Nenorocul de a fi „Gică contra”

Vasile Ioan Ciutacu

PAMFLET

Motto

„Oraşu-i mic, se mişcă-ncet

Cu-ale lui tăcute strade

Sunt oameni proşti, dar cumsecade

Care nu ştiu că sunt poet”

Alexandru Macedonski

Acel „Sunteţi Gică contra” pe care mi l-a adresat înfuriată şi „dârdâind” de orgoliu o persoană „debutantă” aflată – opt ore şi-atâtea libere consfinţite prin hotărâri guvernamentale – pe statul de plată încăpător şi durduliu, al unui birou instituţional şi public. Dar mai ales „Plec că mă negativizez”, avu darul să-mi fulgere mintea cu un aforism cioranian: „Dacă problema misiunii noastre nu va deveni doctrină de mântuire suntem pierduţi!”…

După care, nici până în clipa asta nu ştiu de ce, iată-mă, în toamna anului 1980 în staţia Orizont din Bucureşti, Drumul Taberei, unde locuiam, pe strada Bujoreni, nr. 13 (nu sunt superstiţios!) aşteptând un taxi, împreună cu o prea frumoasă doamnă, ca să putem ajunge la timp la Teatrul Mic pentru a viziona piesa „Steaua fără nume” unde Mona avea să fie nimeni alta decât excepţională actriţă Leopoldina Bălănuţă, iar Grig faimosul Octavian Cotescu, când prin faţa noastră a trecut un taxi. Disperat i-am făcut semne să ne ia. „Dar tu nu vezi că e ocupat?”, mi-a tăiat elanul persoana feminină de lângă mine. Am contrazis-o politicos. Iar când taxiul a oprit cam la zece metri distanţă de noi, şoferul, făcându-ne insistent semne cu mâna stângă ieşită prin geamul întredeschis al maşinii ca să ne ia, ne-a spus când, în sfârşit, ajunsesem în interiorul autoturismului: „Să mă scuzaţi!… Dar v-am văzut că nu eraţi hotărâţi.”

– Nu. Dar dumneaiei mi-a zis că eraţi ocupat. „Nici pomeneală!”. Şi probabil ca să dreagă situaţia, a continuat: „Da. Am fost ocupat până la staţia Favorit. După cum vedeţi, acum sunt liber”. Şi ne-a zâmbit arătându-şi dantura perfectă prin mustaţa cât o vrabie. Iar când am primit un ghionte în coaste, şoptindu-mi-se în ureche: „eşti un Gică contra!”, am tăcut înghiţind găluşca…

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply