Cucul

În memoriam Ciprian Chirvasiu

 

Cucule ce strigi din nou

Numele-ţi ca un ecou

Când nesomnul urcă-n vii

Cucule de unde vii?…

Precum flacăra ce pune

Miez de jar în miez tăciune

De prind mugurii se-nvie

Orele din netrezie

Şi mai multe, şi mai sus

Sufletul să fie spus,

Când prin lujerul din floare

Urci din nunţile petale,

Iar mioarele-s din rugă

De-o rup fiarele la fugă,

Mieii sar din mit şi soare

Cu grădinile-n picioare,

Miei ard făclii de Paşte

Când frunzarul iar te naşte

Un ecou din grai de zeu

Şi boltit prin trupul meu?…

Sub ce aripă străină

Îţi aduci puii-n lumină,

Şi ce inimă te lasă

Să îi ştii străini de casă,

Vitregiţi de mama lor

Copţi în fulgere şi dor?…

Cine-i mângâie să tacă

De-i privirea mai săracă

Dintr-un ochi văzut de vânt

C-uitătura de pământ?…

Cine-i ‘nalţă ca să zboare

Peste ei şi peste zare?…

Că tu, cucule, mai ştii

Că de mâine nu mai vii!…

Iar te duci în aşteptare

Spre castele de ninsoare,

Iar şi iară te tot duci

De mă laşi cu pieptu-n cruci,

Cruci albastre din viori,

Palme-ntinse a prinsori…

Şi cum vii la an din nou

Ia-mă-n strigăt de ecou

Că şi-n mine zboară-un cuc

De iar vin şi iar mă duc

De-atât dor când mă înalţ

Rupând lutul ca un lanţ

Ce m-ar ţine şi m-ar ţine

‘n colivia mea din mine,

Dar tu ştii că-n depărtare

Dorul scapără amnare

Aţâţat de vânt şi ceaţă,

Eu, fuiorul lui de viaţă…

Cucule ai avut parte

Când dispari să-mi laşi un frate.

 

Vasile Ioan Ciutacu

You may also like...

Leave a Reply