Patriotismul a reînviat la Comarnic, de Centenarul Marii Uniri

Alina Bunghez

Începutul de decembrie, o zi cu însemnătate aparte pentru români, în care am sărbătorit Ziua Naţională a României, a fost marcat în mod tradiţional în oraşul Comarnic. Sute de persoane au ieşit din case, pe un ger năprasnic, pentru a fi împreună în această zi, în acest an în care o Românie întreagă celebrează Centenarul Marii Uniri de la 1918. Prima parte a manifestărilor organizate de administraţia locală s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor, din curtea Bisericii ”Sf. Nicolae” din Vatra Sat, acolo unde sunt înmormântaţi eroii comărniceni care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului. Cei prezenţi au rezistat cu stoicism temperaturilor de -10 grade şi au asistat la depunerea de coroane a oficialităţilor, la slujba de Tedeum, la discursul decent şi inspiraţional al primarului oraşului, Sorin Popa, şi la o veritabilă lecţie de istorie susţinută de profesorul Robert Costea. Activităţile au culminat cu momentele suţinute de cei mai mici comărniceni, preşcolari şi elevi care află doar din cărţi şi din povestirile dascălilor despre eroismul strămoşilor noştri, dar care par să înţeleagă, totuşi, cel mai bine noţiunea de patriotism, dragoste de ţară şi de neam, respectul pentru sacrificiul înaintaşilor noştri.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply