Republica DNA, “statul paralel” împotriva României

Pavel Georgini

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Nu am fost şi nu voi fi niciodată un susţinător al întăririi puterii structurilor de forţă ale statului. Pentru că istoria ne spune că aceasta se va petrece întotdeauna în detrimentul cetăţeanului. În această privinţă nu există niciun fel de excepţie. Virajul sever spre autocraţie al SUA, bastionul democraţiei pe planetă, o demonstrează cu vârf şi îndesat. După dezastrul din 11 septembrie 2001, au fost date puteri discreţionare serviciilor de informaţii şi cercetare penală, cum ar fi accces la poştă, mailurile şi telefoanele private ale cetăţenilor. Care a fost urmarea? SUA este mai dezbinată ca oricând în istoria ei şi incapabilă să se conducă chiar şi pe sine, darmite să mai asigure statutul de jandarm mondial. O astfel de ţară, în baza statutului ei de superputere, în conivenţă cu oficiali ai UE, oficiali complet străini de interesele României, au reuşit să impună în anul 2002, în timpul guvernării Năstase, apariţia Parchetului Naţional Anticorupţie, redenumit ulterior DNA, o instituţie care riscă să devină o pată neagră pe obrazul şi aşa tărcat al justiţiei româneşti. Am avut de-a face vreme de 3 ani cu PNA-ul în formula relativ civilizată şi profesionistă în care a fost el creat şi am înţeles încă de atunci că ceva este în neregulă cu această instituţie, nu aş fi crezut însă că se va transforma în instituţia odioasă din prezent.

CITIŢI CONTINUAREA ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ

You may also like...

Leave a Reply