Simpozionul ”Marea Unire – Istoria unui ideal”

Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie – CPPI Buşteni a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Simpozionul Jubiliar ”Marea Unire – Istoria unui ideal” cu tema ”Realizări româneşti din ultimul secol”.

Evenimentul a debutat cu prezentarea expoziţiei realizate de către ing. Alexandru Bartoc, cel care a introdus Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman în Cartea Recordurilor, drept cea mai înaltă cruce din lume, situată la altitudinea de 2291 m şi înaltă de 39,3 m.

Legat de acest fapt, dar şi având în vedere că ne aflăm în anul unei aniversări istorice deosebite, manifestarea a cuprins şi un moment de reculegere pentru eroii neamului, denumit sugestiv ”Nu plânge, Maică Românie”, urmat de o predică susţinută de preotul paroh Virgil Grigore. Din programul evenimentului, care l-a avut ca amfitrion principal pe Ilie Marian, directorul general al CPPI Buşteni, au făcut parte şi filmul documentar ”Realizări româneşti din ultimul secol”, autor Nikolai Karpatov, expunerea ”100 de ani de la făurirea Statului Unitar Român” prezentată de dr. Ing. Ştefan Băncilă, precum şi expunerea ”Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman”, prezentată de ing. Alexandru Bartoc.  Simpozionul ”Marea Unire – Istoria unui ideal” s-a încheiat cu un moment artistic de artă coregrafică populară autentică românească susţinut de Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul”, cu sprijinul Asociaţiei Aşezămintelor Culturale din România condusă de Nelu Ghiorghe, în parteneriat cu Casa de Cultură Geo Bogza din Câmpina. Prezent la manifestare, primarul oraşului Buşteni, Ghiţă Irinel a precizat într-o scurtă alocuţiune faptul că: ”Evenimentul capătă o însemnătate deosebită, mai ales datorită faptului că poporul român, întreaga noastră ţară sărbătoreşte în acest an un moment istoric copleşitor ca semnificaţie. Este vorba despre Marea Unire de la 1918 şi din această cauză vom asista la manifestări specifice emoţionante şi înălţătoare dedicate Anului Centenarului ROMÂNIA 100.”

   

You may also like...

Leave a Reply