula acest lucru scotocind prin nenumăratele dosare şi hârtii „ce căptuşesc” primăria pe dinăuntru.             Trotuarul din dreapta, de cum vii de la Piaţă pe la Primărie, rezistă timpului cu toate că a suferit reparaţii capitale în anul 1997. Dar atunci această lucrare a fost ţinută din scurt, iar dalele de beton au fost alese pe sprânceană, să reziste timpului. E drept, că şi suprafaţa acestui trotuar mai e pe ici pe colo „ciupită”, mai ales de cei de la Hidro că de, don’ Gelu era şi el şef şi cu greu se dezlipea de pe scaun! Dar am auzit că a găsit un cuib mai bun, sub straşina de oţel a Crucii de la Buşteni. Păi dacă nu te ajută rudele, atunci când? Cum mă duc des prin Braşov, îmi place să mă plimb hai hui pe trotuarele din zona Pieţii Sfatului până sus, prin Poarta Schei, până în Piaţa Prundului. Sunt fascinat de felul cum arată aceste trotuare executate din piatră cubică (pavele) prinsă în betoane. Fără moarte. Şi ce notă de civilizaţie şi frumos „degajă” aceste trotuare!… Prin primăvara anului 2006 după ce un „anonim” (ca să-l cităm pe şeful urbanismului) mi-a înmânat – PROCES-VERBAL DE PRELUARE PARŢIALĂ DE CUSTODIE, încheiat astăzi 20.04.2006” şi înregistrat la primărie sub nr. 4461/25.04.2006, firesc, l-am „afişat” într-o pagină de ziar, evident sub semnul întrebării. De a stat dl. Botoacă multă vreme zbârlit şi dus pe gânduri, neexplicându-şi în niciun fel cum „s-a scurs” această informaţie sortită a fi ferită de ochii lumii. Pe unde o fi ajuns cantitatea de 657 to pavele aflate în custodia firmei S.C. MARI-VILA S.R.L. din Drumul Gura Caliţei, nr. 34-38, sector 3, Bucureşti? Iar fraza: „Această cantitate se va scade din custodia ce o are Primăria” (cât de tare „miroase” de pe atunci a prim-ministru de azi acest cuvânt!) „Oraşului Comarnic cu R.A.T.B-E.I.E.L.C.C”. Şi semnează S.C. MARI-VILA COM. S.R.L. înşurubându-şi ştampila pe o iscălitură sub o formă de cocor ce pleacă înspre zări mai calde, Primăria Oraşului Comarnic cu semnătura de cheia sol, fără portativ, a distinsului Botoacă ieşind în evidenţă prin claritatea ştampilei PRIMAR bine înmuiat în tuş, cât şi R.A.T.B-E.I.E.L.C.C. cu două însemnuri şi ştampila ce se „pierde” uşor în ceaţă. Care va să zică Primăria Oraşului Comarnic avea o cantitate mare de pavele în custodia R.A.T.B-E.I.E.L.C.C. din moment ce numai 657 tone de pavele au fost depozitate de S.C. MARI-VILA COM. S.R.L. Ce s-a făcut cu aceste pavele? De ce atâtea îmbărligături prin acte, răsucite şi răsrăsucite? De ce acest act de custodie l-a asumat numai Botoacă? L-a văzut Curtea de conturi? Şi dacă da, ce măsuri a luat? Părem duşi cu sorcova dacă întrebăm în ce buzunare au ajuns tonele de pavele ale Primăriei Oraşului Comarnic?   După cum se vede prin scriptele primăriei nici pomeneală de aceste mari cantităţi de pavele. Dacă nu dispăreau ele prin negura timpului – vorba cronicarului, nu puteam şi noi , astăzi, să ne mândrim, precum braşovenii, cu nişte trotuare swaitz pe care să le păşim fără să ne fie teamă că o să ajungem la spitalul de la Azuga. Mai putem zice ceva copiilor noştri care în fiecare zi îşi pregătesc valizele, când vinovat de ceea ce s-a întâmplat în Comarnic este numai şi numai subsemnatul că le spune fără să-şi astupe gura cu mâna?…

Să fiţi iubiţi!

You may also like...

Leave a Reply