Ultima „redută”!

Un articol de Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.    

Desigur, nu e o noutate în a spune că România merge în derivă, dar cum nu are un „culoar” prestabilit şi liber în cale-i, se poate intersecta cu „te miri cine” şi de la acest incident până la naufragiu indiscutabil că nu ar mai fi decât o jumătate de pas. În contextul respectiv evident se impune reevaluarea gradului de risc, dar şi reevaluarea potenţialului, inclusiv uman şi, da, corijarea erorilor şi greşelilor voite ori… VOITE, că nu merge să ni se mai inoculeze ideea că Europa ne-a vrut doar piaţă de desfacere când orice ageamiu ştie că un stat fără o economie stabilă şi puternică e vulnerabil, slab şi destabilizator pentru întregul sistem. Ca atare nu e cazul să ne mai amăgim singuri, ci să recunoaştem cinstit că la urma urmei tot „ai noştri ne-au făcut-o”, nu? Dat fiind cele sus spuse, se impune ca fără întârziere să ne repoziţionăm pe direcţia Europei luând în calcul toate criteriile şi obligaţiile asumate dar nerespectate ori să ne decidem dacă dorim revenirea la Mama Rusie sau, mutând zidul chinezesc aici, lângă Dunăre, să intrăm în noua formă de comunism cu valenţe capitaliste (adică nici cal nici măgar), chiar dacă ai noştri politicieni roşii ne-ar vrea între şi între, socotind că doar astfel mai pot menţine cetatea ocupată pe zona lor de interes. Numai că această opţiune trebuie musai să aparţină poporului, adică tuturor, nu doar majorităţii minorităţii. Mai mult chiar, se impune ca acelaşi popor să decidă şi asupra viitorului, nu doar a prezentului, situaţie ce reclamă implicarea adevăratelor valori umane, naţionale şi europene, că fără un program clar, coerent şi de perspectivă, fără jaloane şi fără marginalizarea politicului ce s-a dovedit a fi „spuma drojdiei societăţii” (în mare parte, nimic bun şi durabil nu se poate construi. Revenind strict la oile noastre, chiar şi sumar putem concluziona că distrugerea aproape în totalitate a industriei mioritice a făcut mai mult rău decât bine, că aceasta trebuia menţinută măcar pentru uzul intern, modernizată şi adaptată noilor cerinţe, astfel rămânând în „câmpul muncii” măcar încă două milioane de „productivi”, că PIB-ul evident nu se poate baza doar pe impozitarea şi supraimpozitatea bugetarilor şi comercianţilor, acest stil fiind similar cu cel în care un oarecine, angajând un credit şi depunând suma la aceeaşi bancă, îşi închipuie că îşi poate achita ratele din dobânda obţinută. Desigur, nu am uitat că şi industrializarea cu orice preţ, mai ales când pentru produsul finit se consumă resurse enorme, iar este o greşeală, că secătuirea resurselor se va reflecta în viitor asupra vieţii urmaşilor. Mai pe înţeles spus fabricarea şinelor de cale ferată şi exportarea de dragul exportului a fost în detrimentul viitorimii. Dar aceasta a reprezentat doar un exemplu de cum nu e bine să facem, la fel cum nu trebuie să mai exportăm „fier vechi”, masă lemnoasă brută şi câte altele. Un alt aspect neconform se referă la iminentul blocaj economic spre care se îndreaptă România, şi aceasta din cel puţin patru motive în afara celui sus menţionat. Astfel, primul se raportează la corupţia generalizată ce s-a extins ca pesta porcină (simulată) de la vârf spre teritoriu (sau invers). Cert este că nu 80 şi nici 90%, ci aproximativ 99% dintre aleşi (da, numai atâţia) ajunşi la oala cu miere, s-a dedulcit „năcăindu-se” de nu-i mai spală nici Dunărea. Ba, în semn de respect şi preţuire pentru contribuţia lor la devalizarea bugetelor şi ţării, cosa-nostra de Teleorman, în cârdăşie pe interes, vrea să le asigure şi viitorul, oferindu-le oricât, orice şi oricum (inclusiv pensii grase), chiar dacă bugetul naţional e în colaps nu de alta, dar anul ce urmează se anunţă fierbinte că vin alegerile şi „interesul poartă fesul”. Ce contează pentru ei dacă şi strănepoţii noştri se vor sacrifica plătind pentru matrapazlâcurile guvernanţilor şi politicienilor de acum? Al doilea „criteriu” păgubos e că şi dacă s-a instituit aşa zisa autonomie locală (mai exact spus unda verde la furat şi în teritoriu), iar economia nu s-a mai bazat decât în procent de 5% pe industrie şi producţie, totuşi acest fenomen în loc să despovăreze şi degreveze bugetul de un mare număr de bugetari pe zona ministerială l-a mărit (?!), cheltuielile amplificându-se pentru că nu se raportează doar la fondurile de salarii, ci şi la locaţii şi întreţinerea lor, aşa că evident primul pas spre normalitate şi responsabilitatea lor se impune a se face pe zona restructurării Guvernului, regiilor de Stat şi tuturor celorlalte instituţii până la ultima primărie. După 1989, chiar dacă dotările şi modernizarea au înghiţit sume incalculabile ca în compensaţie acestea să se scoată în timp din diminuarea personalului bugetar, în mod nefiresc, antiproductiv şi păgubos acesta în cel mai fericit caz s-a dublat ca număr şi acum ne văităm că s-a ajuns la fundul sacului? Creaţi facilităţi, acordaţi sprijin şi clarificaţi măcar o dată pentru următorii 20 de ani cadrul legislativ stabilizând legile şi veţi vedea domnilor guvernanţi şi legiuitori că restructurările nu vor mai fi o problemă decât pentru tăietorii de frunză la câini. Dar cum să faceţi ce trebuie când pe fondul haosului preregizat şi întreţinut aveţi susţinere de la cei 18% ce în accepţiunea neexcelenţei voastre reprezintă majoritatea? Clar că cei ce vor aceasta au cu totul alte interese şi „joacă altă carte”.

You may also like...

Leave a Reply