Partidul Tâlharilor Democraţi – un studiu de caz

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

 

prof. Raul BAZ, editorialist.

Explicaţia faptului că ministerele României nu sunt în stare să facă nimic altceva în afară de cârpeli penibile ale bugetelor, urmate de alocări destinate tot cârpelilor este foarte simplă: în guvernările succesive post-Ceauşescu, nu s-a ţinut seama nicio secundă de un criteriu care ar fi trebuit să fie definitoriu pentru buna guvernare, anume de profesionalism. O să exemplific acest fenomen folosind cazul Ministerului Transporturilor. L-am ales la întâmplare, dar aş fi putut lua aproape oricare altul. Iată cum stau lucrurile.

Prima dată au loc alegeri, care sunt câştigate de unul dintre partidele tâlharilor, să-i zicem PTD (Partidul Tâlharilor Democraţi). Imediat după ce a obţinut victoria, PTD formează guvernul. La transporturi este numit unul dintre tâlharii fideli şefului de partid. Singura grijă a acestuia în următoarele câteva luni este să-i dea afară pe toţi funcţionarii puşi de precedenta guvernare. În locul lor încep să fie numiţi petediştii. De unde sunt luaţi ei? Simplu, din cercurile de interese ale membrilor importanţi din PTD. Baronii din toată ţara intervin pentru prieteni, amante, nepoţi, parteneri de afaceri şi aceştia, rând pe rând, ocupă toate scaunele libere din minister. Sigur că ei nu au niciun fel de pregătire de specialitate. Unii sunt dansatori, alţii ospătari, profesori de sport, taximetrişti, casieri, vatmani, stomatologi, electricieni, artişti plastici, ingineri, asfaltatori, pădurari etc etc etc. Ceea ce-i leagă pe toţi este apartenenţa la PTD şi/sau relaţia de rudenie, veche prietenie sau, de multe ori, complicitate, cu anumiţi grei locali sau centrali ai partidului. În foarte scurt timp, schema se umple: de la portar şi până la ultimul secretar de stat, absolut toată lumea face parte din mlaştina de interese petedistă. Numai că ministerul nu are locuri pentru toată lumea. Şi atunci, când apare o nouă amantă, un nou unchi etc, domnul ministru dispune lărgirea schemei. Prin diverse artificii, în structura ministerului apar noi funcţii, noi poziţii, pe care sunt imediat angajaţi cei care trebuie. Salariile sunt grase şi se plătesc din banii publici. Aşa că nimeni nu este vreodată întrebat de ce a luat anumite decizii care au produs pierderi.

Dar ce fac trepăduşii angajaţi pe pile la Ministerul Transporturilor? Cu ce-şi omoară ei timpul cinci zile pe săptămână? Răspunsul este cutremurător de simplu: cu nimic! Unii nici măcar nu vin la birou. Alţii sunt puşi – vezi cazul protejatelor lui Dragnea – să lucreze la partid, în vreme ce pontează la minister. Alţii se dau pe internet, beau cafele, stau la bârfe. Mulţi se ocupă cu rezolvarea problemelor personale: shopping, analize medicale, întâlniri de afaceri etc. Doar un număr restrâns de persoane, cei câţiva specialişti autentici, fără de care un minister chiar s-ar putea închide, rostogolesc la infinit aceleaşi probleme: planuri, proiecte, estimări, prezentări. Iar ministrul, când este încolţit de presă, face promisiuni pe care nu le respectă nimeni niciodată.

Dar surpriza surprizelor e alta: Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem, ne ia în serios. UE crede că în România Ministerul Transporturilor este o instituţie responsabilă, unde specialiştii cei mai buni lucrează pe brânci pentru ca ţara noastră să aibă şosele, autostrăzi, căi ferate compatibile cu cele europene. UE crede că ai noştri sunt preocupaţi de viitorul transportului de mărfuri în Europa, că sunt la curent cu intenţiile ruşilor, că vor să optimizeze cheltuielile prin străpungerea munţilor şi construirea de gări, porturi, aeroporturi etc etc. Şi nu numai că ne ia în serios Uniunea Europeană, dar ne dă şi bani – mulţi de tot. Ni-i pune la dispoziţie: „luaţi, fraţilor, luaţi şi dezvoltaţi-vă, demaraţi proiecte, imaginaţi viitorul ţării voastre, viitorul copiilor voştri într-o ţară europeană modernă”. Dar vai! Cine să se ocupe de proiecte? Cine să gândească viitorul? Cine să acceseze fondurile? Angajaţii pe pile, care, vorba unui vechi politician român, nu ştiu de ce pluteşte vaporul? Fătucile care ascultă Salam în căşti şi confundă traversele cu controversele? Aşa se face că miliarde de euro care ar putea fi folosiţi gratis pentru a reforma transporturile României stau nefolosiţi. Din câte am aflat, comisarul european Corina Creţu scrie periodic mesaje pentru ministerele României, prin care le invită să acceseze fonduri europene. Evident, fără niciun rezultat.

În acelaşi timp, celelalte ţări foste comuniste au luat camioane de bani din Europa şi le-au folosit la maximum pentru dezvoltare. Oricine iese din România pe direcţia Vest, înţelege imediat ce vreau să spun. Nu spune nimeni că acolo nu există clientelism – ba bine că nu. Doar că pretenţiile sunt mult mai ridicate. Dacă la noi e suficient pentru un director decrepit din minister să vadă nişte silicoane pentru ca deţinătoarea lor să devină expertă în dilatarea şinelor de cale ferată, la unguri chiar trebuie ca pilosul să ştie cu ce se mănâncă funcţia pe care o ocupă. Iar ungurul de rând se lasă el manipulat, dar pe chestii serioase, grele, cum ar fi migranţii, în vreme ce la noi nu auzi manipulări de un nivel intelectual superior celui care dezbate chestiunea de interes planetar cunoscută sub numele de „Sufrageria lui Oprea”.

You may also like...

Leave a Reply