Sinaia anilor ce stau să vină…

pamflet cu… mintea odihnită

Milioane de fani Discovery sunt în doliu! Potrivit unui comunicat al postului, îndrăgitul Bear Grylls şi-ar fi găsit recent sfârşitul într-un cimitir din Sinaia, unde filma o emisiune de supravieţuire. Martorii spun că Grylls ar fi fost mâncat în timpul nopţii de câţiva localnici care încercau, la rândul lor, să supravieţuiască de ani buni într-un cavou din localitate. “Ce să facem, maică”, spune una dintre soţiile şefului de trib din cimitirul al cărui nume nu a fost precizat. “Ne descurcăm şi noi cum putem. Când e campanie electorală facem provizii de făină şi ulei, apoi ne rugăm să ne ajungă până la următoarele alegeri. Vă puteţi imagina ce bucurie a fost pe capul celor şapte copii când am găsit în boscheţi un englez aşa mare şi frumos! Se vedea că e îngrăşat numai cu hrană naturală. L-am pus la frigare şi am făcut un ospăţ straşnic, să supravieţuiască tot clanul şi să ne pomenească.” Rămăşiţele lui Bear Grylls nu au fost încă aduse înapoi în Marea Britanie, în ciuda tentativelor autorităţilor de a le recupera cu ajutorul unui elicopter militar. Aparatul de zbor a suferit avarii importante, spun piloţii, fiind atacat cu suliţe de către sinăienii înspăimântaţi.

Un articol aproape plagiat după www.timesnewroman.ro

You may also like...

Leave a Reply