Este Vlad Oprea o victimă? Marian Panait îl conduce din umbră?

De ani de zile urmărim cu atenţie relaţia de serviciu dintre primarul în funcţie al oraşului Sinaia şi city managerul lui… De ani de zile primim semnale cum că şeful şefilor nu este chiar primarul, că nu poţi face absolut nimic în oraş dacă nu ai acordul administratorului public Panait şi că Oprea nu poate lua nicio decizie fără acordul acestuia… Semnalele primite în ultima vreme, cum că ”ambiţiile de şef” ale lui Panait au cam luat-o în sus tare de tot, ne-au făcut să ne aducem aminte de perioada anilor 2008, când Oprea ne deschisese o grămadă de procese, de nu mai conteneam cu plimbatul prin instanţe. Prietenul nostru de atunci, Alexandru Matei, un element foarte important al PNL-ului, fiind prieten şi cu noi, şi cu Vald Oprea, s-a oferit să medieze o împăcare. Ne-am întâlnit toţi trei, Sorin Bugan, Alexandru Matei şi Vlad Oprea, am discutat, ne-am certat, ne-am boscorodit dar, până la urmă am batut palma… Ne-am împăcat cu Oprea, cu nişte condiţii puse şi de-o parte, şi de alta… A doua zi, Oprea urma să-şi retragă plângerile… Toate bune şi frumoase… A doua zi, întrebându-l pe Matei dacă Oprea s-a ţinut de cuvânt răspunsul a fost unul halucinant… A vrut, dar nu i-a dat voie Panait! Nu mai rămânea nimic de spus… Ne-am judecat, am câştigat noi, dar ideea de şeful şefilor ne-a rămas foarte bine întipărită în creier. Vom începe o analiză a activităţii lui Marian în acest context, pe mai multe ediţii… Pentru început, reluăm, în paginile 8-9, un comentariu despre averea administratorului public, după care vom continua… Adevărul trebuie să iasă la iveală!

Sorin BUGAN

You may also like...

Leave a Reply