SCHIMBAREA TREBUIE SĂ SE PRODUCĂ DE LA BAZA SOCIETĂŢII

-INTERVIU CU DL. PRIMAR AL ORAŞULUI COMARNIC, SORIN NICOLAE POPA-

CONTINUARE DIN EDIŢIA TRECUTĂ

VIC.   Conform legii, şi cetăţenii au anumite obligaţii: să cureţe şanţurile din dreptul proprietăţii, să nu arunce gunoaiele menajere şi de altă natură pe unde îi taie capul etc. Nu este timpul ca subordonaţii dvs. care au în fişa postului menţionat acest lucru să se apuce de treabă?

Primar S.N.P.   Ba da. Chiar am început să decolmatăm noi, primăria, şanţurile din cartiere, dar le-am atras atenţia cetăţenilor că de aici înainte este şi obligaţia lor de a le întreţine.

VIC. Apoi, domnule primar, unii locuitori ai oraşului stau cu coatele pe garduri şi copiii de la şcoală le strâng gunoaiele de tot felul aruncate de aceştia prin unele locuri publice. Parcă nu e cuşeră treaba! De acord?

Primar S.N.P.   Da, este adevărat, dar aceasta din păcate se întâmplă şi din cauza faptului că la Comarnic lipseşte spiritul civic şi al voluntariatului. Şi accentuez, copiii au înţeles mai repede decât adulţii importanţa voluntariatului. Iar gunoaiele, ca să fim înţeleşi, nu vin de pe Marte!

VIC.   Aveţi nopţi albe când vă gândiţi la soarta oraşului? La primărie privită din interiorul ei?

Primar S.N.P.   Da! Mi se întâmplă să am nopţi albe când mă gândesc cât este de muncă pentru a duce oraşul Comarnic la standardele la care se află oraşele vecine.

VIC.   Anul 2018, după părerea mea este decisiv pentru echipa din care faceţi parte. Ce să mai vorbim de 2019! Cu ce obiective realizate veţi lumina faţa comărnicenilor ca să se pronunţe hotărât: ”Aceştia-s băieţii noştri, în niciun caz fostul! Cu ei mergem mai departe!”

Primar S.N.P.   Proiecte care se află acum în derulare sunt: stabilizarea a patru zone afectate de aluncările de teren care au o valoare de aproximativ 7 milioane lei,   aceşti bani fiind primiţi de la Guvernul României; consolidarea Localului II de la Liceul ”Simion Stolnicu”; realizarea a 3 km de drum (aceste două proiecte sunt finanţate în proporţie de 90% de Guvernul României); modernizarea drumului ”Topliţa” pe o lungime de 1400 de metri, finanţarea fiind obţinută 90% de la CJ Prahova. Cum am promis în campania electorală că voi continua proiectele începute de înaintaşii mei, am demarat reproiectarea a 6 km de drum pentru care cei dinaintea mea au avut finanţare din fonduri europene şi din diverse motive nu au reuşit să implementeze proiectul, noi reuşind să obţinem un împrumut de 7,5 milioane lei noi pentru a implementa acest proiect. Din acest împrumut ne-am propus să realizăm un parc pentru toate vârstele pe o suprafaţă de aproximativ 6000 mp în zona Clubul Copiilor. Tot din aceşti bani vrem să realizăm amenajarea canalului colector, sud (Poştă- spălătorie auto). Menţionez că cele două proiecte referitoare la canal şi parc sunt în dezbatere publică. În urma unei expertize tehnice pe nişte tronsoane de drum ”modernizate” din fonduri europene s-a constatat, după cum se ştie, că au fost executate defectuos. Nu puteam lăsa lucrurile aşa, astfel încât am purtat discuţii cu constructorul iniţial şi am ajuns la înţelegerea ca acesta să le repare pe cheltuiala lui. Nu aş vrea să povestim prea mult, drumurile pe care ne propunem să le modernizăm anul acesta şi anul viitor vor avea o lungime de 22 km, cumulat, vor fi realizate din sursele financiare menţionate mai sus, la care se adaugă şi sume din bugetul local.

VIC. Nu ar trebui un proiect pentru Comarnic care să fie bătut în piroane, ca să zicem aşa,   pentru cel puţin douăzeci, treizeci de ani? Și care să constituie un fel de carte de căpătâi unde infrastructura, educaţia, sănătatea, un club pentru pensionari, un parc pentru copii şi tineret, pârtii de schi etc, să-şi aibă locul bine stabilit astfel încât Comarnicul să devină staţiune turistică? Prin aceasta s-ar crea locuri de muncă pentru comărniceni. Este greu de realizat aşa ceva?

Primar S.N.P.   Este necesar acest proiect pentru dezvoltarea oraşului nostru după un plan bine stabilit care trebuie să înceapă cu actualizarea P.U.G.-ului oraşului. Acest lucru este de durată şi este foarte important ca împreună cu cetăţenii să luăm deciziile sănătoase pentru acest oraş.

VIC. Visez eu sau s-ar putea înfiinţa în Comarnic o asociaţie sportivă cu diferite secţii: fotbal, handbal, baschet, schi, tenis de masă, lupte libere sau greco-romane etc? Pe vremuri Comarnicul a avut aşa ceva.

Primar S.N.P.   Da, nu este un vis. Este un lucru necesar pentru oraşul nostru, dar şi aici ne împiedicăm de partea financiară.

VIC. Ce afaceri am putea face la…”Centrul de afaceri?”

Primar S.N.P.   În opinia mea trebuie schimbată destinaţia acestui obiectiv şi realizat pe un parteneriat public privat, neavând un buget suficient al oraşului.

VIC. Centrul Comarnicului este sub orice critică: trotuarul se exfoliază, cu toate că a fost executat doar de câtva timp şi face parte din ”moştenirea” Botoacă. Nu există un WC public, spaţiile verzi s-au împuţinat, şeful gării e negru de supărare deoarece aproape zilnic trebuie să înlocuiască obiectele sanitare furate peste noapte de la   WC-ul nou construit. Cum vom ieşi din această fundătură, domnule primar?

Primar S.N.P.   După ce se termină lucrarea de canalizare din centrul oraşului o să reabilităm şi trotuarele. Iar cu privire la   WC-uri, am lansat un proiect în dezbatere publică pentru realizarea unei parcări în care vor fi prinse şi WC-urile publice.

VIC. Sunteţi cel mai în măsură să ne spuneţi cât va mai dura ”nebunia” din weekend-uri de pe DN 1!

Primar S.N.P.   V-aş minţi ca să vă spun un termen. Vă pot spune că am participat la câteva întâlniri pe tema autostrăzii Comarnic-Braşov, dar nu am reuşit să identific o soluţie care ar putea începe în următoarea perioada de timp.

VIC. Deci, la sfântul aşteaptă!… Este politica o sabie cu două tăişuri de cum se spune?

Primar S.N.P.     Este. Dacă nu eşti cinstit faţă de ea şi de tine, rişti să te tai în sabie.

VIC.   Prin ce perioade de timp prin care aţi trecut dvs. n-aţi mai dori să le îndure şi fiul domniilor voastre ?

Primar S.N.P.     Prin toate perioadele prin care am trecut eu, atât cele bune cât şi cele mai puţin bune, am reuşit să conştientizez că prin toate mi-a fost dat să trec pentru a învăţa. Deci nu aş putea să zic că în viaţa mea aş vrea să şterg vreo perioadă prin care am trecut. Ca urmare, îl rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă ca şi fiul meu să fie sub paza lui.

VIC.   Puneţi, vă rog, ”un diagnostic” asupra mitingului de zilele trecute al PSD-ului, care a avut loc în capitală! Şi pentru ca transparenţa să fie totală, după cum zice legea, ne puteţi spune dacă, cu această ocazie, s-a umblat la puşculiţa banului public?

Primar S.N.P.   Nu. Şi pentru asta trebuie să-i asigur pe cetăţenii Comarnicului că dacă am fost acolo nu i-am făcut de ruşine. Dacă după aproape 30 de ani de la Revoluţie nu avem rezultatele pe care le aşteptam este clar că trebuie să fim mai implicaţi şi mai uniţi în rezolvarea problemelor ţării noastre. Şi mitingul mi-a dat această posibilitate.

VIC. O altă curiozitate a cetăţenilor din urbe este câte fonduri aţi primit pentru sărbătorirea a o sută de ani de la Marea Unire? Şi în ce se vor regăsi ele ”pe teren”?

Primar S.N.P.   Nu am primit niciun ban. Sunt doar vorbe aruncate în vânt.

VIC. Ce ne puteţi dezvălui despre felul cum au reacţionat organele abilitate să facă lumină în ”găurile negre” lăsate de fostul primar?

Primar S.N.P.     Am făcut toate demersurile necesare, dar până acum nu am primit niciun răspuns. În altă ordine de idei, vreau să le transmit cetăţenilor că le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi că în ciuda încercărilor prin care trecem, important este ca noi să rămânem uniţi şi împreună să facem oraşul pe gustul generaţiilor viitoare.

