Să dea Dumnezeu!

ALIN DIMACHE

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele PSD

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

 

A venit iarna, din nou. Teoretic, este foarte bine. Dacă vine iarna, vine şi zăpada, dacă vine zăpada, vin şi turiştii, dacă vin turiştii, toată lumea din Sinaia încasează bani, hotelieri, proprietari de restaurante, parcări, magazine, centre de închirieri, instalaţii de transport pe cablu, dacă toţi agenţii economici încasează, încasează şi primăria taxele şi impozitele de la agenţii economici, încasează şi salariaţii banii ce li se cuvin pentru munca lor. Deci toată lumea este fericită. Ce ne facem însă dacă vine iarna şi, din nou, pentru al Dumnezeu ştie câtelea an, nu vine şi zăpada, sau vine prin februarie, ca acum doi ani? Şi ca acum trei ani, şi ca de vreo zece ani încoace. Perla Bucegilor, a ajuns din acest punct de vedere Cenuşăreasa Bucegilor. Nu vom dezbate aici de ce nu mai avem zăpezile de altădată, nici de ce majoritatea valurilor de zăpadă se opreşte la Azuga-Buşteni, e socoteala naturii cum înţelege să se manifeste. Voi încerca însă să aduc în dezbatere faptul că, în ciuda unor investiţii uriaşe, de ordinul milioanelor de euro, bani împrumutaţi de Consiliul Local Sinaia de la bănci, bani care au îndatorat bugetul local şi pentru generaţia care va veni, vom avea o mare surpriză. Vorbim aici despre instalaţiile pentru producere de zăpadă artificială, întinse de la Cota 2000 până la Gondola de lângă Calea Codrului. Proiect uriaş pentru Sinaia, cu trasee lungi, de o dificultate mare şi un efort financiar pe măsură….

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply