„Sunteţi de acord cu modificarea Constituţiei?!”

Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.   

DA… sau NU! M…da, dar care?

Să fie modificările ce vizează reducerea prerogativelor şi competenţelor Preşedintelui? (A se vedea art.80 până la 101 din Constituţie). Să fie alea de reducere a competenţelor C.S.M? (A se vedea art.133-134). Să fie alea prin care Parlamentul Neruşinării Naţionale, devenit SRL-ul lui Dragnea, a făcut varză toate Codurile şi drepturile românilor de nu mai ştiu nici magistraţii la ce să se raporteze? Să fie alea prin care a cincea puterea în stat (cea judecătorească) se vrea a fi subordonată politic, şi când spun politic spun de către majoritatea coruptă şi cu probleme penale? Să fie alea prin care se încearcă a se controla nu doar serviciile, ci şi DNA-ul, ba chiar şi Ministerul Public? Desigur, pot fi oricare dintre acestea, ori toate şi încă multe altele ţinute la secret, aşa că nu ne e clar ce se vrea cu votul de încredere? Dat fiind antecedentele de până acum, chiar vom fi atât de naivi să oferim un cec în alb lui Dragnea şi lui Tăriceanu pentru legalizarea a orice, oricum, oricând şi oricât din ceea ce le convine întru propăşirea… ?! Desigur, atâta nesimţire chiar că iese din sfera normalului, că nu poţi minţi şi prosti la infinit un popor considerând că merge, cu atât mai mult când această „gripă porcină” produce şi serioase pagube în buget (a nu se confunda cu mascarada pestei porcine care este ori imaginară, ori prelucrată în laboratoare şi răspândită în mod criminal, aşa că se cuvine să analizăm mai în amănunt „fenomenul”. Nu de alta, dar după aceea va fi inutil să ne mai lamentăm. În contextul dat, fără a mai intra pe fiecare zonă (dintre cele menţionate), se impune să mai remarcăm că principalul obstacol în calea normalizării democraţiei la noi a fost şi este, culmea, însăşi instituţia ce trebuia să fie în slujba poporului, armonizând legile, adică Parlamentul, ce a săpat cu sârg în toate direcţiile, bulversând totul, ca acum, când s-a văzut descoperit, să se vrea intrarea în legalitate printr-o păcăleală. Şi noi vom tolera un asemenea afront? „Familia tradiţională” va rămâne tot la baza procreării omului, da, chiar dacă şi un segment bolnav al Europei va oferi drepturi extinse unor grupuri de indivizi rupţi de tradiţii şi normalitate, iar noi ne vom alinia. Totuşi avem pretenţia să considerăm că în Parlament se citeşte măcar Constituţie, chiar dacă nu se respectă, şi în aceasta la art.48 alin.2 se precizează, citez: „Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei între doi soţi se stabilesc prin lege”. Da, domnilor parlamentari, nulitatea căsătoriei între doi soţi de acelaşi sex o puteaţi stabili simplu şi legal dumneavoastră, acesta fiind probabil şi singurul amendament legal adus Constituţiei, numai că aţi preferat să vă mascaţi intenţiile pasând o problemă minoră în spaţiul public, ca apoi să se creeze precedentul şi pentru două zile de vot, nu? Concluzionând, tema referendumului şi de ar fi mai bine formulată dacă se rezumă doar la „familia tradiţională” nu are nici fond, nici substanţă nefiind nici prioritară, nici oportună, când alte probleme mult mai grave ne deranjează. Şi una dintre acestea e că Parlamentul a ajuns să fie pentru mai mulţi o cloacă unde se spală nu doar dosarele, ci şi creierele. Ca atare, dacă ar fi să vrem noi un referendum urgenţa numărul unu ar fi să instituim legalitatea şi normalitatea, că prea se consideră unii mai presus de lege. Apoi ar urma să mai vrem şi un Guvern competent, format din profesionişti, să se reducă birocraţia, să se stimuleze cinstea şi, de ce nu, să se dea socoteală pentru jaful premeditat întreţinut artificial. Mai mult chiar, dacă tot e pe referendum şi noi, opinca, cerem în mod ferm să se confişte toate bunurile celor ce nu le pot justifica, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene. În sfârşit, ca ultim „amendament”, dacă tot doreaţi să reduceţi bugetul Preşedinţiei şi serviciilor, reduceţi-l şi pe al celorlalte instituţii, începând cu Parlamentul şi Guvernul, sau aţi preconizat că pentru un singur referendum e suficient fondul ce se va acumula de la primele? Să fim înţeleşi, domnul Iohannis poate umbla prin Europa şi în opinci, ca Badea Cârţan, dar serviciile cum se vor alinia cu trotineta la cerinţele autoimpuse? Renunţaţi aşadar la actualul referendum ori plătiţi-l din puşculiţa partidului, că altele ne sunt priorităţile sau definiţi obiectul votului, precizând clar şi pe înţeles ce anume intră, dintre cele menţionate în discuţie, să voteze tot românul în cunoştinţă de cauză. Se poate? Totuşi, pentru a nu se subînţelege că eu aş fi reticent la „familia tradiţională”, precizez clar că sunt adeptul ei. Dar pe lege nu printr-un referendum cu substrat ascuns. Pentru conformitate redau şi din Codul civil textele articolelor 258, alin.4, care precizează, citez: „În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”, ca aliniatul 1 al art. 259 să precizeze la rându-i: „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”. De asemenea, aliniatul 2 al aceluiaşi articol susţine: „Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”, dar şi mai explicit, aliniatul 4 al articolului 259 susţine: „Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin (prezentul) cod”. Da, prin COD, nu prin referendum! Astfel, raportându-ne la alegerile ce urmează, nu e mai mult decât clar că acestea chiar sunt lipsite de obiect, cel puţin cât „cauzele de nulitate se stabilesc prin COD”? Cine v-a oprit să-l „ajustaţi” în minus ori plus aşa cum aţi făcut de altfel şi în alte domenii, chiar şi încălcând prevederile constituţionale, de acum aţi dorit să promovaţi acest referendum acum când daţi din colţ în colţ că nu mai aveţi bani nici de pensii? De ce, dacă tot v-aţi raportat la familie, nu aţi precizat clar care anume prevederi constituţionale şi articole din Coduri se impun a fi reanalizate şi „întărite” prin voinţa populară? Reconcluzionând, prin modul cum e conceput acest referendum, e NUL şi neavenit, indiferent de ce va decide electoratul derutat şi minţit. Dar, de fapt, pe voi nici nu vă preocupă votul, ci crearea precedentului ca la alegerile ce urmează să se poată vota în două zile astfel având timp suficient să falsificaţi voturile, că nu ar fi nici prima şi nici ultima oară când o veţi face, numai că acum prea v-aţi dat intenţiile pe faţă. De aceea recomand tuturor românilor boicotarea referendumului pe considerentele prezentate mai sus, iar apoi, prin acţiuni în instanţă, să solicităm recuperarea banilor cheltuiţi inutil când, aşa cum am precizat, şi în Constituţie şi în Codul civil există suficiente precizări prin care problema intră de factor la rezolvare în competenţele Parlamentului. Totuşi, poate că măcar pe ultima sută de metri aleşii, şcoliţi la Videle, se vor trezi renunţând la această mascaradă de referendum? Să dea Domnul!

You may also like...

Leave a Reply