Mihai Haret în scrierile de după 1940 (I)

XXXVI

Mihai Haret s-a stins, în urmă unui atac de cord, la 5 aprilie 1940, în vila sa din Sinaia. Este de bănuit că în agravarea bolii care l-a răpus un nefericit rol au jucat excluderea din fruntea Turingului şi dispariţia Casei Peştera, în urma unui incendiu (în februarie 1940). Înconjurat, cel puţin aparent, cu atîta consideraţie în timpul vieţii, primul preşedinte tecerist a fost condus pe ultimul drum de către “familie, cîţiva prieteni şi numai 5-6 drumeţi, reprezentînd 3 asociaţii din cele 50 ale ţării”*1.

Tăcerii care a domnit în acel moment i s-a găsit următoarea explicaţie: “S-ar zice că toţi s-au înţeles în clipele acelea să nu tulbure cu vorbele lor măreţia şi taina somnului său de veci… Sau poate s-au gîndit la marele şi tristul adevăr cuprins în versul lui Eminescu: … Laudele lor desigur, m-ar mîhni peste măsură… şi nu au vrut că la atîtea mîhniri ce a îndurat Mihai Haret să mai adauge şi pe aceasta din urmă” *2.

Acelaşi Nicolae Ioan îi alcătuia lui M. Haret un portret din cele mai favorabile, frizînd însă exagerarea şi chiar neadevărul: “Din cea mai timpurie tinereţe, cînd în munţii noştri   nu erau nici marcaje, nici case de adăpost, iar încumeţarea de a sui spre vîrfurile de piatră era socotită o nechibzuinţă primejdioasă, dacă nu chiar o nebunie, Mihai Haret a urcat spre singurătatea şi frumuseţea piscurilor […] În 1910, după o activitate pe teren de opt ani, publică cea dintîi lucrare a sa […] Urmează după aceea volumul atît de cunoscut: «Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera», cu itinerarii preţioase, cu descrieri pitoreşti pline de sugestie şi multe date ştiinţifice […] Editează anuare; scoate «Calendarul pentru turism» […] şi lucrează Harta Bucegilor, Harta Pietrei Craiului şi Harta Retezatului […] Muntele era pentru   el un mijloc minunat   de îmbogăţire a   sufletului cu tot   felul de simţiri alese şi de cunoştinţe, o apropiere a omului de natură şi de Dumnezeu […] Adevărat apostol al drumeţiei româneşti.”*3

O tentă similară purta şi necrologul semnat în aceeaşi perioadă de Emilian Iliescu: “Şi-a sacrificat întreaga viaţă propăşirii turismului autohton şi îndrumării lui pe calea cercetării ştiinţifice […] Cercetătorul a sute (!) de poteci noi în munte, autorul a zeci (!!) de broşuri şi sute (!!!) de articole de cercetare ştiinţifică a minunilor întîlnite pe plaiuri.”*4

În 1946, scria despre fostul său şef turistic Ion Colman (“activitatea lui Haret lasă o dîră luminoasă pe oriunde trece” etc.)*5, după care, în condiţiile istorice ştiute, liniştea a învăluit vreme de mai mulţi ani numele fondatorului T.C.R. Firul avea să fie reînodat la sfîrşitul anilor cincizeci: “Neînfricat deschizător de drumuri în turismul modern din România […] Neobositul Mihai Haret, documentat şi autentic om de ştiinţă în materie turistică […] Prietenia lui Em. Bucuţa cu Bucura Dumbravă şi Mihai Haret se baza pe cultul comun al Bucegilor, pe excursii estivale şi schimb de experienţă în documentarea colectivă […] “Adevărat deschizător de drumuri în turismul de munte românesc [cuvenindu-i-se] recunoştinţă şi pioşenie.” (Andrei Pandrea*6)

“Un pasionat de documente… Bucegilor le va dărui Haret cele mai frumoase din operele sale: Masivul Bucegi (sic), Peleşul (sic), Peştera Ialomicioara (sic), Casa Peştera (sic)… Membru al Societăţii Geografice din Paris, al cluburilor alpine francez şi italian, organizatorul şi animatorul Turing-Clubului României…” (Virgil Ludu *7)

“Generaţia lui Haret şi a tînărului pe atunci Şerban Ţiţeica, despre care îmi amintesc cu dragoste şi respect[…] Desenau marcaje pe tulpini şi stînci […] ne dădeau lămuriri şi sfaturi. «Vezi acolo, după ce coteşti la stînga, brîna se îngustează; te ţii cu stînga, priveşti în sus, dar pipăi cu grijă, cu talpa, piatra pe care calci…»” (D. Almaş *8)

“Mihai Haret trebuie considerat, indubitabil, ctitorul cu profilul cel mai proeminent în galeria precursorilor mişcării turistice din România…” (Valentin Borda*9)

