Pătrunderi în abruptul Bucegilor (1927-1932) (V)

XLVI

Ştirea escalării Văii Seci a Caraimanului a suscitat din plin interesul celor care colindau Bucegii. În săptămînile următoare, dornici să refacă traseul, au pornit spre Valea Seacă a Caraimanului alpinişti experimentaţi, dar şi profani excesiv de încrezători în forţele proprii. Nae Dimitriu intuise pericolul, punînd în gardă că “bocanci bine ţintuiţi şi descrieri de văi” nu sînt de ajuns sufienţi pentru străbaterea unui traseu dificil. Asemeni lui, Ion Săvescu a ţinut să releve că pe văile grele sau necunoscute condiţia fizica specifică şi folosirea eficientă a echipamentului alpin (încălţăminte, frînghie) sînt absolut indispensabile. Cum Săvescu se dovedise însă un căţărător mediocru, rîndurile lui nu au trezit decît ironii ori au fost pur şi simplu ignorate, deşi au avut un nefast caracter premonitoriu. La 8 septembrie 1930, doi alpinişti pornesc din Bucureşti să cucerească Valea Seacă, lor alăturîndu-li-se în trenul de noapte un adolescent care nu mai călcase prin abrupt. Au reuşit să ajungă în Hornuri, unde au considerat mai lesnicios ocolul pe feţe al săritorilor. Unul dintre cei doi bărbaţi a depăşit o porţiune delicată, după care, ţinînd coarda cu amîndouă mîinile, a purces la asigurarea celorlalţi. Pe cînd urca, adolescentul a scăpat de pe prize, şocul rezultat provocînd (în condiţiile unui filaj prea larg) o derulare rapidă a corzii, în urma căreia cel aflat mai sus, ars în palme, a cedat instinctului de conservare, dînd drumul frînghiei !

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply