Corupţie sau Korruption?

ALIN DIMACHE

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PSD

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

De mai bine de 14 ani, odată cu alegerea nefericită a fostului Preşedinte Băsescu, am aflat cu stupoare că România este cea mai coruptă ţară. De dimineaţă până noaptea, din trezire în culcare, spectacolul zilei a fost în tot acest timp zăngănitul de cătuşe, bineînţeles televizat. Desigur că aşa ceva nu putea să se întâmple decât cu ajutor semnificativ din interior, ajutor acordat cu generozitate de trădători de ţară precum miniştrii justiţiei Macovei şi Prună, ministri care au transformat codul penal într-un veritabil instrument stalinist de arestat politicieni sau oameni de afaceri indezirabili pentru “statul de drept”. La această ticăloşie au contribuit şi politicienii care nu au avut coloană vertebrală pentru a se opune acestei descreierări. Zilele trecute am aflat cu stupoare de nişte dosare de corupţie în ţări de unde luăm lumina în materie, Olanda şi Germania. Ţări care ne predau zilnic cum e cu democraţia şi anticorupţia. Ba una dintre ele, mă refer la Olanda, se opune vehement intrării României în spaţial Schengen, pe motiv de…. aţi ghicit, CORUPŢIE.

CITIŢI CONTINUAREA ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ

You may also like...

Leave a Reply