Eutanasierea vacii nebune!

Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.     

De ce nu, domnule, dar nu mai înainte de a termina cu porcii, ori nu văzuşi că există un „program” clar conturat de exterminare a tuturor animalelor (mari, mici ori mediocre) ce intră în competiţie cu alea din Europa? Nu văzuşi că „agenturilii” străine au pus copitele şi pe biata noastră industrie ce, e drept, ne secătuia rezervele, dar măcar dădea de muncă la milioane de nemâncaţi să aibă şi ei o ocupaţie în loc să asculte „Europa liberă” ori „Vocea Americii”? Nu văzuşi că străinătatea ne fură valorile de am rămas doar cu salubritatea inclusiv în sănătate şi învăţământ? Mai nou, nu văzuşi că acum străinătate ne ia şi leii, da, vajnicii noştri lei mioritici, dându-ne în schimb euroii fără valoare şi fără istorie? Cum să mai mergi în Europa când acolo banul e ban şi munca e muncă? Hai aşadar să o întoarcem ca la Ploieşti, că parcă tot cu tătucul… escu ne-a fost mai bine. Ce, a murit cineva de foame în dinastia sa? La muncă tovarăşi, da, şi mai lăsaţi politica şi grija banilor în seama celor ce ştiu să le aprecieze, aşa cum şi legile trebuie lăsate în custodia acelora care chiar au vreun interes cu ele, doar nici în instanţă nu ai ce căuta dacă nu-ţi dovedeşti interesul, ce contează că eşti colocatar în acelaşi imobil cu alţii, când nu poţi separa felia ta din structură şi fundaţie?

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply