“Omul este măsura tuturor lucrurilor”

Călin MILOŞ

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

 

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi auzit de Protagoras, un înţelept grec, mie unul acest aforism îmi place tare mult. Eu l-aş duce puţin mai departe, cred cu tărie că suntem şi măsura tuturor faptelor pe care le facem pentru cei din jurul nostru, atât de ajutor la nevoie cât şi de răutate cotidiană. Nu am cum să mai fac articole politice, cel puţin o perioadă, m-am săturat până peste cap de prostia care domneşte în societatea noastră, de taberele astea două de oameni naivi care încearcă doar să identifice un “rău” imaginar. Îi consider în egală măsură ticăloşi şi pe cei care vor să-şi salveze nu numai libertatea, ci şi toate averile materiale, cât şi pe cei care-i vânează să-şi însuşească ei averile acestora şi rolul de salvatori. Ambele categorii ne influenţează vieţile într-un mod nu tocmai fericit. Această divizare a noastră, a tuturor este prezentă peste tot în jurul nostru, ne-o însuşim de mici şi, din păcate, o regăsim şi în credinţa în Dumnezeu (catolicii pretind că deţin adevărul absolut, ortodocşii la fel, islamiştii la fel etc.)…

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply