GRUPUL ŢIŢEICA! Primii ani pe munte (II)

XXXIX

Cînd, după război (1921), au revenit cu familia în Buşteni, Radu Ţiţeica avea 16 ani, iar fratele sau,Şerban, 13.

Şi-au reluat atunci, însoţiţi de tatăl lor, hoinărelile prin zona de la poalele Bucegilor. Într-o zi, pe cînd urcaseră încă o dată la Poiana Tîrlelor, au găsit în partea de sus a acesteia un hăţaş. Urmîndu-l, au dat de un luminiş (numit de Gelepeanu, Poiana Verde*1), dincolo de care au coborît într-un vîlcel. Aşteptaţi acasă la masa de prînz, n-au mers mai departe, dar, “înainte de a ne întoarce au izbucnit, spontan, întrebările: «unde ajungi dacă mergi în continuare pe hăţaş?»; şi «unde ieşi dacă sui pe vîlcel?». Astfel de întrebări ne-au frămîntat timp de douăzeci de ani… Fiecare excursie deschidea orizonturi noi, provoca probleme noi şi provoca noi excursii pentru lămurirea acestor probleme”, nota ulterior Radu Ţiţeica. De la unii localnici, cît şi din cărţile lui N. Urechia şi, respectiv, Mihai Gold (Haret) aflaseră că în imediata apropiere a “Poienii a III-a” se află Portiţa Caraimanului, care în fotografii apărea mai mult decît interesantă. În privinţa posibilităţilor de a sui pînă la ea, aflaseră de la Nestor Urechia că se merge din Poiana Tîrlelor pe un hăţaş şi, “după ce treci de Stînca Berbecilor, ajungi pe Brîul Portiţei”, de unde accesul la Portiţa era considerat simplu. Pe teren, dincolo de Poiana Verde, cei trei Ţiţeica au coborît în firul văii numită ulterior Spumoasă, suind apoi un afluent de pe malul opus, pînă într-o şa. Exact cum le spusese Gelepeanu. Semn că se aflau pe drumul bun era existenţa în apropiere a Brîului Portiţei, pe care l-au atins traversînd în vîlcelul învecinat şi urcînd încă un pic. Nici urmă de Portiţă însă, motiv pentru care au revenit de cîteva ori în acele locuri, dar fără succes în identificarea misterioasei spărturi în piatră. Exasperaţi, în anul următor i-au solicitat lui Gelepeanu să le fie ghid, dar în ziua convenită a plouat şi prin urmare tura a fost decomandată. Fortuna a zîmbit finalmente (şi)   acestor perseverenţi. Ieşiţi   prin amintitul vîlcel   în brîu, din   pură curiozitate profesorul Ţiţeica a urmat firavul hăţaş al acestuia în sens invers. A ieşit după cîteva zeci de metri pe un frumos pinten, de pe a cărui frunte a identificat, dincolo de largul evantai al Văii Spumoase, inconfundabila “deschizătură cu o formă ciudată, ca o labă de picior de om”, de care le vorbise N. Urechia*2.

S-au grăbit să ajungă acolo, reuşita îndemnîndu-i să-şi propună, la o proximă ocazie, extinderea cercetărilor în zonă. La 22 august 1926, după marcarea Văii Albe, fraţii Ţiţeica, împreună cu Ion Cantuniari, coboară, din Şaua Mare a Caraimanului, “direct prin V. Portiţei la stînca berbecilor…”*3. S-a urmărit probabil identificarea traseului urmat de N. Bogdan în zonă, la 1909. Peste un an, la 27 aprilie 1927, “venind singur dinspre Stînca Berbecilor, încercasem să ies pe aceasta vale spre carierele din Caraiman. Speranţa că pot coborî pe acolo era întărită de faptul că, pe stînga văii, se găseau urme care păreau să constituie un hăţaş. Cînd m-am apropiat de gura văii, am văzut ca ea se îngustează mult, devine mai repede şi pare a se termina cu un jgheab între pereţi lucioşi. Fiind singur, n-am îndrăznit să continui, gîndindu-mă ca aş putea luneca şi, scrîntindu-mi un picior, mi-ar fi fost greu să mă reîntorc. Am văzut, mai tîrziu, că bine am făcut, deoarece valea scăpa într-un perete de lespezi foarte înclinate. Cum însă hăţaşul din porţiunea de mai sus părea să arate că se poate trece pe undeva, problema a rămas în suspensie, urmînd să fie rezolvată odată, cînd vom avea timp. Am rezolvat-o în 21 august, în acest an (1945) cu colegul Irimescu, care auzise că partea delicată ar putea fi ocolită. Într-adevăr, pe stînga, acolo unde valea scapă în perete, am găsit un cablu, care ajută urcuşul către o mică   strungă, oarecum împădurită, mărginită spre Valea Portiţei de un mic ţanc. Din această strungă, coborîşul […] nu mai prezintă dificultăţi*4“ (Memorii, p. 86).

