Referendumul Pentru Familie, între normalitate şi dezinformare

ALIN DIMACHE

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PSD

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, agenda publică a acestor zile a fost acaparată de Referendumul Pentru Familie şi personal cred că este foarte bine că se întâmplă aşa pentru că asta este dovada indiscutabilă a faptului că suntem încă un popor cu identitate, cu respect pentru tradiţii, pentru valori româneşti, pentru valori creştine, pentru normalitate. Atât şi nimic mai mult. Nu se votează dreptul la iubire, aşa cum în mod perfid vor să ne sugereze cei din comunitatea homosexualilor din România. Dreptul la iubire este imuabil şi nu se poate statua prin lege, el există pur şi simplu. Mergând pe acest raţionament bolnav, de ce nu statuăm şi dreptul celor care se iubesc în grup să se căsătorească, sau al unchilor cu nepoatele lor, sau ai celor care-şi iubesc caprele, şi ei se pot iubi pe acest tip de gândire perversă şi deviantă. Referendumul Pentru Familie NU este despre Dragoste. Este despre Familie, iar constituirea Familiei, aşa cum se statuează şi în lege, este în vederea procreării de copii şi pentru interesul copiilor rezultaţi din constituirea Familiei. Familia este nucleul existenţei unui popor, iar acest referendum este despre viitorul poporului nostru. Nu putem admite, ca români ortodocşi, ca un copil poate fi născut doar dintr-o familie normală şi apoi dat spre adopţie unei familii homosexuale, pentru că asta în mod evident l-ar influenţa într-un sens care nu ar fi în interesul său. O să spună unii, că aşa cum nu este vorba despre dragoste în acest referendum, nu este vorba nici despre adopţii. Pot să spună ce doresc, noi nu suntem dispuşi să înghiţim nici această manipulare ordinară, pentru că este dovedit fără putinţă de tăgadă că după ce vor obţine dreptul la căsătorie, vor obţine şi dreptul la adopţie, căci nu-i aşa, nu poţi să-i discriminezi pe unii cetăţeni, doar pe baza opţiunilor sexuale? Aşa s-a întâmplat şi în Olanda, şi în Franţa, Anglia, Suedia şi peste tot unde căsătoriile homosexuale au fost recunoscute de lege. Rezultatul este unul la fel de public, comunitatea homosexualilor creşte, natalitatea scade, şi totul a început odată cu recunoaşterea libertăţilor sexuale şi statuarea lor în lege. S-a ajuns până acolo încât în Canada s-a legiferat sexul cu animalele, cu obligaţia de a nu răni animalele, în Olanda se fac presiuni pentru legalizarea sexului cu minori, iar în Suedia, Partidul Liberal al Poporului militează pentru legalizarea necrofiliei (sex cu morţii) şi a incestului (sexul cu proprii copii). Se pare că în lumea asta aşa-zis civilizată, nebunii au ajuns la conducerea azilului. Cert este că drumul spre mântuire nu trece prin UE. Cred cu tărie, alături de colegii mei din PSD, care s-au mobilizat exemplar pentru acest referendum, că acesta este despre determinarea poporului român de a nu-şi vinde ce are mai scump, fibra naţională şi sufletul. Începând cu 1990 România a fost forţată să-şi distrugă economia, agricultura, băncile, toată truda lăsată nouă de cei de dinaintea noastră, cu promisiunea că vom fi lăsaţi să intrăm în NATO şi UE, ca membri cu drepturi egale. Am fost obligaţi să ne vindem tot ce aveam mai de preţ, însă sufletul nu este de vânzare, nici al nostru ca indivizi, nici al acestui popor. Este curios cum toate ONG-urile care fac tărăboi în Piaţa Victoriei, ong-uri care se declară luptătoare pentru bunăstarea şi propăşirea acestui popor, s-au aliniat demagogiei şi dezinformării scabroase ale comunităţii homosexualilor. Poate se mai trezesc unii dintre visătorii care cască gura pe acolo. Credem că acest examen, date fiind implicaţiile iremediabile pentru viitorul copiilor noştri şi a viitorului neamului nostru, este cel mai important examen pe care l-a avut de dat România în ultimii 28 de ani, pentru că însuşi sufletul acestui neam a fost scos la mezat. Exact la momentul în care scriu aceste lucruri, în Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, s-a semnat prima căsătorie a doi homosexuali, un englez şi un român. Dacă acest referendum va trece cu bine, ea va rămâne invalidată pe teritoriul României, dacă nu, Dumnezeu cu mila!

You may also like...

Leave a Reply