PROIECTE ÎN DEZBATERE PUBLICĂ

Un articol de Alina Oancea şi Cristian Moacă

Primăria oraşului Comarnic doreşte să supună dezbaterii publice următoarele proiecte de dezvoltare:

  1. Realizarea unei parcări în centrul oraşului în apropierea Drumului Naţional 1, pe tronsonul Oficiul Poştal Comarnic – Geen Pub”, precum şi înfiinţarea a două toalete publice. Anterior demarării acestui proiect se vor face lucrări de decolmatare a canalului ape pluviale şi acoperirea lui cu plăci de beton. Parcarea va include 60 sau 140 locuri, în funcţie de soluţia tehnică adoptată, având în vedere că se doreşte păstrarea arborilor din zonă. În cazul în care va fi nevoie absolută de înlăturarea vreunui arbore, se vor planta puieţi în aceeaşi zonă. Aşa cum am menţionat, proiectul presupune acoperirea canalului ape pluviale cu plăci de beton, ce vor avea rol de trotuar. Unele plăci vor fi detaşabile şi se va putea interveni ulterior pentru decolmatarea canalului. Împrejmuirea pe latura vestică va fi deplasată spre CF, zona taluzului va fi amenajată cu plante ornamentale şi arbuşti.
  2. “Înfiinţarea Parcului Oraşului Comarnic, pe terenul din proximitatea Clubului Copiilor <<Martha Bibescu>> Comarnic”, pe o suprafaţă de aproximativ 6400 mp. Aleile şi platformele pietonale se vor realiza din dale prefabricate, aşezate pe pat de nisip şi borduri din beton. Se vor crea 4-6 locuri de parcare auto. Mobilierul urban va avea structură metalică cu elemente din lemn. Va fi amenajată aici o fântână decorativă prevăzută cu sistem de recirculare a apei şi filtrarea ei, dar şi căsuţe ornamentale care vor găzdui specii de animale/păsări deosebite. În incinta parcului se vor monta corpuri de iluminat. Terenul de fotbal/baschet va fi modernizat, se va monta suprafaţa artificială şi se va împrejmui. În parc vor fi create grupuri sanitare cu câte două cabine pentru fiecare sex, racordate la reţeaua de apă potabilă şi la fosele septice ecologice sau la reţeaua de canalizare. În această zonă se va crea un spaţiu pentru copii (2-6 ani) care va fi dotat cu obiecte de joacă specifice vârstei. Important de menţionat că soluţiile propuse vor fi economice şi ecologice, cu elemente naturale specific zonei – lemn, piatră, nuiele.

   

You may also like...

Leave a Reply