Iliberalismul pesedist (II)

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

prof. Raul BAZ, editorialist.

Într-un stat iliberal, puterea este câştigată prin alegeri libere, după care câştigătorii încep să aplice domnia bunului plac, invocând faptul că pentru asta au fost aleşi. Desigur că în campania electorală ei nu vorbesc despre abuzurile pe care urmează să le săvârşească. Iar dacă sunt întrebaţi, ulterior, de ce nu le-au spus oamenilor ce vor să facă, răspund, simplu, că într-o campanie nu poţi face referire la absolut fiecare măsură pe care urmează s-o iei. Lucrurile stau la fel când vine vorba despre primarii iliberali. Ei câştigă alegerile promiţând rezolvarea unor probleme locale, după care îşi văd de afacerile lor şi ale familiei, favorizează firmele prietene, iau comisioane grase din diverse combinaţii cu banii publici etc. Şi au grijă să şi facă unele lucruri pe care le-au promis în campanie. Ar putea să nu facă nimic, dar au nevoie să fie votaţi din nou. Nu contează partidul din care fac ei parte, iliberalismul nu este o doctrină, ci o atitudine. Chiar dacă e vorba de un primar ales pe listele unui partid ca PNL, asta nu înseamnă că el este un democrat. Și asta se vede uşor, pentru că un iliberal poate fi recunoscut după câteva dintre concepţiile sale. Un primar iliberal consideră că majoritatea dictează, în sensul că niciodată, în nicio împrejurare, raportat la nicio chestiune, părerea minorităţii (din consiliul local) nu are importanţă. Tocmai de aceea, primarul iliberal nu negociază niciodată. Pentru el, negocierea este sinonimă cu trădarea, în vreme ce pentru liberal negocierea e cheie a progresului. Pentru primarul iliberal, buna funcţionare a sistemului democratic este o chestiune secundară. Ceea ce este esenţial în viziunea lui este forţa liderului. Dacă un liberal consideră că libertăţile (libertatea presei, a cuvântului) sunt condiţii ale succesului, pentru primarul iliberal sunt factori de dezordine. Iar dacă pentru liberal problemele au explicaţii şi soluţii, pentru primarul iliberal problemele au vinovaţi. În general, la nivel local, astfel de lucruri nu sunt înţelese. Oamenii judecă totul din perspectiva a ceea ce primesc din partea administraţiei. Argumentele lor sunt de genul „în 25 de ani n-a venit nimeni la mine pe stradă să mă întrebe ce probleme sunt, uite că primarul ăsta a venit, ba a reparat şi trotuarul”. Şi, într-adevăr, nu le poţi cere votanţilor să gândească dincolo de aceste fapte concrete. Din păcate. Pentru că într-o ţară în care toată lumea ar avea înţelegerea fenomenelor şi ar vedea dincolo de panseluţele pe care le plantează primarii, probabil că dezvoltarea ar fi cu adevărat durabilă. Într-un stat iliberal cum devine pe zi ce trece România, primarii nu pot fi de capul lor, pentru că ei sunt legaţi ombilicat de liderul partidului de guvernământ. S-au dus vremurile în care un primar PNL nu concepea să aibă de-a face cu prefectul PNŢ CD, între ei fiind o rivalitate ireconciliabilă. Acum, un primar iliberal penelist nu are nicio ezitare să bată palma cu prefectul iliberal pesedist. Pentru astfel de oameni doctrina partidului din care fac parte nu valorează nici cât o ceapă degerată. Din cauza asta primarii nu mai pot fi auziţi vorbind despre platformele lor politice. Aparent, asta se întâmplă pentru că ei nu sunt preocupaţi decât de administraţie. În realitate, partidul din care provin îi interesează doar din patru în patru ani, la alegeri. În rest nici nu se pune problema să-şi deranjeze fraţii întru iliberalism care conduc prefecturile, ministerele etc. În opinia mea, iliberalismul se va extinde şi va domina Europa de Est pentru mulţi ani. Până când, aşa cum s-a mai întâmplat în istorie, va avea loc un declin şi liberalismul va avansa din nou. Semnele sunt clare: un discurs al urii faţă de străini şi faţă de justiţie, un naţionalism pur demagogic şi bisericos, refuzul respectării normelor, valorilor şi principiilor europene şi euro-atlantice, renunţarea la primatul statului de drept, autoritarism, închidere. De fapt, în zona noastră, iliberalismul pesedist este neo-comunismul de care s-a tot vorbit. Urmaşii foştilor comunişti s-au regrupat, înţelegând că pot rămâne la putere prin alegeri. Ei şi-au dat seama că pot determina populaţia să-i voteze. Mită electorală, false probleme, manipulare, ţapi ispăşitori, promisiuni fără acoperire, iată principalele arme din recuzita politicienilor neo-comunişti, care pun astăzi bazele iliberalismului pesedist în România. Suntem pe cale de a ne integra din nou într-o structură condusă de fosta URSS, împreună cu ţările din grupul de la Visegrád. Numai bunul Dumnezeu ştie ce ne aşteaptă.

You may also like...

Leave a Reply