Iartă-i, Doamne!

prof. Raul BAZ, editorialist.

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Două evenimente importante care au avut loc duminică vin să întărească previziunile sumbre pe care le-am făcut de la o vreme în paginile acestui ziar şi nu numai. În primul rând e vorba despre alegerile prezidenţiale din Brazilia, câştigate detaşat de candidatul extremei drepte, Jair Bolsonaro. Poate că nu e lipsit de importanţă să precizăm că noul preşedinte este supranumit „Trump de la Tropice”, el fiind notoriu pentru declaraţiile sale rasiste, homofobe şi misogine. De altfel, primul preşedinte care a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe câştigător, a fost chiar Donald Trump. Asta nu are de ce să ne mire, ştiut fiind că Trump de la Washington este promotorul unei acţiuni internaţionale cu consecinţe mai mult sau mai puţin fericite în plan strategic, politic, economic, militar, cultural, etic. Problema cea mai serioasă este a cauzelor care i-au făcut pe brazilieni să voteze un extremist de dreapta în fruntea statului. Răspunsul este dat de nivelurile teribil de înalte ale corupţiei şi criminalităţii din ţară. În timpul campaniei, Bolsonaro a făcut declaraţii de o duritate ieşită din comun. Printre altele, el a promis că dacă va câştiga, va face o „curăţenie cum nu s-a mai văzut niciodată în istoria Braziliei”. Exact ca Trump, el a atacat presa, acuzând-o de „fake news”, ceea ce ar putea duce, în viitorul apropiat, la o îngrădire fără precedent a libertăţii de acţiune a jurnaliştilor din cea mai mare ţară a Americii de Sud…

CITIŢI CONTINUARE ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ

You may also like...

Leave a Reply