VIC. Se impune categoric, domnule primar, ca în echipa primăriei să fie un arhitect care, prin natura profesiei se va uita altfel la oraş. Adică să-l apropie cât mai frumos, arhitectural, de inima celor care îl privesc. Un exemplu concludent, minor, dar detaliile crează ansamblu, ar fi că de ani buni Primăria are un acces pentru cei handicapaţi, de parcă ar fi un crâmpei dintr-o pistă de bob.   Apoi, intrarea principală a primăriei este prea ”îngrămădită” etc. Ca să nu mai vorbim de ceea ce este prin cartiere din punct de vedere arhitectural şi urbanistic cu ”valul” construirii de noi locuinţe după 89. Ce părere aveţi de această problemă, domnule primar?

Primar S.N.P.     Este o problemă care se va rezolva odată cu realizarea P.U.G.-ului şi cu o mai profundă aplicare către aspectul arhitectural al oraşului pentru   a recondiţiona şi case monumente istorice ale oraşului nostru!

VIC. Domnule primar, în bună parte locuitorii oraşului se tot întreabă, supăraţi, ce face consilierul cultural al oraşului, în cele opt ore de program, în afară de a descuia şi încuia uşa casei de cultură?

Primar S.N.P.     Consilierul cultural al oraşului Comarnic, în afara faptului că ”gestionează” Casa de Cultură, are şi atribuţia de arhivar.

VIC.   O fi având timp, săracul, să-şi şteargă sudoarea?… După cum ştiţi, aşa zisa canalizare a oraşului pur şi simplu a ”măcelărit” toate drumurile publice ale oraşului. Se tot lungeşte termenul de finalizare a acestor lucrări. Să ştiţi că din cauza aceasta comărnicenii sunt foarte supăraţi. Ştiu, dvs. trebuie să trageţi ponoasele după alţii, dar cineva trebuie să adune cioburile oalelor sparte, chiar dacă nu este vinovat. Ce le puteţi spune comărnicenilor vis-a-vis de această problemă, dureroasă aş zice?

Primar S.N.P.     Eu încerc, pe cât posibil, prin toate deciziile pe care le iau să finalizăm această lucrare de canalizare, care este extrem de necesară oraşului nostru. La finalul ei ar trebui să fie funcţională pentru a ne putea înscrie şi noi în lumea civilizată. Atunci, haznalele nu ar mai deversa în canalele oraşului existente pentru preluarea apelor pluviale. În felul acesta se vor rezolva problemele de mediu din oraşul nostru. Lucrările care au mai rămas de executat sunt cu un grad mare de dificultate: staţie de epurare şi canalul colector din centrul oraşului.

 

VIC.   Că suntem între prieteni şi prietenului trebuie să-i spui adevărul, chiar dacă el deranjează, că numai aşa îl poţi ajuta – fără patimă vă întreb, dar trebuie să intrăm în normalitate, că altfel suntem sortiţi pieirii, pensionarii, nu cumva trebuie să iasă la…pensie, pentru ca un tânăr să-şi intre în pâine?

Primar S.N.P.     Ba da. E timpul ca ei, pensionarii, să se bucure de roadele muncii lor desfăşurate pe parcursul atâtor ani.

VIC. Se tot zvoneşte că zilnic vă daţi demisia. Ce vorbe sunt acestea, domnule primar?

Primar S.N.P.     Acestea sunt nişte zvonuri aruncate prin oraş ale celor care nu au ce face. Eu vreau să-i asigur pe cetăţenii oraşului că nu este nimic adevărat. Şi îi mai asigur că aceasta se va întâmpla când ei, cetăţenii, vor hotărî ca aşa să fie. E clar?

VIC. E foarte clar, domnule primar! Ce notă aţi acorda acestui interviu?

Primar S.N.P.     Sper ca acest interviu să lămurească multe dintre problemele ridicate de către cetăţeni şi să detensioneze starea de presiune existentă în oraşul nostru. Aceste rezultate vor acorda şi nota acestui interviu.

VIC. Vă mulţumesc, domnule primar, pentru sinceritate, pentru dezinvoltura cu care aţi răspuns la întrebări, fapt pentru care cetăţenii vor şti de-acum mai bine pe cine au ales pe data de 05.06.2016 ca să le fie conducător. Să nu uitaţi niciodată, şi nu este un sfat, ci o dorinţă de-a mea, că important pentru dvs. este să rămâneţi în istoria acestor locuri. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

La buna revedere!…

 

Vasile Ioan Ciutacu

You may also like...

Leave a Reply