“Activitatea, strădaniile şi munca neobosită pentru ridicarea drumeţiei româneşti pe o treaptă situată cît mai sus […]

“Mare iubitor al turismului românesc.” (Vasile Marinescu*10)

“L-am văzut şi-l văd pe Mihai Haret preocupat de turism, de organizarea lui, de cercetarea ştiinţifică, în special ca naturalist şi analist al peisajului geografic, totul cu dragoste şi interes pentru natură, în scopul educării marelui public şi tineretului, foarte puţin deprins cu 40-50 de ani în urmă (1934-1944, n.n.) să se deplaseze numai pentru a admira farmecul şi miracolele naturii.” (Vintilă Mihăilescu *11)

 

“Savantul academician Mihai Haret […] Pentru generaţiile de azi, care ştiu atît de puţin despre strădania şi frumuseţea morală a înaintaşilor, va trebui să readucem   la lumină chipul lui Mihai Haret…” (Gh. Ştefănescu*12)

În cadrul aceleiaşi campanii poate fi încadrată şi reeditarea articolului “În vîrful Coştilelor din abruptul prahovean”*13 (“prin bunăvoinţa ing. Tiberiu Ionescu”) şi a necrologului scris de Emilian Iliescu*14.

Această revărsare de texte elogioase nu a înăbuşit rarisimele voci contestînd, mai mult sau mai puţin, valoarea omului şi a operei lui M. Haret. După cum am arătat, în timpul existenţei sale l-au atacat N. Dimitriu, cît şi “pretenţioşii” nemulţumiţi de lucrările turistice haretine şi de tratamentul de la casele Turingului.

________________________________

1) E. Iliescu, Buletinul Hai la Drum, apr.-mai 1940, p.3. În aceste condiţii este greu de vorbit despre “doliul pe care l-a lăsat printre marii săi prieteni turiştii […] şi chiar în sfera slujitorilor ştiinţei” (V. Borda, Călătorie prin vreme, pag. 90).

2) Buletinul ATRP, mai 1940, p.52-53. Citatul din Eminescu este însă neinspirat, cît şi incomplet, căci Mihai Haret nu a probat “… teama […] ca nu cumva / Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda” (Scrisoarea II).

3) Idem.

4) Em. Iliescu, Buletinul Hai la Drum.

5) Enciclopedia Turistică Românească.

6)Hoinar prin munţi, 1958 şi reeditat în 1973, de A. Pandrea, pag. 78, 138, 139-140 şi 222. Asupra scriselor lui I.I. Dunăreanu despre M. Haret, vezi capitolul dedicat animatorului admirist.

7) Cartea munţilor, 1967, p.141-142.

8) Acest pasaj (prefaţă la Cartea drumeţiei, 1975, de I.I.-Dunăreanu) viza doi iepuri, într-o vreme cînd Şerban Ţiţeica ajunsese vicepreşedinte al Academiei Române. M. Haret nu a executat însă efectiv vreun marcaj (v. capitolul Turing- Clubul României), în vreme ce S. Ţiţeica a aplicat într-adevăr unul (Valea Albă, 1926), dar fără ca D. Almaş să-l fi însoţit.

9) Călătorie prin vreme, 1979, p.90.

10) Oameni, locuri, întîmplări, p.98-99 .)

11) Emisiune TV O viaţă pentru o idee, în iulie 1984, la care “întreaga documentaţie ne-a fost pusă la dispoziţie de nepotul savantului, prof.dr.ing. Radu Haret”. Materiale semnate ori inspirate de acelaşi Radu Haret au mai văzut lumina tiparului în calendarul Editurii Politice 1981, într-unul din almanahurile BTT ale acelor ani şi în România Pitorească nr. 4/1984 (V. Hossu-Longin). Toate îşi au originea (cu fraze aproape identice) în prefaţa la Călător prin munţi. În aceeaşi emisiune, M. Haret era prezentat şi ca “geograf, botanist, cartograf şi publicist de înaltă valoare”, între operele lui fiind citat ierbarul, “rod al unei deosebite meticulozităţi, care oferă şi astăzi specialiştilor preţioase date ştiinţifice”. Legat de acest ierbar, dr.doc. Alex. Beldie ne-a declarat: “În 1941 (la dispariţia Anei Sp. Haret, probabil, n.n.), am preluat din partea Institutului de Studii Forestiere ierbarul alcătuit de Mihai Haret, cu plante de la Valea Călugărească şi din Bucegi. Consultîndu-l, mi-am dat seama că M. Haret fusese un bun colector, meticulos, însă nu o dată determinările lui erau greşite ori pur şi simplu lipseau.

12)România Pitorească, nr. 10/1992.

12) Buletinul I.P.G.G., nr. 7/1967.

14) Ana Iliescu, Drumeţind pe creste, 1983.

You may also like...

Leave a Reply