Reţineţi un nume: critic literar prof. Ionela Zbârcea

Vasile Ioan Ciutacu

Motto

„Este o datorie să spunem adevărul, nu să flecărim mult”     Democrit

Rândurile ce vor urma, de fapt ca şi cele de până astăzi, vă rog din răsputeri să nu fie considerate polemice, răzbunătoare, defăimătoare. Și care, vezi Doamne, vor a scoate în evidenţă superioritatea mea spirituală. Nimic mai fals! Doresc numai „să fixez”, odată pentru totdeauna, a spune, pe cât mă ţin puterile, „miezul”, frântura neadecvată din „temelia” unor adevăruri. Ceaţa, uneori densă, care împedică să spunem, să vedem, să pipăim şi să spunem, vorba marelui Arghezi bineînţeles, în alt context, „Este!” Dar întodeauna. Atât!… Nici vorbă de frustrare, ori din dorinţa de a jigni, de a trage cu bâta prin gard ca să nu doarmă Azorică. Sau de a arunca piatra în spinarea, ori în obrazul cuiva. Rolul meu – dacă pot spune aşa – se opreşte, ca să fim bine înţeleşi, numai atunci când faptele colţuroase potrivnice unui trai normal, sunt relatate doveditor de peniţa mea înmuiată în cerneala sufletului. Cu alte cuvinte sunt scoase la lumina zilei. Puse „pe tavă”, repet, pentru a fi analizate de dumneavoastră şi de cei plătiţi de noi ca să separe grâul de neghină. Ca să ne sculăm o dată din genunchi! De nu, să ne târâm aşa prin istorie spre veşnica pomenire. Şi să ne asumăm condamnarea noastră de către generaţiile care acum „sparg” gheaţa întunericului…

***

Bunăoară, omagierea zilei de naştere a lui Eminescu, cât şi a culturii române – în oraşul Comarnic – trebuie relatată şi înţeleasă aşa cum s-a întâmplat. Repet, numai cum faptele au decurs. Fără prea multe farafastâcuri, „umbrele” şi fasturi fără rost. Să developăm aceste clipe aşa după cum au decurs ele, la faţa locului, ca să nu mai fim manipulaţi în fel şi chip. Este o povestire pe care trebuie s-o parcurgeţi, dacă vreţi să cunoaşteţi adevărul…

Ei bine, cu două săptămâni înainte ca evenimentul să aibă loc, „am bătut” în uşa primarului Sorin Nicolae Popa propunându-i ca ziua de 15 ianuarie să nu treacă prin Comarnic precum rapidul de altădată prin gara oraşului. Dumnealui care ştie, care simte că individul se salvează întotdeauna prin cultură, a fost de acord ca la Casa de Cultură (care stă să o ia la vale când alături „înfloreşte” de-acum vestitul „Centru de Afaceri”!) să aibă loc lansarea cărţii mele de poezie „P.S. Dintr-o margine de lume” parţial reeditată, în decembrie 2018, de către editura Eikon – Bucureşti. Dar după ce se va menţiona importanţa lui Mihai Eminescu în literele române. De la un’ cap la altul de la neoromantici până în zilele noastre. Cât şi despre rolul culturii în viaţa societăţii româneşti. Ştiam că lucrul acesta se poate înfăptui doar dacă ne dădeam pe „mâna” excelentei profesoare Ionela Zbârcea de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din cartierul Vatra Sat. Primind încuvinţarea primarului mi-am permis s-o apelez cu toate că ştiam că este în vacanţă.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply