Galeria ”Olimpia” Comarnic a iniţiat o campanie caritabilă de Crăciun pentru copiii nevoiaşi din oraş

Alina Bunghez

În pauza sezonului competiţional în care activează echipa ”Olimpia” Comarnic – mai precis Liga C Prahova, Seria Câmpina, galeria formaţiei îşi ocupă timpul cu încurajarea fotbaliştilor la meciurile amicale, dar şi cu…faptele bune! Pentru că e sezonul dărniciei, membrii galeriei comărnicene au iniţiat o campanie caritabilă de ajutorare a copiilor cu o situaţie materială mai puţin fericită din oraş. Astfel, îşi vor dedica următoarea perioadă colectării de bunuri pentru copii: dulciuri, hăinuţe, bani şi alimente neperisabile, de la oamenii cu suflet din Comarnic şi nu numai, pe care le vor dărui, în preajma Ajunului Crăciunului, celor care au cu adevărat nevoie. Peste 60 de persoane sunt pe lista familiilor cu probleme financiare din oraş. Pentru ei, membrii galeriei ”Olimpia” Comarnic, dar şi alte persoane altruiste care s-au alăturat campaniei, vor încerca să strângă cât mai multe daruri, astfel încât să le facă sărbătorile de iarnă puţin mai fericite! Cei care vor să împartă puţin din spiritul Crăciunului, sunt aşteptaţi să doneze haine sau jucării pentru copiii cu nevoi, în fiecare duminică, de la orele 17.00, la sediul fostului restaurant Irish din Comarnic (lângă Poştă). Pe 23 Decembrie 2018, această locaţie va fi deschisă toată ziua, pentru colectarea de haine, jucării sau alimente. De asemenea, se pot face donaţii în bani la Green Pub Comarnic, unde a fost instalată o urnă special pentru acest scop. În prezent, copiii cărora le sunt destinate cadourile au vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. Persoanele care cunosc familii cu nevoi din Comarnic, care ar putea beneficia în urma acestei campanii, pot contacta galeria Olimpia pe pagina de facebook: ”As Olimpia Comarnic”, unde găsesc şi detalii despre această acţiune caritabilă!

Sărbători Fericite!

You may also like...

Leave a Reply