Deschiderea Clubului Copiilor „Martha Bibescu“

Alina Bunghez, consilier, Primăria Comarnic

Prima zi a anului universitar 2018-2019 a însemnat şi prima zi a activităţilor extraşcolare la Clubul Copiilor ”Martha Bibescu” din Comarnic.   Cu o tradiţie de 45 de ani, această instituţie de învăţământ se reinventează în fiecare an, adaptându-se cerinţelor moderne în ceea ce priveşte activităţile educative. Deschiderea oficială a cursurilor a avut loc pe 1 Octombrie, la sala de sport din incinta Clubului ce poartă cu mândrie, începând cu anul 2004, numele celei care a iubit şi scris cu patimă despre aceste locuri: Martha Bibescu. Evenimentul a fost unul cu şi pentru copiii, aşa cum i se cuvine unei instituţii de învăţământ unde s-au format de-a lungul vremii generaţii şi generaţii de adulţi talentaţi.   Maestru de ceremonii – doamna prof.   Angela Năsulea, cea care de 30 de ani conduce cu atât de multă dăruire acest club, cu iubire şi dedicaţie pentru copiii şi pentru rolul educaţiei în viaţa viitorilor adulţi responsabili.   I-au stat alături dascălii devotaţi cu care colaborează de ani şi ani de zile, dar şi noi colaboratori, veniţi la Comarnic să îşi împărtăşească talentul şi cunoştinţele. Nelipsită a fost şi d-na director a Liceului ”Simion Stolnicu” din oraş, prof. Elena Peticilă, partenerul de nădejde al clubului şi susţinătoare a activităţilor extraşcolare desfăşurate aici. Iar copiii, esenţa pură a acestui loc, şi-au înfrânt emoţiile şi au încântat publicul spectator, colegi şi părinţi, cu mini recitaluri de chitară, pian şi canto. În noul an şcolar 2018-2019, Clubul Copiilor ”Martha Bibescu” aşteaptă copiii din Comarnic şi împrejurimi să participe la cursurile gratuite de limbi străine, dansuri şi tradiţii populare, teatru şi educaţie pentru cetăţenie democratică, muzică vocal-instrumentală, dans modern şi balet, informatică, şah, chitară sau Atelierul fanteziei. Pentru că rolul acestor cursuri este extrem de important în viaţa învăţăceilor, prin intermediul acestora se pot dezvolta şi explora anumite înclinaţii şi aptitudini ale copiilor. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă relaxantă, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi, îmbinându-se utilul cu plăcutul.

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

(Maria Montessori –“Descoperirea copilului”)

   

You may also like...

Leave a Reply