Revenind la activitatea fraţilor Ţiţeica din 1921, s-a ieşit atunci pentru prima dată în poiana numită ulterior “La Verdeaţă”, acolo unde începe de obicei ascensiunea Văii Albe. Au avut aici, dominaţi de flancul Caraimanului aferent Crestei Picăturii şi, respectiv, de Peretele Văii Albe, revelaţia lumii alpine. “Pe vremea aceea, citisem cărţile mai multor alpinişti celebri: Whymper, Mummery, Javelle şi, ajutat de fotografiile anexate, începusem să-mi închipui cum arată munţii înalţi. Nu am găsit cu nimic mai prejos ţinutul pe care îl aveam sub ochi şi, în gînd, speram să reuşesc şi eu, în acest ţinut, ascensiuni ca cele pe care le citisem cu atîta plăcere.” (Memorii, pag. 13-14)

Peisajul era completat de limba de zăpadă care, sfidînd anotimpul, acoperea pe o distanţă apreciabilă fundul văii. În anul următor, avînd alături pe profesorul Ţiţeica, au suit această pantă de zăpadă pînă sub săritoarea numită de sinăieni a Cîrnului*5, unde au trecut pe malul presărat cu iarbă al Caraimanului. Cum se lăsase ceaţa, îngreuind orientarea, au considerat mai potrivit să coboare, urmînd a relua cercetarea zonei pe o vreme mai bună.

________________________________

1)4 Pare să fie vorba de locul ceva mai deschis unde poteca Poiana Tîrlelor-Grohotişul Înflorit traversează (azi există aici o zonă cu pietriş nesigur) firul de obîrşie al Vîlcelului Înspumat.

2) Informaţiile lui R. Ţiţeica se cer completate.

Nu am identificat “Stînca Berbecilor”, mai exact aria de piatră unde R. Ţiţeica a găsit scris cu vopsea “S.T.R.”, dar este posibil toponimicul să fi privit întreg pintenul care străjuieşte pe dreapta Valea Spumoasă. Creştetul acestuia, înierbat şi legat prin Brîul Portiţei (cu care face corp comun) de Valea Jepilor, pare cel mai potrivit loc din zonă pentru o stînă. Pentru atingerea acestui pinten, cea mai simplă şi mai directă cale, venind din Poiana Tîrlelor, urmează afluentul Spumoasei aflat imediat la nord. Bănuim că această variantă le recomandase Gelepeanu celor trei Ţiţeica. Întrucît îndrumările buşteneanului nu vor fi fost extrem de detaliate, ori datorită neşansei novicelui, grupul Ţiţeica a abordat şiştoaca aflată imediat în aval de Pintenul Spumoasei. Şi din acest fir se vede Portiţa, dar vremea închisă, ghinionul de a nu fi privit în direcţia ei (în condiţiile în care nu se vor fi aşteptat ca Portiţa se afle la cîteva sute bune de metri de Stînca Berbecilor) i-au împiedicat pe cei trei Ţiţeica s-o observe.

3) În continuare, grupul a parcurs vîlcelul aflat imediat la vest de Stînca Berbecilor/Pintenul Spumoasei “pînă sub scara I-a din Valea Jepilor”. Firul, căruia nu i s-a atribuit vreun nume, este de dificultate elementară.

4) La baza rupturii de pantă din partea inferioară a Văii Spumoase se găsesc astăzi trei cruci şi o placă, amintind de tot atîtea accidente petrecute în respectivul loc. Aceste nenorociri par să fi implicat necunoscători ai locurilor, pătrunşi în vale pe Brîul Portiţei ori prin poteca de la Poiana Tîrlelor (în mod excepţional din Şaua Mare a Caraimanului, de unde accesul este mai dificil, dar nu imposibil). Aceştia, înşelaţi de aspectul relativ paşnic al locurilor, au avansat spre baza abruptului, ce pare ochiului neavizat ca aflîndu-se la doi paşi. Curînd însă valea începe să-şi mărească panta, nivel la care novicii, necunoscînd existenţa variantelor de ocol   (către muchia din stînga) şi în acelaşi timp puţin dispuşi să se întoarcă pe unde au venit, continuă să avanseze, printre pereţi din ce în ce mai abrupţi. Înaintarea le este finalmente barată de o ruptură de pantă (50-90°, circa 70 m). În aceasta neplăcută situaţie s-au aflat numeroşi turişti, care, mulţi după o noapte petrecută pe munte, au suit (cu oboseala de rigoare) înapoi. Unii n-au mai apucat s-o facă însă (bănuim că întunericul i-a împiedicat să observe ruptura căscată sub picioarele lor)…

La originea unor astfel de drame nu-i exclus să se fi aflat şi alunecarea (în joacă? provocată de alcool?) pe limba de zăpadă ce porneşte, iniţial domol, de lîngă Crucea Caraiman.

5) Este vorba de Gheorghe Ion Marin Văsîi (Gheorghe Cîrnu), din satul Secăria, care a condus pe munte grupul N. Bogdan, al Bucurei Dumbravă, poate şi pe alţii.

You may also like...

Leave a Reply