„Spionita”!

Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Pe timpul „dinastiei” de cacao, adică până în 1989, existau „servicii” cu angajaţi bine motivaţi ce aveau rolul să reprezinte urechile blegi ale sistemului, motiv pentru care unii chiar ne erau colegi. Da, lucrau ori se învârteau şi ei pe lângă muncă mimând că fac ceva, doar doar or surprinde un ce…, demn de a fi transmis şefilor, iar în cazul în care nu găseau, cei mai inventivi iniţiau cu de la sine putere o intrigă ori o umbră de revoltă şi în mijlocul schemei îi puneau de autori pe neprieteni ori pe vecinii de care doreau să scape. Şi aşa s-a ajuns la canal ori sub „pământul sfânt” al patriei oameni nevinovaţi ce nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu „lupta de clasă”. În condiţiile respective eu mă şi specializasem în depistarea lor, dialogând ceva personal cu fiecare, lucru despre care mă întrebau mai marii când eram chemat să dau socoteală despre câte toate. Dar cum revolta mea mi-o manifestam pe faţă şi perioada anilor 50-60 trecuse, am scăpat uşor. Totuşi au existat riscurile „meseriei” şi printre turnători. Da, şi o afirm în cunoştinţă de cauză, că am cunoscut personal un astfel de specimem ce avea şi grade, fiind locotenent major, numai că nu îşi putea permite să iasă în ţinute de gală la „locul de muncă”, cu atât mai mult cu cât acest loc era o cârciumioară ordinară unde stătea zilnic 4-5 ore cu un pahar de oarece în faţă, filând şi „cumpărând” bancuri olteneşti de la beţivani. Şi azi aşa, mâine aşa, după 10-12 ani a ajuns un alcoolic notoriu şi ratat pe deasupra. Desigur, cei ce au trăit în perioada menţionată ştiau (ori măcar intuiau) că printre noi mişunau şi astfel de gunoaie, acesta nefiind un motiv să-i aduc în prim-plan, numai că, surprinzător ori poate aşa în virtutea inerţiei, mai zilele trecute am depistat un „rest”, adică un subpersonaj ce nu în interes de partid ori de „ţară” practică acest sport, ci din cu totul alte cauze, ceea ce m-a surprins chiar dacă m-am „mirosit” demult, ba am şi spus-o celor pe care individul îi slujea şi îi vindea. Am scris pentru neuitare şi pentru cei ce îl (re)cunosc.

A… venit vara!

Poate, dar nu vă înghesuiţi să vă programaţi un sejur în Costa Rica, Madagascar ori în alte sălbăticii exotice pentru că acolo în curând nu va mai fi loc pentru muritorii de rând deoarece „invadatorii noştri săraci” se tot năpăstuiesc cu purcel şi căţel dar şi cu dosarele, lăsându-ne nouă libere plajele şi Babele, Omu şi „Zimbavele”, aşa că ne-om mulţumi şi cu de-astea de aici. De aceea mă grăbesc oarecum să vă trezesc interesul cât se poate, dar uşor nu dând din coate că nu am decât un sfat de dat pentru cazul ăsta, totul e să fie bine, n-are a face pentru cine, mai ales când se primeşte, pe merit, nici prisoseşte. Da, şi pentru a nu se susţine că am trecut pe lângă o problemă ca cioara pe lângă par, precizez următoarele. Liceul din Sinaia are funcţional (sau cel puţin avea până nu demult) şi un internat care în perioada vacanţelor rămâne fără utilitate. Ca atare ce ziceţi domnilor „gospodari”, nu s-ar putea uzita acest spaţiu tot pentru elevi, aşa cum se proceda până în 1989 cu locaţia de lângă Cabana Schiori) unde se regăseşte în prezent unitatea de jandarmi)? Ştiu, s-ar putea invoca faptul că nu sunt fonduri, dar dacă se ia în calcul numai costul cu utilităţile şi hrana ar fi totuşi un real sprijin pentru copii şi părinţi care, eventual ar acoperi şi cheltuiala, cu condiţia să nu se încarce schema cu „suplinitori-asistenţi (fiind suficient unul la 20 de elevi), aranjamentul perfectându-se între şcoli. Mai exact dacă pe perioada iulie-august în serii de două săptămâni trimitem câte 100 de copii (la mare, să zicem), de acolo ar veni acelaşi număr de copii la Sinaia, atât pentru recreere, cât şi pentru sănătatea lor. Ar fi bine, nu credeţi? Mai mult chiar, se poate lua legătura şi cu Ocolul Silvic pentru ca cei interesaţi din rândul elevilor să se preocupe de înfiinţarea unei pepiniere de arbori (brazi, molizi şi alte soiul de conifere) pe care apoi să le planteze în locurile despădurite, astfel din activitatea lor rezultând oarece sume. Acestea s-ar putea uzita şi pentru acoperirea cheltuielilor cu deplasarea şi masa, pe programul mai sus enunţat, aşa câştigându-se nu doar material. Totul e să se vrea, aşa că ce ziceţi domnilor, măcar din 2019 se poate realiza şi acest tip de parteneriat? Măcar „de dragul campaniei electorale” s-ar putea, nu? Aşteptăm, că şi asta ar fi o dovadă de iubire a Sinăii, chiar dacă…

„Autonomiile”… iniţiativele şi Legea administraţiei publice locale!

Desigur, nu e o noutate că după 1989 aleşii, mai mari sau mai mici, au „lucrat” cu sârg întru propăşirea neamului, dar comunităţile? Dar ţara? Acestea au fost şi ele prezente cu tot şi toate, că altfel unii nu ajungeau să deţină bunuri şi proprietăţi infinit mai mari şi mai multe ca Ceauşescu. Totuşi, parcă prea repede şi prea din scurt s-au „metamorfozat” în boieri, în acelaşi timp când ceilalţi, cei mulţi, au rămas şi fără sapa de lemn. Mai mult chiar, sforarii de la centru, parcă uitând că tot ei au inventat pseudo-autonomia, şi-au amplificat şi diversificat „antenele” ca astfel fiecare şef de tulumbă ori tomberon să aibă ciolanul asigurat. Doar nu era să se cesioneze şi „adaptabilitatea la nou” a vreunui neisprăvit, ba, pentru a le fi mai cu folos, şi legile s-au încropit pe dos, iar unde s-au făcut totuşi mai bine, li s-au „plantat” codiţe spre ruşine şi, iac-aşa de la un timp, pe faţă se fură şi se minte de îngheaţă şi focul ce mai pâlpâie în vatră. Sau ţara confundaţi ţara cu o şatră? Da, aşa se pare, dar mai suntem şi noi pe aici tovărăşeilor, noi, electoratul contribuabil, care chiar nu mai suntem dispuşi să înghiţim pe nemestecate gogoşile înfuriate, goale de formă şi conţinut, ca ţinta fără azimut, de aceea vă rugăm să nu ne mai aburiţi cu bunele intenţii când într-un mandat aţi avut suficient timp pentru a încerca măcar cu sprijinul „colegilor” din partidele parlamentare, să reglementaţi o lege, aceea a administraţiei publice locale, ca astfel cel puţin în teritoriu să meargă ceva cât de cât şi să se diminueze corupţia. Ori şi între vorbe şi fapte a intrat dihonia de nu se mai „pupă” unele cu altele? Cine deţine materia cenuşie la el să priceapă, că noi astăzi mai vrem şi fapte nu doar „teze de doctorat”. Se poate?

You may also like...

Leave a Reply