COMUNICAT

Centrul Cultural „Aurel Stroe“ Buşteni

Sâmbătă, 16 iunie 2018, sopranele Amaia Arrieta Vargas şi Teodora Constantinescu, mezzosoprana Teodora Ilinescu şi bas-baritonul Andrei-Ovidiu Hâncu, studenţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti la clasa conf.univ.dr. Claudia Codreanu au susţinut, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, un frumos recital vocal intitulat „Muzica, graiul sufletului meu…”. Ei au interpretat, acompaniaţi de conf.univ.dr. Inna Oncescu, frumoase arii din opere dar şi lied-uri din creaţia unor renumiţi compozitori ca G. F. Haendel, G. Rossini, G. Bizet, G. Donizetti, G. Verdi, L. Bernstein, P. Bentoiu, F. Donceanu, şi alţii. Prestaţia artistică a proaspeţilor absolvenţi a făcut, încă o dată, dovada nivelului înalt la care se găseşte şcoala românească de muzică, iar publicul a răsplătit evoluţia tinerilor artişti cu aplauze şi flori. Sâmbăta viitoare, 23 iunie 2018, la ora 10.00, în cadrul Cenaclului literar „Simion Bărbulescu”, Grigore Golubeanu va prezenta un eseu de teorie literară intitulat „Aspecte ale comunicării în opera poetică”. Se vor face dezbateri pe marginea eseului şi se va exemplifica cu creaţii ale membrilor cenaclului. Ca de obicei, la lucrările cenaclului sunt invitaţi creatorii, dar şi iubitorii de literatură şi muzică intrarea fiind liberă şi benevolă. Tot sâmbătă, 23 iunie 2018, la ora 18.00, Stagiunea Muzicală 2018 de la Buşteni va continua cu un recital de pian susţinut de Ştefan Lovin. Pianistul este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, promoţia 2005 şi participant la studii de perfecţionare cu pianiştii Andrei Gavrilov şi Dan Grigore. Programul de sâmbătă va conţine lucrări din creaţia compozitorilor Serghei Rachmaninoff, Alexander Skriabin, Robert Schumann, Franz Liszt şi Ludwig van Beethoven.

 

You may also like...

Leave a Reply