De ce nu se legiferează local pentru sinăieni

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Nicolae IOSIFESCU

Fost membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PNL

Despre administraţia publică se vorbeşte în toate felurile, de cele mai multe ori nu tocmai favorabil şi asta pe bună dreptate. Majoritatea părerilor sunt date de performanţele edilitare şi cel mai adesea de ce se vede cu ochiul liber. Lipsa informaţiilor, dar şi accesul greoi la informaţiile publice, face ca opiniile cetăţenilor să fie deseori deformate, mai ales atunci când decidenţii politici stăpânesc destul de bine ingineria socială. Nu este un secret pentru nimeni că în urbea noastră se vorbeşte mai intens despre acest subiect din 2004 încoace pentru că cele mai vizibile realizări edilitare au avut loc pe parcursul a 2-3 mandate începând cu schimbarea care a avut loc atunci. Puţină lume ştie însă ca reuşitele din domeniul administrativ nu sunt posibile decât dacă există o echipă care să poată gestiona cu bine toate aspectele acestei activităţi. Ei bine, se poate spune că a existat o astfel de echipă, angrenată în activităţile locale ale acelor ani şi cred că am motive suficiente să mă pot mândri cu faptul că am făcut parte din acea grupare. Altfel spus, am avut o astfel de experienţă şi drept urmare cred că pot avea un punct de vedere bine documentat pe această temă. Dintre cei care spun că se pricep la administraţie publică foarte puţini, ca să nu zic altfel, chiar au habar de acest subiect. Majoritatea vor să activeze în acest domeniu pentru că au auzit ei că aici accesul la resurse este facil şi drept urmare au impresia că prin administraţie umblă câinii cu covrigii în coadă. Alţii nu au însă în intenţie decât să îşi ia indemnizaţia de şedinţă fiindcă oricum nu înţeleg mai nimic din ce se întâmplă. Una peste alta mulţi dornici însă puţini pricepuţi. Aşa stând lucrurile întrebarea firească este cum reuşesc ei să ajungă acolo unde de fapt nu le este locul. Răspunsul este simplu şi poate fi verificat aproape de oricine. Dacă iniţial aleşii locali ajungeau în funcţii pentru că reprezentau ceva în comunitate, erau cunoscuţi drept persoane competente acolo unde activau şi erau cunoscuţi şi chiar recunoscuţi ca persoane integre, în timp aceste caracteristici s-au modificat. Mai nou, ca să faci parte din gaşca aflată la putere, este musai să te pricepi să pupi dosul realesului şi să nu cumva să îl contrazici. În aceste condiţii, evident da după cum ar spune unii, cei chemaţi să stea pe jilţurile puterii nu mai trebuie să se priceapă la ceva. Ba dimpotrivă. A devenit o obligaţie nepriceperea pentru ca nu cumva vreun ales local să vină cu soluţii, propuneri, idei sau altele asemenea. Paranoia puterii alungă orice iniţiativă individuală şi chiar mai mult decât atât interzice fără drept de apel ca vreun ales local să îşi exercite mandatul conform jurământului depus. Stau mărturie în acest sens mai multe proiecte de hotărâre pe care primarul nu a vrut sub nicio formă să le pună pe ordinea de zi, dar şi câteva astfel de proiecte, care au fost înscrise pe ordinea de zi când primarul nu venea la serviciu, şi care au fost picate de majoritatea obedientă din ordinul fără echivoc al realesului. În concepţia destul de ciudată a realesului, orice proiect de hotărâre care rezolvă probleme ale sinăienilor este un mare pericol pentru el deoarece, crede el, sinăienii ar realiza că există şi alţi aleşi locali ce sunt capabili să îşi facă datoria faţă de cetăţeni. O astfel de aşa zisă logică duce la concluzia că numai realesul se pricepe să facă ce trebuie în acest oraş, iar drept consecinţă ceilalţi aleşi locali au obligaţia de a aproba orice propune realesul. Curat murdar, după cum ar spune veşnic actualul Caragiale. În loc ca cei aleşi să îşi unească forţele ca să dezvolte oraşul şi să rezolve măcar problemele edilitare locale, numai un singur om poate decide în urbea noastră, iar noi, vezi Doamne, ar trebui să îi mai şi mulţumim. Despotismul local există şi poate fi constat de oricine vrea cu adevărat să vadă realitatea. Revoluţia din ‘89, sau ce o fi fost atunci, ne-a adus dreptul la democraţie. Ideea de despot luminat, vehiculată la începutul anilor ‘90, nu este altceva decât o încercare de manipulare specifică totalitarismului, pentru că toată lumea este de acord că nu poate există bunăstare decât într-un sistem democrat. Cu toate acestea încă mai există diverşi ce se vor atotputernici şi care, culmea, chiar reuşesc să păcălească destul de mulţi semeni. Singura întrebare care se pune este: până când ?

Să auzim numai de bine.

You may also like...

Leave a Reply