Iliberalismul pesedist (I)

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

prof. Raul BAZ, editorialist.

Statul modern, aşa cum funcţionează el în Europa, este bazat pe principiile liberalismului. Când spun liberalism nu am în vedere curentul politic reprezentat de partidele liberale, ci sistemul filosofic născut în secolul XIX, care pune accentul pe valoarea individului, pe inviolabilitatea libertăţilor sale, pe constituţionalism şi forţa legii. Toate acestea reprezentând mijloace de apărare împotriva tiraniei majorităţii, a socialismului şi a dominaţiei bisericii asupra vieţii politice, sociale, culturale. Pentru ca acest curent de gândire să poată funcţiona în practică, au fost definite noţiunile fundamentale – stat de drept, alegeri libere şi corecte, control reciproc şi limitare a puterilor, servicii secrete sub control civil etc. Statul modern european îşi are temelia aici, în aceste principii şi după cum poate vedea oricine, adoptarea şi respectarea lor a condus la dezvoltare şi prosperitate. Iată însă că de la o vreme câştigă teren un alt curent de gândire, numit iliberalism. Esenţa lui este, popular exprimată, următoarea: câştigăm alegerile, după care facem ce vrem, pentru că suntem legitimaţi de popor. Exact aşa se întâmplă în Rusia, în Turcia, în Ungaria. De altfel, premierul maghiar, Viktor Orban a folosit exact cuvântul „iliberalism” într-un discurs rostit în 2014 la Tuşnad, unde participase ca invitat la Școala de Vară a UDMR. Ca să poată câştiga într-o ţară democratică, iliberalismul are nevoie de un lider foarte puternic al unui partid puternic, care să construiască un scenariu puternic, de cele mai multe ori naţionalist, despre consolidarea rezistenţei ţării la atacurile din afară. O excelentă descriere a iliberalismului îi aparţine lui Thomas Carothers, care a explicat noţiunea de democraţie iliberală într-un interviu acordat revistei „22”. „Se pune accent pe puterea naţională, pe unitatea naţională, pe rezistenţa în faţa străinilor. Astfel de mesaje reprezintă seminţele iliberalismului. Unitatea naţională presupune faptul că opoziţia este neloială. Vorbim de un veritabil proiect naţional căruia, dacă i te opui, înseamnă că, de fapt, eşti împotriva naţiunii. Un regim iliberal tinde să delegitimize opoziţia politică. În al doilea rând, tinde să delegitimeze presiunile internaţionale legate de norme, principii şi valori. Dacă Uniunea Europeană ne critică, atunci este împotriva naţiunii noastre. Se proiectează o naraţiune despre puterea naţională care se bucură de o mare popularitate. (…) Ideea de naţiune ca identitate culturală este plasată deasupra principiilor politice, o poziţionare care le permite iliberalilor să submineze instituţiile politice în numele proiectului politic naţional. Aşa se acreditează ideea că sistemul judiciar nu este unul credincios proiectului naţional, că devine neloial. (…) Pentru asta este nevoie să ajungi la putere în urma unei victorii electorale, pentru ca ulterior să îţi foloseşti poziţia pentru reamenajarea statului. De obicei, sistemul judiciar este prima ţintă, pentru că, prin natura sa, are rolul de a limita excesul de putere, apoi partidele de opoziţie, apoi spaţiul mediatic pe care încearcă să îl controleze. O componentă esenţială este ceea ce numim „capitalismul de cumetrie“, cooptarea sectorului de business în acest proiect, neutralizându-i independenţa şi arătând sectorului de business avantajele subordonării, plasând în poziţiile-cheie directori de bănci şi de companii loiali politicului. Ce mai rămâne este atacul asupra societăţii civile – discreditarea ONG-urilor, elaborarea de legi extrem de constrângătoare pentru organizaţiile societăţii civile.” Oricine poate observa elementele acestui scenariu în politica PSD – Dragnea. În mod evident, PSD, condus de Dragnea, încearcă să aplice o politică iliberală. Şi, cu ajutorul poporului pesedist, se pare că reuşeşte. Pentru că una din condiţiile succesului unei guvernări iliberale este existenţa unor rezultate pozitive concrete. Dacă oamenii constată că au fost înşelaţi, îi trântesc pe iliberali la vot. Şi atunci trebuie ca alegătorilor să li se ofere şi rezultate. Cine merge în Turcia, va vedea acolo autostrăzi şi drumuri foarte bine întreţinute. Iliberalul Erdogan a construit un tunel pe sub Bosfor şi poduri uriaşe pe deasupra. Ungaria, sub iliberalul Orban, a intrat în Spaţiul Schengen, este brăzdată de autostrăzi, infrastructura în general este la nivelul celei din Austria. În Rusia, iliberalul Putin a construit enorm şi a refăcut parte din impresia de forţă mondială a vechii URSS. Aceşti lideri au consolidat în ţările lor regimuri iliberale şi oferă lumii impresia că nu pot fi daţi jos prin alegeri libere. Practic, ei vor fi realeşi mereu, până când vor renunţa să candideze. Pe urmele lor păşeşte azi Dragnea. Bani de construit autostrăzi nu are, întrucât au fost furaţi până la ultimul cent. Aşa că el umblă la venituri – salariile şi pensiile cresc, se lansează promisiuni şi proiecte. Şi atunci de ce este rău, în fond, iliberalismul, vor întreba beneficiarii iliberalismului, dacă el ne aduce bani mai mulţi? Desigur că o populaţie ignorantă, needucată, nu poate găsi un răspuns la această întrebare. Ea vede că iliberalismul respectă, în general, garanţiile constituţionale, nu pedepseşte criticile şi nu interzice exprimarea lor, respectă drepturile omului, nu trimite Opoziţia în închisoare, nu umblă la pluripartidism etc. Altceva nu mai contează pentru turma votanţilor încolonaţi în spatele liderului. Ei nu văd că puterea exercită fără scrupule presiuni care riscă să conducă, mai devreme sau mai târziu, la instaurarea unui autoritarism violent. Este vorba despre: discriminări la angajare, atât în sectorul public, cât şi în firmele private care derulează contracte cu statul, discriminarea ONG-urilor independente în privinţa contractelor şi finanţărilor, controlul aproape total asupra mass media, atacurile asupra justiţiei, subminarea instituţiilor statului care au o anumită independenţă şi multe altele. Partidul dominant tinde să devină una cu statul, opoziţia este redusă la rolul de decor bun doar pentru a dovedi că nu s-a ajuns la partidul unic. Iliberalismul introduce ideea faliei dintre „noi” şi „ei”, în care apartenenţa la opoziţie te descalifică pe toată linia. Cei care l-au urmărit duminică pe Dragnea la televiziunea publică folosind în repetate rânduri pronumele demonstrativ „ăştia” cu referire la cei care nu sunt în tabăra puterii, au dovada. Săptămâna viitoare, în partea a doua a editorialului, voi analiza modul de funcţionare a guvernării locale iliberale.

You may also like...

Leave a Reply