Răul a fost făcut

prof. Raul BAZ, editorialist.

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

În opinia mea, ceea ce se petrece sub ochii noştri în aceste momente este urmarea – pe care am fi putut s-o prevedem şi mulţi dintre noi am prevăzut-o – a înlăturării Codruţei Kovesi de la cârma DNA. Cu un DNA activ, mizeriile care se petrec astăzi fără nicio oprelişte, ar fi fost, practic, imposibile. Un condamnat penal ca Darius Vâlcov nu ar fi putut ieşi în faţa presei cu documente strict secrete despre datele personale ale unui om. Miniştrii lui Dragnea nu ar fi putut vorbi public despre nazismul comunităţii germane din România. Carmen Dan n-ar fi putut veni la şedinţele PSD cu printuri după convorbirile particulare ale unor adversari. Incompetenţi iresponsabili precum ministrul Daea n-ar mai fi putut rămâne în funcţie după dezastrul produs de pesta porcină. Sau, chiar dacă toţi aceştia ar fi putut face blestemăţiile pe care le fac, ar fi fost imediat daţi pe mâna procurorilor. Numai că după ce ministrul Toader, în complicitate cu Valer Dorneanu, a demis-o pe Kovesi, dintr-odată lucrurile s-au liniştit. Nimeni nu mai este luat la întrebări şi fiecare face ce vrea. Chiar în momentul în care scriu, la televiziunile ne-aservite poate fi auzit tatăl Adinei Florea, care este noua şefă propusă la DNA, spunând că fiica lui va avea grijă să rezolve problemele din DNA, una dintre ele fiind Iohannis. Îţi stă mintea în loc – asta s-a ales din justiţia europeană pe care începuse România s-o construiască. Iar trepăduşii şi lichelele care au lătrat în corul lui Dragnea, acuzând „statul paralel”, „planurile diabolice ale lui Soros”, „sufrageria lui Kovesi” şi celelalte mizerii, nu sunt capabili să înţeleagă ce rău au făcut României. Deja anumiţi oficiali de la Bruxelles discută despre ţara noastră ca fiind, alături de Polonia şi Ungaria, un vector de luptă împotriva Uniunii Europene. Şi degeaba se revoltă ALDE Norica Nicolai, realitatea asta este: sub Dragnea, România a ajuns să fie percepută ca un corp străin în construcţia europeană. Anumite voci din PSD au tras un semnal de alarmă şi i-au cerut infractorului să plece din fruntea partidului. Poate credeţi că se uită cineva la ei? Trepăduşii şi lichelele, în loc să ia aminte, ca iubitori ai adevărului ce se pretind, la vorbele acelor oameni, la mesajele lor, s-au repezit să-i calomnieze, să-i jignească, să-i acuze că sunt complici ai „statului paralel”, „plătiţi de Soros” şi toate celelalte. Oameni care până mai ieri erau buni, „ai noştri”, membri de bază etc, de îndată ce au scos un sunet împotriva mizeriei dragniste, au fost terfeliţi la fel cum a fost terfelită Kovesi. Ultimul exemplu: primarul capitalei, Gabriela Firea, care a înţeles că Dragnea vrea s-o decapiteze pentru că a perceput-o ca pe un rival, imediat ce a dezvăluit nişte culise din mlaştina clicii dragniste, a fost târnosită de mai mare dragul, fiind făcută carne de mici prin feluriţi pereţi de facebook. Vor veni, să sperăm, zile mai bune. Dar răul făcut de aceşti neoameni care au împânzit ţara imediat ce au fost chemaţi din hrubele lor nu va putea fi şters. Ţările civilizate vor şti că România este o ţară frumoasă, cu oameni ospitalieri, unde au loc alegeri libere, dar unde este oricând posibil ca totul să o ia în direcţia greşită, pentru că există suficienţi indivizi lipsiţi de educaţie, de înţelegere, de iubire pentru ţara lor, gata să prea frâiele, să fure, să mintă, să jefuiască. Şi va veni, ca destinul, ziua în care Europa se va debarasa de noi, pentru că toate au o limită. Iar trepăduşii şi lichelele de acum, lăsate să zburde liber prin banii munciţi de români, vor fi liderii noii patrii iliberale, pe care o vor transforma în ruine, exact cum înaintaşii lor au făcut în anii lui Ceauşescu.

You may also like...

Leave a Reply