Pierduţi pe undeva

Călin MILOŞ

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Iniţial am vrut să scriu despre ce înseamnă verticalitatea unui funcţionar public, cum împarte el stropul ăla de putere pe care-l deţine în funcţie de interese, şi da, despre funcţionarii noştri locali, era vorba. Articolul îl voi face oricum, dar mi se pare corect faţă de mine în primul rând, şi apoi de ei, ca mai întâi să discut asta într-o şedinţă de consiliu, să pot avea şi părerea dumnealor în legătură cu nişte acţiuni ale dumnealor care mi se par cel puţin deplasate. Aseară, când nu aveam niciun fel de inspiraţie, (nu că acum aş avea…) primesc nişte poze însoţite de clasicele glume pe care le fac cu prietenii… O mare de oameni îmbrăcaţi în roşu, susţinători înverşunaţi ai convingerilor sociale la acea vreme, mărşăluia prin oraş. M-am uitat şi eu pe figuri… poza era chiar în cartier făcută, deci… nu prea aveam cum să nu-i recunosc pe toţi. Nu dau nume, oricum se simt ei, nu mai e nevoie să le aduc eu aminte, dar mă gândeam ce oare i-a făcut pe aceşti oameni să-şi schimbe convingerea… la acea vreme PSD-ul era condus de intelectuali, Dragnea era la PD-L şi nu era cunoscut, deci… nu cred să-şi fi dat brusc seama de convingerile lor liberale.

CITIŢI CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ

You may also like...

Leave a Reply