Mitingul

Călin MILOŞ

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Nu aveam cum să nu scriu despre mitingul PSD-ALDE, indiferent ce ar însemna asta. Să vezi o asemenea manifestare de forţă pe care un partid politic o exercită asupra unui electorat asistat social…pe mine unul m-a scârbit. Şi eu am o părere foarte proastă despre mulţi procurori, despre modul în care s-au făcut rechizitoriile, despre cum a păstorit atâţia ani SRI-ul jaful asupra ţării, dar toate astea s-au întâmplat din cauza decidenţilor politici, şi, cel mai important din vina noastră, noi suntem cei care i-am lăsat să facă ce-au vrut cu soarta noastră. Nu le văd o vină celor prezenţi la miting. PSD şi PNL au făcut acelaşi lucru în aceşti 28 de ani, au creat poli ai sărăciei pe care i-au controlat. Şi la noi în oraş s-a făcut asta, am scris mai multe articole despre electoratul captiv, nu voi mai relua acum, nu ar mai avea sens. Important este ce facem noi pentru acei oameni, îi lăsăm să decidă viitorul tuturor reprezentându-ne la vot? Încercăm să facem ceva să scape din acest cerc vicios? Este puţin cam greu, aceşti oameni sunt obişnuiţi să primească o mică parte din munca altora, fără a face mare lucru. Doar crearea de locuri de muncă sigur nu ar ajuta, pentru că ei nu vor să muncească, ei s-au obişnuit să primească de la noi, cei care plătim taxele, care muncim. Eu cred că singurul mod în care îi putem ajuta, atât pe ei, cât şi pe noi, este să îi obligăm. Cum? Sincer, nici asta nu-i simplu. Doar mergând la vot şi înlocuind un partid, nu e suficient. Ce-am putea vota? PNL-ul este partea mai mică care s-a rupt din vechiul PCR, tot un PSD condus de Orban, un lider adevărat… ALDE? Poate fi o soluţie, dar deja nu mai are identitate în acest moment, se confundă cu PSD-ul, până nu ia Tăriceanu o decizie curajoasă şi benefică ţării, toate creşterile alea de procente cred că vor rămâne doar pe hârtie. Dacă Tăriceanu „scapă” ţara de Dragnea, partidul o să urce sus în sondaje. USR? Poate fi o soluţie, numai că după ce că erau puţini, s-au mai şi divizat la ultimele alegeri interne. Despre Cioloş şi partidul lui eu nu am cum să irosesc prea multe cuvinte. Un om fără pic de curaj, care nu a luat atitudine când putea ajuta ţara. Eu unul nu pot spune decât ce voi face eu. Cu siguranţă eu voi merge la vot, sunt 2-3 milioane de oameni dependenţi de partide, noi trebuie să fim mai mulţi. Sigur votul meu va fi cu gândul la viitor, cât mai departe de PCR. După ce voi vota, voi mai face ceva, foarte important, mă voi implica în continuare în viaţa comunităţii în care trăiesc. Voi critica dacă va fi cazul, voi lăuda dacă va fi cazul, şi cel mai important, atunci când nu voi fi de acord cu cineva, voi veni cu soluţii alternative şi voi explica de ce nu sunt de acord. Am văzut tot felul de reacţii, sunt tare mulţi oameni săraci cu duhul în ţara asta. Doar făcând pe deştepţii şi arătând punctele slabe ale unor oameni, micile lor nerealizări, asta nu înseamnă spirit civic, absolut deloc. Toţi „deştepţii” care critică fără a propune şi soluţii nu sunt oameni cu care să putem construi ceva. Toţi trebuie să ne implicăm mai mult, în puţinul pe care îl controlăm.

You may also like...

Leave a Reply